Maria Tudorică, o fetiță de un an și jumătate a fost răpită la Londra de hoțul autoturismului tatălui ei. Copilul a fost găsit ulterior de poliție
O fetiță de aproape un an și jumătate, Maria Tudorica, a fost răpită la Londra de un bărbat care a furat mașina tatălui ei. Fetița de 17 luni se afla în autoturism în momentul incidentului. Poliția londoneză a anunțat ulterior că fetița a fost găsită și este în siguranță, mulțumind presei și persoanelor care au ajutat la recuperarea copilului.
Duminică, tatăl copilului s-a întâlnit cu un străin în Manor Park, situat în zona de est a Londrei, cu puțin înainte de orea 4.40 pm, în dorința de a-și vinde autoturismul Audi A5.
Suspectul a sărit în mașină și a demarat în viteză, fetița aflându-se pe scaunul din față, lângă locul șoferului.
Autoturismul negru a fost găsit abandonat în zona Hatherway Crescent, însă fără copil, iar autoritățile au făcut un apel, prin intermediul presei, către cei care pot oferi informații să ajute.
Ulterior, Poliția metropolitană a anunțat pe twitter că fetița a fost găsită.
Delighted to report that missing child Maria Tudorica aged 17months has now been found safe and well in the Ruskin Avenue, E12 area. Thanks to media and all members of the public who have helped with this appeal.
— Metropolitan Police (@metpoliceuk) January 6, 2019
”Suntem încântați să vă anunțăm că fetița dată în dispărută, Maria Tudorică, în vârstă de 17 luni, a fost găsită pe Bulevardul Ruskin, zona E12, și este în siguranță. Mulțumim presei și publicului care au ajutat la găsirea copilului”, a scris poliția, pe twitter.