Sari direct la conținut

​VIDEO Câinele mutilat din R. Moldova pentru care s-au mobilizat zeci de oameni, dar și diplomați ca să fie tratat în România. Dr. Ștefan: S-a ajuns până la președintele R. Moldova

HotNews.ro
Catel, Foto: Captura video
Catel, Foto: Captura video

​Un câine al nimănui găsit pe o uliță dintr-o localitate din Republica Moldova a mobilizat o mică armată de oameni pentru a ajunge în România. Este vorba de un animal mutilat, căruia cineva i-a tăiat cele patru lăbuțe și a fost găsit mergând practic în oase.

„S-a ajuns la președintele Republicii Moldova căruia trebuie sa îi mulțumim. Președintele Republicii Moldova, ambasadorul R. Moldova la București, ambasadorul român de la Chișinău au conlucrat și au găsit calea legală ca acest cățel să ajungă la București”, povestește medicul veterinar Aurelian Ștefan, care a preluat cățelul și-l tratează la Center of Hope, spitalul care derulează de câțiva ani un proiect social pentru animale.

Câinele în vârstă de peste 10 ani a fost operat de urgență și se află la recuperarea care se anunță de durată. Săptămâna viitoare va primi un cărucior pentru a se putea deplasa, iar ulterior va beneficia de proteze care vor fi făcute de un medic uman care a văzut cazul și s-a oferit să ajute. În total 20 de cadre medicale și alte 10 persoane s-au implicat în acest caz.

Proiectul social derulat de spitalul veterinar „Center of hope” este susținut din donații, care au fost și ele afectate de perioada de criză legată de coronavirus. În trei ani de zile în jur de 10.000 de animale au fost tratate în spital, la care se adaugă campaniile de sterilizare în țară, acestea din urmă fiind oprite însă în această perioadă, urmând însă a fi reluate când pericolul COVID-19 va trece.

Despre activitatea Center of Hope și proiectul social, în interviul de mai jos cu medicul veterinar Aurelian Ștefan:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro