Sari direct la conținut

Serviciile de informații și justiția

Rubin Meyer Doru & Trandafir
Antoniu Obancia, Foto: Rubin Meyer Doru & Trandafir
Antoniu Obancia, Foto: Rubin Meyer Doru & Trandafir

S-a discutat îndelung de fostele protocoale „strict secrete” semnate între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații, privind cooperarea dintre cele două instituții pentru îndeplinirea sarcinilor în domeniul securității naționale.

Legile speciale care normau domeniul securității naționale specificau faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție putea emite mandate de siguranță națională înainte ca orice urmărire penală să fie începută. În practică, se obișnuia ca produsul acestor activități de culegere de informații să fie prezentat procurorului ca un dosar compact de probe, iar procurorul abia atunci începea urmărirea penală și chemau persoanele la audieri, audieri care porneau tocmai de la acest tip de convorbiri interceptate sau de la alte forme de supraveghere tehnică.

În 2016, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile care permiteau ofițerilor serviciilor de informații să efecteze operațiuni tehnice în aplicarea mandatelor de supraveghere tehnică dispuse de judecători. Au urmat multiple decizii ale Curții Constituționale, care au limitat din ce în ce mai mult efectele implicării serviciilor de informații în justiție.

Într-o primă fază, instanțele au început să excludă probele constând în conversații interceptate dispuse de judecător și realizate tehnic de ofițeri ai serviciilor de informații, în vreme ce interceptările efectuate pe bază de mandate de siguranță națională dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție au rămas cu valoare probatorie.

După Decizia nr. 91/2018 a Curții Constituționale, dar mai ales după Decizia nr. 26/2019 a Curții Constituționale, practica judiciară a început să excludă probe realizate de ofițerii serviciilor de informații, inclusiv pe bază de mandate de siguranță națională dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție având în vedere că art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României care a stat ca temei al acestor interceptări a fost declarată neconstituțională (articolul menționat permitea o marja largă de apreciere cu privire la infracțiunile considerate a fi atentat la securitatea națională).

Astfel, o motivare recentă a unei curți de apel, a reținut că judecătorii de cameră preliminară, au obligaţia de a analiza legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Or, în opinia respectivei curți de apel, interceptările efectuate în baza mandatelor de siguranță națională au fost realizate anterior debutului procesului penal, în baza dispoziţiilor unei legi speciale, care nu prevăd nicio posibilitate legală de a transforma date şi informaţii în mijloace de probă în procesul penal.

Ca urmare a deciziilor de excludere a interceptărilor și în cazurile în care rechizitoriul este bazat preponderent pe acestea, Parchetul solicită de regulă restituirea cauzei.

Tot ca urmare a deciziilor Curții Constituționale, apărarea inculpaților este focusată pe devoalarea plenitudinii cooperării dintre serviciile de informații și organul de urmărire penală. În acest scop, se solicită instanțelor să emită adrese serviciilor de informații și organelor de urmărire penală pentru a comunica actele care au constituit produsul acestei cooperări. La astfel de solicitări ale instanțelor, serviciul de informații răspunde printr-o documentație cu caracter strict secret, care nu poate fi accesată de avocați ori de inculpați, cu excepția situației în care posedă un certificat special emis de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat.

Conform legii, doar judecătorii și procurorii au, prin natura funcției, capacitatea de a studia aceste informații, dar nu și avocații. Nimeni nu poate obliga un avocat să aplice pentru obținerea unui asemenea certificat, care, à propos, poate fi acordat sau nu, decizia autorității fiind discreționară, iar, în caz de respingere, ea nici nu este motivată într-o manieră efectivă.

Codul de procedură penală prevede însă că o persoană acuzată nu poate fi condamnată pe bază de informații clasificate. Rezolvarea acestui aspect este pasul următor în saga dosarelor care au beneficiat de implicarea ofițerilor serviciilor de informații.

Legea prevede că informația care favorizează sau ascunde încălcarea legii de către o autoritate sau instituție publică nu poate fi clasificată. Iar sus-menționata Decizie nr. 26/2019 a Curții Constituționale tocmai ce a statuat nelegalitatea și neconstituționalitatea protocoalelor și a activităților efectuate în baza acestora. Prin urmare, în baza acestor argumente, instanțele ar trebui ca prin adresele formulate să solicite ca informațiile furnizate să poată fi accesibile/consultate nu doar de către judecător și procuror, ci și de către avocați și de către părți. Doar astfel, s-ar respecta principiul legalității procesului penal, al aflării adevărului și al egalității de arme.

Râmâne de văzut care va fi practica instanțelor de judecată față de această situație, mai ales că deciziile instanțelor vor fi dependente de modul clasificat/neclasificat în care serviciile de informații vor răspunde la solicitările acestora.

Un articol semnat de av. dr. Antoniu Obancia, Managing Associate în cadrul Rubin Meyer Doru & Trandafir affiliated with HERZFELD & RUBIN, P.C., New York.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro