Baconschi despre cazul prodecanului Facultății de Teologie din București: „Conceptul de viol plăcut este o prostie pe deplin scandaloasă, fără legătură cu învățătura Bisericii”

Declarațiile preotului Vasile Răducă, prodecan al Facultății de Teologie​ București, care a spus la postul de radio Trinitas că violul unei femei poate fi și „plăcut”, au stârnit reacții dure din toată societatea. Ministrul Educației a spus că preotul nu mai are ce căuta în funcția universitară, iar rectorul Universității București a cerut demiterea acestuia. Cu toate acestea, Vasile Răducă se apără, într-un punct de vedere transmis Hotnews, și spune că declarațiile sale sunt „în perfect acord cu dogma creștină ortodoxă”. În acest context, l-am întrebat pe teologul Teodor Baconschi, una dintre vocile conservatoare din România și apărător al BOR, dacă declarațiile preotului au sau nu vreo legătură cu învățăturile bisericii. Teodor Baconschi este doctor în Antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor la Universitatea din Paris-Sorbonne.

Cum se împacă dogma creștină invocată de preotul Vasile Răducă cu afirmația: „este vorba de un viol la care ai consimțit și care ți-a plăcut să se repete”? Se vorbește undeva în dogmă despre „viol plăcut”?

Dogmele codifică adevărul revelat cu privire la ființa și acțiunea divină în istorie, nu morala curentă. Biserica are însă morala care decurge din Decalog, nuanțată prin Fericirile anunțate de Iisus Hristos. Nu e legalistă, dar nici obligată să privească păcatul drept virtute, sau faptă indiferentă. Or violul este un păcat, pentru că trupul e „templu al Duhului Sfânt”.

Există în doctrina ortodoxă despre sexe și condiția feminină grația perenă din episodul BuneiVestiri. Nici măcar pentru a-și alege „vasul” matern al întrupării propriului său Fiu, Dumnezeu nu a contrariat libertatea constitutivă a omului.

În etica neo-testamentară, căsătoria e sanctificată prin iubirea reciprocă a soților, prin respectul mutual și prin întrajutorarea lor pe calea progresului spiritual, răsfrânt asupra copiilor. Prin urmare, conceptul de ”viol plăcut” e o prostie pe deplin scandaloasă, fără legătură cu tradiția creștină și învățătura Bisericii.

Subiecte precum violul, inclusiv cel conjugal, violența domestică, violența împotriva femeilor sunt subiecte delicate în societatea românească, având în vedere că foarte multe victime refuză să depună plângere deoarece se tem să nu fie marginalizate de societate, considerate „vinovate”. Ce rol ar trebui să aibă biserica, preoții în această problemă?

Am tot spus că evoluția culturală a societății – democrație, revoluție digitală, provocări bioetice, polarizare ideologică și altele – îi pretinde Bisericii Ortodoxe redactarea unui catehism actualizat, care să cuprindă sfaturi practice legate de situațiile psihologic și mental dificile cu care se confruntă creștinii veacului 21.

Catolicii au avut un aggiormamento încă din anii 1960, iar în anii 2000 au publicat în milioane de exemplare noul lor Catehism. Creștinii nu mai pot răspunde problemelor zilei de azi citând canoane din secolul IV sau VII. Evident, spiritul învățăturii rămâne cel biblico-patristic, însă avem o dramatică nevoie de o abordare pastorală care să includă toate aspectele delicate din societățile noastre complexe, emancipate, parțial secularizate și cam debusolate.

Realitățile la care vă referiți reflectă mai puțin substanța tradiției creștine cât inerția unor mentalități forjate în contextul rural, balcanic și post-feudal din care se hrănește, penibil, o anumită misoginie românească (de ea vorbim în cazul celor înclinați să acuze tot femeia, adică victima, de vina pe care o poartă de fapt agresorul ei sexual).

Biserica ar trebui să fie prima care apără demnitatea feminină și drepturile femeilor, chiar dacă are și dreptul de a sancționa derapajele feminismului radical, sau barocul taxonomic al „studiilor de gen”. Și chiar o face, căci deplinătatea umană implică egalitatea în vocație mărturisitoare a bărbaților și a femeilor.

Chiar dacă unele afirmații ale preotului, cum este cea referitoare la prezervativ, respectă dogma creștină, cum se împacă acest lucru cu responsabilitatea unui cadru didactiv universitar care pregătește tineri pentru viitor? Poți să-i spui unui tânăr să nu folosească metode contraceptive în 2019, când România este țara cu cele mai multe mame adolescente din Europa? În ce constă rolul de lider de opinie al unui preot în 2019?

Nimic mai normal decât faptul că Biserica apără viața, ca dar divin. E firesc pentru ea să condamne avortul – în care vede un pruncucid – chit că ar fi moral să facă o derogare în cazul sarcinilor apărute ca urmare a unui viol, adică a unei flagrante încălcări a libertății, demnității și integrității persoanei agresate.

Pe de altă parte, preotul Răducă predă la Teologie, nu la o facultate laică, deci se adresează îndeobște unor studenți care sunt acolo pentru că acceptă din convingere învățătura Bisericii.

Problema a apărut nu pentru că, în fundal, a fost amintită viziunea ortodoxă despre sexualitate ca premisă a maternității, ci pentru că s-a făcut asta printr-o serie de formulări nefericite. Dar și pentru că, prin natura cinică a misoginiei exprimate (sub o haină pretins științifică), s-a produs o distorsiune a duhului eclezial, care mizează pe iubire, iertare și comuniune, nu pe antagonizare, condamnare și exclusivism sectar.

Când ești și cadru universitar și preot care credeți că este calitatea cea mai importantă? Cea de profesor sau de preot?

După mine, preoția e suprema condiție a omului (de asta și vorbește Sf. Petru, într-una dintre Epistolele sale) despre „preoția universală”). Iar preoția sacramentală, de succesiune apostolică, e mai importantă și dăruită cu har decât orice altă ipostază: nu e o meserie, ci o vocație. Prin urmare, preotul trebuie să rămână mijlocitorul comunității în relația liturgică cu Dumnezeu și învățătorul părintesc al fiecărui mirean.

Calitatea didactică e secundară, ceea ce nu înseamnă că poate fi iresponsabilă, mai ales când vorbim despre predarea disciplinelor teologice.

Este în măsură un preot, fie și la un post de radio, să vorbească despre lucruri precum „caracterul cancerigen al estrogenilor feminini”?

În măsură este, după cum tocmai am auzit la radio! Doar că mi se pare straniu… E urgent și necesar dialogul Teologie-Științe, ca sursă de reciprocă îmbogățire cognitivă și mai bună deslușire a misterului vieții, însă nu ne dorim „modernizarea” preoției prin confuzia limbajelor: preotul are la îndemână elocința sacră, vastitatea simbolismului biblic, glasul rugăciunii, sfatul duhovnicesc, nu jargonul astrofizicii sau al biologiei.

E nevoie ca preoții să se alfabetizeze științific, pentru a putea dialoga cu creștinii care au o asemenea pregătire, sau o mentalitate critic-pozitivistă: cum să formulezi o apologetică post-modernă fără să asimilezi datele majore ale evoluțiilor din științele tari? Asta, repet, n-ar trebui să transforme slujitorii altarelor în savanți cu halat alb, care scriu ecuații pe tablă.

La fel de bună, ca oricând, e și smerenia în fața imensității celor necunoscute (personal sau la nivelul speciei). O spun, de pildă, fără să mă rușinez: habar n-am dacă există consens științific asupra ipotezei că estrogenii feminini ar fi cancerigeni. O să caut pe internet, după discuția noastră! Oricum ar fi, adevărul științific e mereu revizuit, contestat, completat, nuanțat…

Ce măsuri credeți că ar trebui să ia Biserica împotriva preotului Vasile Răducă?

Am notat că purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, dl Vasile Bănescu, s-a delimitat fără echivoc față de cele afirmate la radio de Pr. Răducă. La fel a procedat și profesorul Mircea Dumitru, rectorul Universității București. Două reacții instituționale corecte și prompte, chit că – fiind vară, deci în lipsă de alte subiecte, chestiunea s-a viralizat pe social media, inspirând tot soiul de generalizări superficiale și nedrepte („iată cum sunt preoții!” etc). Se pare că temperaturile ridicate ridică și nivelul umorilor anti-clericale, bine dirijate printr-o parte a presei. Dacă ierarhia BOR va face mai mult de atât, nu știu și nici nu am căderea de a-i da, în acest sens, vreo sugestie. Poate doar aceea de a-și alege cu mai multă finețe membrii Comisiei de Bioetică…