Undeva în lume trăiește un copil pe care l-am născut și pe care nu l-am văzut niciodată
Aud în fiecare noapte acele câteva secunde de plâns… Ce senzație îngrozitoare să-ți revii după cezariană să simți sânii plini cu lapte și să nu ai copilul lângă tine să-l alăptezi, iar după trei zile să fii alungată din spital singură, cu burta tăiată, după ce ți s-au aruncat pe masă, în fața ta, 10.000 de dolari.
Aveam nevoie de acei bani. Eram plină de datorii, copilul meu e bolnav și trebuie tratat.
I-am scris din nou Alisei, o femeie din Găgăuzia. De fapt, nu mai locuieste acolo. A fugit în Turcia. Aici o căuta Poliția. Am înțeles că acum deja nu o mai caută. A rezolvat. Multe fete de la noi a dus acolo. I-am scris că vreau să mai trec odată procedura – să donez ovocite ca să-mi achit o parte din datorii. Am mai făcut asta de câteva ori până atunci. Ea mi-a propus ceva mai bănos – să fiu mamă-surogat. Au urmat zile de frământări. În cele din urmă am acceptat.
Mi-am lăsat pentru o perioadă copilul la mama. Odată cu mine, tot din Moldova, pentru aceeași procedură, au mai mers 3 fete. Alisa m-a întâmpinat la aeroport în Turcia. Venise împreună cu Ünsal (Ünsal Ozturk, coordonator al clinicii din Famagusta, Cipru) cu mașina. A urmat o perioadă de teste medicale, inclusiv terapie cu hormoni. Embrionul mi-a fost implantat la Istanbul, la clinica doctorului Halil Ibrahim Tekin.
Pe drum, cu mama surogat. Frica
Larisa, eroina acestei investigații, a fost de acord să însoțească echipa de jurnaliști în Turcia în primăvara acestui an. E supărată pentru că, spune ea, Ünsal nu i-ar fi dat toți banii. Am încercat, cu ajutorul ei, o reconstituire a traseului pe care l-a parcurs pentru a deveni mamă-surogat. Ajunși la Istanbul, ne-a ghidat spre clinică. Districtul Nișantași e plin de cabinete ale celor mai renumiți medici din Istanbul. Pe măsură ce ne apropiam de destinație, Larisa a devenit tot mai agitată. Respirația i se intensifica și înghițea des. La un moment dat s-a apucat de bancheta din față a mașinii ca să nu vedem că-i tremură mâinile. O trăda vocea, însă. Aproape că izbucnise în plâns. Am oprit mașina.
– Larisa, uită-te la această străduță ca la oricare alta din orașul acesta mare! Aici nimeni nu te știe.
– Vă rog frumos, hai să plecăm de aici!
– Ai văzut pe cineva cunoscut pe drum?
– Vă rog, hai să plecăm de aici!
– Bine, plecăm.
Ne-am îndepărtat. Larisa s-a calmat și am mers împreună la Bazar. A doua zi am revenit în Districtul Nișantași împreună cu Larisa. Era mai puțin agitată. S-a înarmat cu ochelari mari de soare și părea hotărâtă să meargă până la poarta clinicii. Când mai rămăseseră vreo 50 de metri, s-a schimbat brusc.
– Nu înțeleg ce vreți să vedeți acolo. Nu are nimeni acces în clădire fără să fie programat. O să vedeți o inscripție și atât.
– Vrem să facem o poză cu acea inscripție.
– Eu din mașină nu cobor.
– Foarte bine. Să ne arăți doar ușa pe care ai intrat.
Am parcat. Larisa coboară din mașină odată cu noi. Era din nou hotărâtă să-și înfrunte frica și emoțiile. Ne apropiem. Larisa e derutată. Nu găsește ușa cu inscripție. Clinica s-a extins, iar intrarea e deja prin partea laterală. La poartă e un punct de control, dar nu suntem siguri că aia este clinica.
În timp ce noi analizăm și facem niște poze, Larisa se rupe de noi și începe să discute ceva în turcă cu doamna de la pază. A învățat și să vorbească turcește de câte ori a donat ovocite și cât timp a fost mamă surogat. O întrebase unde s-a mutat clinica doctorului Ibrahim. Doamna de la pază, crezând că Larisa e clienta clinicii, l-a sunat pe doctor.
Speriată, Larisa i-a spus doamnei ceva în turcă și s-a retras rapid. Scenariul a fost compromis. Timp pentru încă o tentativă nu mai avem. Larisa rămâne la rude în Istanbul, iar noi zburăm în Cipru, la Famagusta, la clinica unde a născut.
După ce mi-au dat să semnez mai multe hârtii, am revenit gravidă în Moldova pentru câteva luni. În fiecare lună îmi trimiteau pastile prin curieri. Nu mi le-am administrat. Le am și acum. De la hormonalele pe care le-au băgat în mine cât timp am fost în Turcia m-am îngrășat foarte tare. Am mers la medic și m-am pus la evidență la Chișinău. Anastasia, soția lui Ünsal, e rusoaică. Ea avea grijă să țină legătura cu mine. Discutam în limba rusă. Aproape zilnic discutam.
Sarcina a decurs fără nici un fel de complicații. Cu o lună înainte de a naște, am plecat din nou la Istanbul. M-au cazat la hotel. Era o doamnă care făcea curat și avea grijă să-mi aducă de mâncare. Mergeam la control aproape în fiecare zi la doctorul Halil Ibrahim. El s-a purtat frumos cu mine.
Apoi, împreună cu Ünsal, am zburat în Cipru, iar de acolo, cu mașina, la clinica Mağusa Tüp Bebek Merkezi din Famagusta. Aici am născut. Înainte de asta, mai bine de o săptămână, am fost cazată într-un fel de hotel cu apartamente. Și aici a fost o doamnă care mă îngrijea. Era cât pe ce nasc în acel apartament. Eu i-am sunat și le-am spus că nasc, iar ei îmi spuneau că încă e devreme.
În cele din urmă m-au adus la spital. Am născut prin cezariană. Așa au hotărât ei. L-am auzit plângând doar câteva secunde. Apoi îl auzeam tot mai încet și mai încet. Era tot mai departe și mai departe. Îl duceau din sală. Nu știu nimic despre părinții lui. Nici nu i-am văzut. Nici nu știu dacă au existat cu adevărat. Cel mai mult regret că nu am avut putere să deschid ochii să-l văd. Odată. Să știu măcar dacă e băiat ori fată.
Reporter: Cine ia copilul după naștere? Cuplul sau clinica …?
Doctor: Depinde în totalitate de ceea ce spune medicul copilului. Dacă spune „dă-i copilul familiei”, atunci îl dăm, dacă el spune că trebuie să rămână copilul 3 zile în spital sau în terapie intensivă, atunci îl lăsăm acolo. Cum spune medicul.
***
O echipă de jurnaliști de investigație din România și republica Moldova a început în vara anului 2017 o anchetă jurnalistică asupra afacerii cu mame-surogat. După ce India a interzis surogația (posibilitatea ca o femeie să poarte în uter embrionul fertilizat în vitro al unui cuplu sau cu donare de ovule chiar de la mama surogat), Ucraina a devenit țeren fertil pentru afacerea cu nașterea copiilor de către o mamă-surogat.
Echipa de jurnaliști a urmărit fenomenul cu centrul în Ucraina, dar ale cărui practici sunt duplicate în Republica Moldova sau România, în ciuda interdicției legale. Jurnaliștii au vorbit cu femei care au fost mame surogat sau purtătoare, au apelat la serviciile unei femei ce se oferea să ne poarte copilul, pretinzând că nu putem avea copii decât dacă apelăm la o mamă surogat sau purtătoare.
O altă tânără, ce a lucrat la Poliția de Frontieră din Republica Moldova, s-a oferit chiar să ne doneze uterul său, prin transplant, pentru ca pretinsul cuplu infertil să poată avea copii.
seria de articole publicate pe EURACTIV.ro:
Ucraina a legalizat maternitatea surogat în scopuri comerciale în 2004, iar în octombrie 2010, deputații ucraineni au schimbat Codul familiei, explicând, în Art.123, cum primește copilul certificat de naștere pe numele noii sale familii.
Piața mamelor surogat în România. Povestea unei femei „impresariate” de soț
***
Altă femeie trăiește o dramă și își minte familia zi de zi. Nimeni nu știe că a fost mamă surogat, iar în urma nașterii nu mai poate avea proprii copii. Soțul nu știe, iar fiica din altă căsătorie habar nu are că și-a făcut studiile din banii obținuți de mama sa prin închirierea pântecelui.
Prețurile sunt piperate pe piața mamelor de închiriat pe durata sarcinii, dar cuplurile ce nu pot avea copii în mod natural fac acest sacrificiu pentru a avea bebelușii la care visează.
„De ce preferă mame surogat străine?”
Doctor: Dacă există o legătură emoțională, atunci aceasta ar putea provoca probleme. În al doilea rând, de ce alegem mamele surogat străine? Pentru că nu pot cunoaște pe nimeni din familie. Dar în aceste zile de mobilitate și datorită internetului – dacă acești oameni se văd unul pe altul, nu știm dacă acest lucru poate cauza probleme.
Ținută în puf, apoi băgată într-o camera insalubră
În prima zi după ce am născut, m-au pus într-un salon modern. Nu am mai văzut așa condiții. Psihologic, eram răpusă de durere, dar pe nimeni nu mai interesa deja cum mă simt. Cu mine nu a discutat nici un psiholog nici înainte, nici după… Mie nu mi-a explicat nimeni de la început procedura prin care aveam să trec.
A doua zi m-au mutat într-un salon cu pereții murdari – parcă era un salon dintr-un spital sovietic. M-am revoltat. Am zis că nu pot să stau acolo. Nu m-a auzit nimeni. Nici nu înțelegam de ce mai stau acolo că oricum nu venea nici un medic să se uite la mine.
A treia zi, seara, mi s-a spus să plec. Dar eu mă simțeam rău. Abia mișcam picioarele. Nu puteam să cred că mă dau afară la trei zile după ce mi-au tăiat burta. A venit Ünsal și mi-a dat banii. Mi i-a aruncat pe masă cu ciudă. Am cerut să-mi dea și bonusurile promise în cazul în care „totul decurge bine”. Nu mi-a mai dat nici un ban. Era vorba de încă 1.500 de euro.
„Întreabă cât costă mama surogat? Pot să spun așa: în funcție de procedură și tratamente costă între 10.000 și 120.000 de euro.
Doctor: Când este 10.000 de euro? Când ei (cuplurile, n.r.) aduc mamele surogat.
Reporter: Cine plătește mama surogat? Cuplul sau clinica?
Doctor: Cuplul dă banii unei persoane responsabilă cu banii și această persoană ne plătește, plătește doctorul, clinica… totul. Pentru a nu avea probleme în viitor, întreb lumea dacă a primit banii, dar … Nu pot controla dacă toată lumea a fost plătită. Dar persoana responsabilă este plătită și se notează (în contract) cât câștigă toată lumea și nicio mamă surogat nu poate spune că nu a primit banii, pentru că la final, de asemenea, o întrebăm dacă și-a primit banii, dacă au fost plătite testele, clinica și dacă a fost plătit doctorul Halin Ibrahim Tekin”.
Am fost salvată de câteva surori medicale care lucrează la clinică. M-au luat la ele și m-au tratat într-o garsonieră. O săptămână am stat la ele până mi-am revenit. Toate încercările de a mai discuta cu Ünsal au eșuat.
„Reporter: Aveți medici din România?
Doctor: Să spunem așa: anul trecut o persoană, din Marea Britanie, a adus doi, trei medici din România pentru a participa la o conferință a noastră. Dar după aceea nu au sunat niciodată să spună că au pacienți să ne trimită, așa că simt că persoana de contact (britanică) ne-a păcălit.
Traducător: Nu avem angajați medical care lucrează aici din Moldova? Nici persoane care se ocupă de curățenie …
Doctor: Nu, nu.
Reporter: Pentru că apar în imagini, la o zi de naștere, la clinică, pe Facebook – aveți patru angajate din Moldova, cred că în calitate de asistente medicale…
Doctor: Pe pagina noastră avem Yasemin și unii din Ucrania – unde sau dus? … Dar nu lucrează în sectorul medical …
Reporter: Sau traducători …
Doctor: Există Alova și apoi fata asta … Anait … dar sunt …”
Cum a decurs „expediția” într-un stat nerecunoscut internațional
Famagusta este unul din cele șase districte ale Ciprului controlat de Turcia, o zonă puternic militarizată, unde oamenii trăiesc în incertitudine și frică.
Am mers direct, la clinica Mağusa Tüp Bebek Merkezi. E clădirea pe care ne-a arătat-o Larisa în pozele ei. Ea a stat în salonul al cărui geam e la nivelul vârfului bradului din curte. Sondăm, prin geamurile din sticlă, primul etaj. Pur și simplu am urcat în avion și am mers la clinică fără a anunța pe nimeni. Formula clasică a funcționat, iar domnișoara de la recepție a fost cooperantă. Practic, fără obstacole, am ajuns sus, în secția administrativă. Aici însă, încă un filtru.
Ne-am așezat cuminți pe scaune și am așteptat să fim luați la rând. Până am ajuns să vorbim cu Seyfi Cavit, pentru că doctorul Halil a refuzat să ne întâlnim.
Rețeaua Moldova – Turcia – Cipru
În procesul de documentare aflasem că doctorul Halil Ibrahim Tekin lucrează jumătate de săptămână la clinica din Istanbul, iar altă jumătate de săptămână – la cea de la Famagusta. Așa că atunci când am fost întrebați cine suntem și cum am ajuns acolo, am spus că suntem jurnaliști și am venit să discutăm cu doctorul Ibrahim. Uimiți că am ajuns până la etajul doctorului fără să fim opriți la poartă, s-au dus să-l caute. Ni s-a spus să revenim peste vreo două ore. Am crezut că vor să scape de noi.
Când am revenit, Halil Ibrahim nu era, dar am fost primiți de Seyfi Cavit, unul din managerii clinicii care coordonează activitatea medicilor. A fost asistat, pe post de traducător, de o angajată a clinicii care îi cenzura mesajul. La final le-am cerut să-și scrie amândoi numele pe o hârtie pentru a fi mai ușor de reținut.
Ulterior am vorbit și cu Unsal Ozturk, coordonatorul clinicii din Famagusta. Unsal are intrări în Republica Moldova în ultimii ani.
Precizări din Famagusta
Unsal Ozturk a refuzat să răspundă unor întrebări ale echipei de jurnaliști legate de numărul mamelor surogat folosite de clinică, spunând că sunt date private. De asemenea, a refuzat categoric să răspundă întrebării dacă le cunoaște pe Alisa și Aliona din Republica Moldova, femeile din Găgăuzia care racolează mame surogat pentru clinica din Cipru și care sunt în vizorul organelor de drept din Moldova.
Același Ünsal Ozturk susține că Seyfi Cavit nu a vorbit, în interviu, în numele clinicii din Famagusta. Mai mult, spune că Seyfi Cavit se numește, de fapt, Ata Unal și este directorul financiar al cunoscutului medic Halil Ibrahim Tekin, care lucrează pentru clinica Mağusa Tüp Bebek Merkezi din Famagusta.
NOTĂ: Articolul poate fi preluat de alte organizații media cu citarea sursei si, recomandat, link activ către articolele EURACTIV.ro.
- NOTE This research was enabled by „Reporters in the Field”, a program by the Robert Bosch Foundation hosted together with the media NGO n-ost.
INTERVIURILE HotNews.ro