Autorul atacului de la Mall Brăila a primit o pedeapsă record de 30 de ani de închisoare
Autorul atentatului terorist de la Mall Brăila, Marius Valentin Parfenie, în vârstă de 21 de ani, a primit o pedeapsă record de 30 de ani de închisoare, sentinţă dată în primă instanţă de magistraţii Tribunalului Brăila, fiind condamnat pentru un cumul de infracţiuni, respectiv trei tentative de omor, tâlhărie, conducere sub influenţa alcoolului, părăsirea locului accidentului şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, transmite Agerpres.
Pe 11 noiembrie 2018, Marius Valentin Parfenie a rănit zece persoane, între care doi copii, de 11 şi 13 ani, după ce a intrat cu maşina în uşile de acces de la Mall Brăila, la puţin timp după ce a înjunghiat un bărbat şi a rănit doi pietoni aflaţi pe centura oraşului.
Potrivit informaţiilor făcute publice de Tribunalul Brăila, s-au aplicat condamnări pentru fiecare faptă în parte, cele mai mari pedepse fiind pentru infracţiunile de tentativă de omor, respectiv 20, 12 şi 10 ani închisoare, iar în urma contopirii pedepselor s-a ajuns la peste 33 de ani închisoare. Având în vedere că pedeapsa principală rezultată în urma cumulului de infracţiuni depăşea maximum general al pedepsei închisorii de 30 de ani, instanţa a dispus ca inculpatul să rămână cu 30 de ani de închisoare.
Astfel, Marius Valentin Parfenie a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat, după ce a intrat cu maşina în uşile de acces de la Promenada Mall Brăila.
El a mai fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat, faptă comisă pe raza comunei brăilene Cazasu, unde a înjunghiat un vânzător de maşini şi i-a furat un autoturism pe care, iniţial, venise să îl cumpere.
Inculpatul a mai primit pedeapsa de 8 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, victimă fiind tot vânzătorul autoturismului din Cazasu.
Parfenie a mai fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat, după ce, în timp ce mergea cu maşina furată, a lovit intenţionat două persoane care se aflau pe DE 87, Şoseaua de Centură a municipiului Brăila, care au fost grav rănite.
Inculpatul a mai primit 3 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, 4 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, 1 an şi 2 luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de distrugere, plus 1 an şi 2 luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice.
Potrivit procurorului criminalist Mircea Ciutac, cel care s-a ocupat de acest caz, Parfenie „avea discernământ” în momentul comiterii faptei, aşa cum reiese din rezultatul expertizei psihiatrice făcute la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”.
De asemenea, Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) Iaşi a transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila rezultatul probelor de sânge, care arată că Parfenie nu se afla sub influenţa drogurilor în momentul în care a comis fapta, dar avea o alcoolemie în sânge de 1,25 grame la mie.
În acest caz, procurorii Serviciului Teritorial Galaţi s-au sesizat din oficiu cu privire la posibila săvârşire a unor infracţiuni prevăzute de Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, fiind vorba de un dosar distinct de cel deschis la Tribunalul Brăila.
Conform informaţiilor furnizate de Biroul de Presă al Tribunalului Brăila, planul atacatorului era să omoare cât mai mulţi oameni şi apoi să se sinucidă.
„Acţiunile au avut menirea de a atrage atenţia asupra unui aspect, a unei idei, în general unei idei extremiste/radicale, ori pentru a schimba ceva în ordinea unei societăţi, inclusiv în deciziile din domeniul politic, toate acestea fiind prevăzute expres de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, iar în cazul de faţă, scopul final şi declarat chiar de inculpat al acţiunilor sale a fost acela de a extermina cât mai mulţi români, care nu se circumscriu ideii sale de calitate umană, aşa cum inculpatul a văzut că sunt oamenii în Suedia, de exemplu (acolo unde ar fi lucrat, conform propriilor declaraţii), inculpatul declarând, la momentul prinderii sale de către cetăţeni, că ‘trebuie să curgă sânge în ţara asta’, ‘sunt un terorist’ etc, relevante fiind sub acest aspect şi ideile radicale pe care inculpatul le-a expus în biletele scrise olograf chiar de către el şi care se află la dosarul cauzei”, precizează Tribunalul Brăila.
Parfenie a fost condamnat în 2017, de Judecătoria Brăila, la 6 luni de supraveghere ca măsură educativă, pentru comiterea în 2015, pe vremea când era minor, a infracţiunii de lovire sau alte violenţe, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Dan. Potrivit acesteia, la acel moment, Marius Valentin Parfenie şi tatăl său au bătut cu ranga un bărbat care a avut nevoie de spitalizare. Tatăl tânărului a fost condamnat, la rândul lui, la 8 luni de închisoare.