Vizita Papei în București: Măsuri speciale de securitate la aeroportul Henri Coandă pentre 31 mai și 1 iunie
Cu ocazia vizitei Sanctității Sale Papa Francisc la București, în zilele de 31 mai și 1 iunie, la Aeroportul Internațional Henri Coandă București vor fi puse în aplicare măsuri speciale de securitate, anunță Compania de Aeroporturi București care atrage atenția că sunt posibile aglomerări pe fluxurile auto către aeroport, în zona terminalelor și pe fluxul de ieșire din aeroport.
„Recomandăm pasagerilor, însoțitorilor acestora, precum și tuturor celorlalți vizitatori ai Aeroportului Henri Coandă să își asigure o rezervă de timp suficientă, atât în dimineața zilei de vineri, 31 mai, cât și în cea a zilei de sâmbătă, 1 iunie”, transmite CNAB.
„Personalul CN Aeroporturi București și al colaboratorilor (instituții ale statului – SRI, poliție transporturi, poliție de frontieră, vamă – companii aeriene, agenți de handling etc.) va depune toate eforturile în vederea asigurării condițiilor pentru un tranzit fluent al pasagerilor prin aeroport”, notează instituția.
Papa Francisc se va afla vineri la București, într-o vizită istorică, iar circa 25.000 de oameni s-au înscris pentru a participa la pelerinajul de la Biserica Sfântul Iosif. La ora 11.30, Papa Francisc ar urma să ajungă pe Aeroportul Otopeni.
Sămbătă dimineață, Papa Francisc va merge la Sanctuarul Marian din Şumuleu-Ciuc, va vizita Catedrala „Sfânta Maria Regină” din Iaşi şi va participa la o întâlnire cu tineri şi familii la Palatul Culturii din Iaşi.
Vizita în România a Sanctităţii Sale Papa Francisc se va încheia duminică, ora 17,30, cu ceremonia plecării oficiale de pe Aeroportul Internaţional Sibiu, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis.