Sari direct la conținut

Proiect al unui sindicat din Poliţie: Reînființarea funcțiilor de sectoriști și repartizarea polițistului aproape de casă

HotNews.ro
Politisti, Foto: Ministerul Administratiei si Internelor
Politisti, Foto: Ministerul Administratiei si Internelor

Sindicatul Național al Agenților de Poliție a prezentat „Proiectul de reorganizare teritorială a structurilor de poliție”, discutat cu fostul ministru de Interne, și care prevede reînființarea funcţiilor de sectorişti și organizarea de concursuri pentru funcţii de conducere pe mandate de 4 ani, arată Mediafax.

Prevederi din proiect:

– Procesul de selecţie al viitorilor poliţişti să se desfăşoare în baza unei bune cunoaşteri longitudinale a acestora, evitându-se astfel angajarea persoanelor al căror profil moral este necorespunzător sau a persoanelor care au răspuns penal;

– Înfiinţarea Centrelor judeţene de psihologie care să realizeze selecţia psihologică;

– Respectarea în continuare a cerinţelor staturo-ponderale a candidaţilor;

– Semnarea unui contract între lucrătorul de poliţie debutant şi MAI prin care poliţistul se obligă să rămână pe prima funcţie ocupată timp de 5 ani;

– Păstrarea în rândul poliţiei a proporţiei medii europene în ceea ce priveşte numărul femeilor poliţist (în timp ce media europeană se situează undeva între 1012%, în România este reprezentată de un procent de 24%);

– Ocuparea unei funcţii la catedrele de specialitate ale unităţilor de învăţământ ale MAI să fie posibilă doar după o vechime de 10 ani în practică -Repartizarea din şcoală cât mai aproape de domiciliul poliţistului, şi nu pe criteriul mediei obţinute;

– Crearea unui număr de trei Inspectorate de poliţie teritoriale (Bacău , Cluj şi Craiova), subordonate IGPR-ului, care vor coordona activitatea de poliţie din judeţele incluse teritoriale, reducându-se astfel cele 42 IPJ-uri;

– Reînfiinţarea funcţiilor de sectorişti;

– Organizarea de concursuri pentru funcţii de conducere până la şef birou pe mandate a câte 4 ani.

Sindicatul Național al Agenților de Poliție a prezentat proiectul „Proiectul de reorganizare teritorială a structurilor de poliție”, despre care spune că poate rezolva mai multe probleme, inclusiv migrația din sistem.

„Una dintre marile probleme o constituie reforma care trebuie făcută în Poliția Română, unde găsim o realitate alarmantă, oamenii cu experiență părăsesc sistemul la vărste relativ tinere, atunci când au un nivel de pregătire și experiență necesară unor funcții de conducere, iar în locul lor sunt numiți polițiști noi, nepregătiți pe criteriile bine cunoscute de toată lumea, politic sau prin pile și relații. (…)Desfiinţarea structurii de sectorişti a avut în timp un impact mai mult negativ referitor la cunoaşterea de către poliţist a mediului infracţional zonal, atât din perspectiva prevenirii criminalităţii cât şi din punctul de vedere al finalizării pozitive a situaţiei operative infracţionale. Prezenţa sectoristului în zonă asigură continuitate în cunoaşterea potenţialilor infractori, încrederea şi claritatea cetăţeanului în modelul constant care asigură liniştea şi ordinea publică”, se arată în comunicatul sindicatului, remis Mediafax.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro