Sari direct la conținut

Adrian ​Năstase anunță că îl va da în judecată pe Iohannis din cauza retragerii decorației Steaua României

HotNews.ro
Adrian ​Năstase anunță că îl va da în judecată pe Iohannis din cauza retragerii decorației Steaua României

​Adrian Năstase a anunțat joi seară că îl va da în judecată pe Klaus Iohannis, după ce acesta i-a retras decorația. Fostul premier a afirmat că a făcut deja o plângere prealabilă împotriva președintelui și a catalogat „meschin” gestul de a retrage decorațiile tuturor celor care au condamnări penale, relatează Mediafax.

„Am trecut într-o altă fază, am făcut o plângere prealabilă, urmează o acțiune în instanță, pentru că după părerea mea e vorba de un gest discreționar în condițiile în care textul respectiv nu oferă niciun fel de garanție de stabilitate în ceea ce privește acordaea sau retragerea decorațiilor. (….) A te raporta la ce s-a intamplat acum 12 ani și a reexamina acele lucruri este absolut aberant. Nu discutăm aici despre Maniu, sunt lumini si umbre, într-un fel mi se pare un gest absolut meschin și cu asta incheiem un capitol care mă deranjează”, a afirmat Adrian Năstase, la România TV.

Președintele Klaus Iohannis, a semnat pe 11 decembrie decretele privind retragerea decorațiilor celor care au condamnări penale, printre care Adrian Năstase, Miron Mitrea, Dan Voiculescu, Mircia Muntean și Ionel Manțog, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro