Sari direct la conținut

Conflict pe față între Boris Johnson și Parlamentul britanic. Legislativul va încerca marți să ”lege mâinile” premierului în privința Brexitului, acesta a ridicat miza punând pe masă varianta anticipatelor

HotNews.ro
Conflict pe față între Boris Johnson și Parlamentul britanic. Legislativul va încerca marți să ”lege mâinile” premierului în privința Brexitului, acesta a ridicat miza punând pe masă varianta anticipatelor

Parlamentarii britanici ar putea aproba marți prima etapă a planului de blocare a Brexitului fără acord dorit de Boris Johnson, vot ce va aduce Regatul Unit aproape de organizarea de alegeri anticipate luna viitoare, transmite Reuters.

Luni, Johnson i-a avertizat pe parlamentari că va încerca organizarea de alegeri dacă îi ”leagă mâinile” în privința Brexitului, excluzând ideea unei noi amânări a divorțului de Uniunea Europeană.

Astfel, la acest moment, există un conflict pe față între Johnson, care a promis că va scoate Marea Britanie din UE pe 31 octombrie cu sau fără un acord, și legislativ, unde majoritatea parlamentarilor se opun unei ieșiri fără o înțelegere semnată cu UE.

Cu 59 de zile înainte de termenul limită pentru Brexit, alianța dintre parlamentarii opoziției și rebelii din Partidul Conservator va folosi prima zi de după vacanța parlamentară pentru a lansa încercarea de a bloca o ieșire fără acord. Aceștia vor supune la vot o propunere privind preluarea controlului agendei parlamentare pentru a încerca să aprobe apoi un proiect ce l-ar forța pe Johnson să ceară o amânare cu trei luni a Brexitului.

Boris Johnson a ridicat luni miza jocului, spunând că votul de marți este de fapt unul de încredere în Executiv și că, dacă Guvernul este învins astfel, va cere miercuri un vot pentru anticipate, alegeri ce ar putea avea loc pe 14 octombrie.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro