Noile măsuri valabile de la 15 mai: cum se va circula cu autobuzul, metroul sau trenul, regulile pentru școli, cabinete stomatologice, hoteluri și biserici (proiect)
Accesul în mijloacele de transport va fi unul controlat, grupele de pregătire a elevilor nu trebuie să fie mai mari de 10, hotelurile vor fi deschise nu însă pentru turiști, ci pentru cei care se deplasează în scop profesional, iar restaurantele acestora rămân închise, sunt câteva dintre regulile propuse de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) începând cu 15 mai când se relaxează restricțiile impuse în starea de urgență.
Documentul pus în dezbatere publică cuprinde și regulile care trebuie respectate de cabinetele stomatologice. De asemenea, se precizează cum va fi permis accesul în lăcașurile de cult.
CONSULTĂ AICI DOCUMENTUL INTEGRAL
Reguli pentru școli:
Elevii și profesorii care revin în școli pentru pregătirea examenelor naționale vor purta obligatoriu mască. De asemenea, grupele de elevi nu trebuie să fie mai mari de 10.
- Activitatea de pregătire se va organiza pe grupe care vor cuprinde cel mult 10 elevi și va dura nu mai mult de 3 ore, cu pauză de cel puțin 10 de minute la fiecare oră, pentru aerisirea încăperilor.
- La activitățile de pregătire este interzisă participarea elevilor și a personalului didactic sau auxiliar care suferă de afecțiuni cronice, locuiesc împreună cu persoane ce suferă de astfel de afecțiuni sau persoane cu vârsta de peste 65 de ani.
- Pauzele se vor programa astfel încât simultan să nu fie în pauză mai mult de 2 grupe de maxim 10 elevi fiecare.
- Înainte de începerea activităților de pregătire/examinare, în spațiile unde acestea urmează a se desfășura, se va realiza dezinfecția suprafețelor cu substanțe biocide pe bază de clor sau alcool, urmată de aerisirea încăperii pentru o perioadă de cel puțin 30 de minute.
- Accesul în interiorul școlii se va realiza doar după dezinfecția mâinilor, verificarea temperaturii (care nu trebuie să depășească 37 grade) și sub rezerva absenței simptomelor virozelor respiratorii.
- Pe toată durata activităților desfășurate în școală, atât elevii cât și profesorii vor purta mască medicală simplă sau mască nemedicală din diverse materiale textile, iar elevii vor fi așezați în bănci astfel încât să aibă cel puțin un loc liber în stânga și dreapta și un rând liber în față și spate.
- Eliminarea măștilor purtate de elevi și profesori se va realiza în locuri special destinate.
- Activitatea de examinare se va desfășura cu respectarea tuturor măsurilor mai sus prezentate, fără a fi obligatorie acordarea pauzelor.
Transportul în comun condiționat de purtarea măștii:
- Accesul în mijloacele de transport este condiționat de purtarea obligatorie a unei măști medicale sau non-medicale, care să acopere gura și nasul;
- Numărul maxim de pasageri permis va fi limitat la cel mult jumătate din capacitatea maximă de transport a autovehiculului și cu respectarea distanței de minim un metru între călători;
- La îmbarcare/debarcare, cât și pe timpul deplasării, pasagerii vor respecta o distanta de minim un metru unul de celălalt.
- Pentru vehiculele cu cel puțin două uși, accesul în interiorul vehiculului se va realiza doar pe ușa din partea frontală a vehiculului, iar coborârea pe cealaltă ușă/celelalte uși;
Reguli pentru transportul cu metroul:
- Accesul în stațiile de metrou se va realiza în mod controlat, astfel încât, pe peroanele de așteptare pasagerii să poată păstra distanța de minim un metru între ei.
- Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, atât pentru transportul în picioare cât și pentru transportul pe scaune, astfel încât să se păstreze distanța de minim un metru între pasageri;
Hoteluri deschise, dar nu pentru turiști
În perioada următoare hotelurile pot oferi aceste servicii de cazare, însa nu în scop turistic, ci pentru motive precum deplasări în interes profesional, mentenanță, etc, se arată în propunerile INSP.
- Nu vor functiona într-o primă etapa restaurantele; barurile; cafenelele și cofetariile din incinta hotelului. Servirea mesei se va face in regim room service. Este preferabil sa se foloseasca tacamuri si vesela de unica folosinta.
- Locurile de joaca special destinate copiilor vor fi inchise.
- Locurile special amenajate pentru fitness, saune; piscina interioara; etc, din incinta hotelurilor, in aceasta prima etapa, raman inchise.
- Spalarea si dezinfectia suprafetelor din camere si spatii comune, se va face mai frecvent decat de obicei, cu solutii speciale biocide, avizate de catre MS in scopul acesta. În cazul în care, în cadrul hotelului, în randul personalului sau oaspetilor apare un caz confirmat de COVID-19, în urma anchetei epidemiologice desfasurată de catre DSP teritorial, activitatea hotelului va fi închisa pana la asigurarea dezinfectiei tuturor spatiilor sub recomandarea si supravegherea DSP teritoriale.
- Folosirea lifturilor va fi făcută doar dacă este strict necesar și numai de către cel mult două persoane o dată, care vor purta maști de protecție în tot timpul folosirii liftului. Este recomandabil ca cele două persoane să fie din aceeași familie.
CITEȘTE ȘI:
- Cum vor funcționa cabinetele stomatologice, începând cu 15 mai: pacienții întrebați la programare dacă au simptome specifice coronavirusului, cei peste 65 de ani, tratați la începutul programului
- Cum vom merge din 15 mai la frizerie sau coafor. Regulile propuse de INSP
Acces limitat în biserici
Accesul în lăcașurile de cult va fi permis limitat, după 15 mai, cu respectarea unei suprafețe de 8mp pentru o persoană, iar enoriașii și preoții trebuie să poarte măști de protecție, potrivit propunerilor puse în dezbatere publică de Institutul Național de Sănătate Publică.
De asemenea, se va evita sărutarea icoanelor, împărtășirea va fi făcută cu lingurițe de unică folosință, iar binecuvântarea se va da de la o distanță de cel puțin un metru. (Toate regulile AICI)