Sari direct la conținut

Pagina de Facebook a Dexonline a fost spartă

HotNews.ro
Dexonline, Foto: Hotnews
Dexonline, Foto: Hotnews

Contul de Facebook al Dexonline a fost spart şi de câteva săptămâni proprietarii nu mai au acces la el. Problema este că cel care a preluat pagina de Facebook postează numai filmuleţe care oripilează abonaţii. Cătălin Frâncu, unul dintre proprietarii Dexonline, a declarat pentru HotNews că au semnalat problema la Facebook, dar nu s-a întâmplat nimic.

„Facebook a făcut greşeala să lase nişte pagini să te îndemne să dai click fără să te avertizeze ce se întâmplă după ce dai click. Radu Borza, asociatul meu, a dat click în urmă cu 2 săptămână la o astfel de pagină şi de atunci cineva a scos toţi adminii din pagină. Noi suntem înmărmuriţi cum Facebook îşi bate joc de o pagină cu atâtea sute de mii de utilizatori. În situaţia de faţă noi vrem să ne dezicem de pagina de Facebook, pentru că cel care a preluat controlul vrea să ne ştirbească reputaţia, se numeşte sponsor ads şi nu vrea să vândă ceva, ci doar postează aceste filmuleţe oribile”, a spus Cătălin Frâncu. Facebook ştie de problemă, dar nu a făcut nimic pentru a le reda controlul paginii, potrivit sursei citate.

Frâncu îi îndeamnă pe utilizatori să nu mi urmărească pagina de Facebook şi să o raporteze. Toate informaţiile vor fi postate pe site-ul dexonline.ro. „Noi vrem să preluăm controlul asupra paginii, dar durează mult prea mult, ne-au cerut o declaraţie pe propria răspundere că noi deţinem pagina. După cum s-a comportat Facebook nu mai vrem să continuăm. Toate informaţiile vor fi la noi pe site”, a mai spus Frâncu.

Pagina de Facebook a Dexonline este urmărită de spre 400.000 de utilizatori.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro