Sari direct la conținut

DNA, în instanță: Sorina Pintea a exclamat „super tare”, după ce a aflat că a primit 120.000 de lei

HotNews.ro
Sorina Pintea, Foto: AGERPRES
Sorina Pintea, Foto: AGERPRES

Procurorii DNA spun, în referatul cu propunerea de arestare preventivă, că Sorina Pintea a discutat în biroul ei despre mită şi știa ce se află în pungă. DNA mai spune că fostul ministru al Sănătății a dat dovadă de perseverenţă şi dezinvoltură la săvârşirea faptei, notează Mediafax. Tribunalul București a decis sâmbătă seara arestarea preventivă a lui Pintea.

Procurorii DNA spun, în referatul cu propunere de arestare preventivă a Sorinei Pintea, că ea ştia că în punga neagră din biroul său se aflau bani și cunoștea exact suma, acest lucru reieşind din discuţia de dinainte de flagrant.

Mai mult, procurorii arată că, în discuţia din birou, Pintea spune clar că ea nu a fost de acord cu un procent de 3% din contract şi recunoaşte că a propus un procent de 7%.

”Inculpata Sorina Pintea a exclamat chiar <super da="" tare>, după ce a aflat că (…..) i-a trimis 120.000 de lei, respectiv <perfect>, după ce a aflat că (….) a fost de acord cu remiterea procentului de 7% din contract. După ce suspectul îi comunică Sorinei Pintea faptul că s-a scăzut suma de 10.000 de euro pe care aceasta din urmă i-a primit în luna decembrie, Sorina Pintea confirmă spunând <da>”, se arată în referatul DNA.</da</perfect

Procurorii mai spun că s-a avut în vedere reacţia publică a fostului ministru al Sănătăţii cu privire la astfel de infracţiuni. Mai mult, DNA precizează că Pintea a demonstrat un nivel ridicat de perseverenţă infracţională şi dezinvoltură, uşurinţă deosebită în săvârşirea faptei.

Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, a fost arestată de Tribunalul București pentru 30 de zile, potrivit Mediafax. Decizia nu e definitivă. Pintea fusese reținută de DNA în cursul dimineții de sâmbătă, fiind acuzată de luare de mită.

Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție în perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, fostul ministru al Sănătății, acum manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, a primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei.

Banii reprezentau un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect “proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente”, încheiat în anul 2019. „În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, se mai arată în comunicat.

ARHIVĂ COMENTARII
HChifteluta • 2020-02-29 21:40:24
Baaai, ce inseamna! Sorina Pintea, alaturi de Ana Birchall erau singurii oameni politici de la psd in care credeam. Un mit a cazut. Rusine psd. Ciuma rosie trebuie sa dispara!
10 31
panduru • 2020-02-29 22:42:21
A reusit sorina pintea sa te pacaleasca? Sfanta naivitate!!!
1 13
Costi888 • 2020-03-01 08:17:39
Acei cativa oameni din PSD in care ai putea crede (ca or fi totusi si cativa bineintentionati) nu vor ajunge niciodata ministri sau in alte pozitii inalte :)) ci se vor zbate in anonimat. Restul e cancan
2 7
Jegul Cristian Ioan • 2020-03-01 10:40:53
Chiar si in pedesere sunt mai mult de "cativa"oameni bine-intentionati, dar asa cum ai spus, si asa cum s-a vazut foarte bne mai ales DUPA Ponta, au fost promvati numai hotii si incompentenii. Parca anume, ca sa ne faca sa il regretam pe Bombo!
4 1
minus • 2020-02-29 21:43:38
in curand vom avea nevoie de o puscarie mica, mica... doar pentru cei vinovati. In cele mari vor sta doar nevinovatii.
5 18
ciuma.rosie • 2020-02-29 21:50:45
...
2 25
pi5 • 2020-02-29 22:02:24
Dezinvoltura aia vine din experiențe similare anterioare. ;)
2 37
xrogo • 2020-02-29 22:36:22
flangrantul tovarasi, ca in referat nu se spune absolut nimic despre el, auzi braul, cica ea stia ca in anticamera biroului s-ar fi aflat o suma de bani dar Sorina n-a pus mana pe ei si asa flangrantul s-a fasait!
11 3
Plagarus • 2020-02-29 23:02:50
Pintea Viteaza,anul trecut: ”Cred că suntem un popor de infractori”/”Mă puteți acuza de orice, dar nu de corupție”
0 15
L.Popescu • 2020-04-10 18:42:31
Acelasi aluat... Acelasi tupeu nemarginit...
0 0
Carit • 2020-03-01 03:22:56
Sa joace murdar. Imi pare bine ca romanul nu mai e nepadatpr ci actioneaza si le intinde curse infractorilor ca sa scape tara de ei. Acum daca justitia i-ar inchide pe 50-100 ani chiar am ajunge departe in doar citiva ani.
0 10
floriniulian • 2020-03-01 07:15:50
Toate achizitiile de la bugetul de stat au un singur criteriu de selectie-spaga. Toate lucrarile pe bani publici se fac si sunt atribuite numai celor care dau spaga. Asta e motivul pentru care lucrarile sunt de foarte proasta calitate si scumpe iar nimeni nu le verifica deoarece cei abilitati au luat spaga. Jumatate din bugetul acestei tari este furat in acest mod acesta fiind si motivul pentru care nu avem nimic in tara asta. Acest flagrant este o picatura intr-un ocean.Ar trebui sa avem zeci de arestari/flagrante pe zi la ce coruptie este in tara asta. DNA-ul nu si-a facut treaba deloc in ultimii 10 ani.
0 15
Chitibusarul • 2020-03-02 08:49:31
Foarte adevarat observatia dvs. doar am vrut sa adaug observatia din titlul subiectului! Din pacate orice politician din Romania are in vedere propria propasire si abia pe ultimul plan interesul comunitatii care l-a ales!
0 1
Klaus_ • 2020-03-01 08:23:38
Ce prostie mai e si asta?! Cum adica ala a propus 3% si dUamna a cerut 7%?! Pai pe vremea lui Bombonel sau chiar si pe vremea lui Dragnea, nimeni nu indraznea sa dea paraindarat mai mic de 20%. Nimeni! Ca mai baga in plus si un caltabos, o tuica buna, un tablou sau un teren de tenis cu nocturna.... astea erau peste aia 20%. Dar daca indraznea careva sa vina la Dragnea cu 3%, il scuipa. Si auzi la proasta asta, cica “foarte tare”! La ea 120000 lei si 10000 euro e ... “foarte tare”. Bai tolomaco, o sa stai la puscarie pentru bani de tigari pe cand greii din PSD, stau si ei la parnaie, dar cand ies, peste 2-3 ani, sunt oameni facuti, intra direct in Top300. Aia pot exclama “foarte tare”, tu poti spune doar “foarte proasta”. ;)
1 9
young_e • 2020-03-01 08:49:57
spaga iau cu totii. performanta [negativa] a dnei Pintea e ca a prostit o particica [nu stiu, mica-mare] din oamenii rezonabili si cu mintea la ei.
3 5
deval • 2020-03-01 12:01:07
pentru ce suma de rahat a fost deranjata ! Numai ca ciumatii chiar si cand tradeaza , respecta cutumele, respecta Omerta in sensul ca operatiunea turnata (de voie , de nevoie) trebuie sa nu implice direct alt ciumat, sumele nu trebuie sa fie mari, obiectivul minim e acela de a fi scos din rolul de incasator-distribuitor de rente, adica produsul coruptiei ! Astfel, dupa ce-i rup gatul, incep sa-l jeleasca sa nu cumva sa verse ce stie .........
0 9
gigikent • 2020-03-01 12:06:34
... unde e flagrantul ? Sau inca n-a iesit de la montaj ???
6 2
MisuG • 2020-03-01 23:43:21
Doamna Pintea a lipsit de la cursurile de spaga tinute de tatuca dracnea, altfel nu o prindeau astia cu mata-n sac ! N-ati observat ca dracnea nu a fost prins cu spaga?
1 0
costelo999 • 2020-03-02 09:39:13
pina nu vad transcrierea convorbirii, si pina nu este prezentata in instanta nu cred nimic, am mai vazut transcrieri dna facute dupa ureche iar banda nu a mai venit niciodata sau nu se auzea sau era altceva pe ea, unde au fost lasati banii ? cine a pus mina pe ei ? ce s-a inregistrat in convorbire ? astept cu nerabdare, poate si o fisiiala marca dna si nu ar fi prima, si uite asa se nasoleste un alt dosar iar coruptia ramine.
0 1
INTERVIURILE HotNews.ro