Sari direct la conținut

O asociație profesională înființată de Gabriel Oprea anunță că respinge ferm orice asociere a pensiilor militare cu ideea de pensii speciale

HotNews.ro
Gabriel Oprea, Foto: Agerpres
Gabriel Oprea, Foto: Agerpres

Hotărârea deputaţilor prin care pensiile militare sunt considerate ca fiind speciale este un act neconstituţional, consideră Uniunea Militarilor şi Poliţiştilor ‘Mihai Viteazul’, o asociație profesională înființată în 2019 de către fostul ministru al Apărării Gabriel Oprea. „Militarii şi poliţiştii au pensii ocupaţionale încă de la Cuza şi au fost mereu în prima linie, punându-şi viaţa în slujba făuririi statului român modern”, transmite asociația.

„Această categorie profesională a dovedit acest lucru şi în teatrele de război, apărând pacea lumii, dar şi în timpul pandemiei de coronavirus. Pensiile militare nu sunt speciale şi nu constituie un privilegiu acordat militarilor sau poliţiştilor. Pensiile militare reprezintă recunoaşterea pe care societatea o datorează celor care îmbracă haina militară şi îşi slujesc ţara sub jurământ”, susține asociația.

Preşedintele Uniunii Militarilor şi Poliţiştilor ‘Mihai Viteazul’, generalul Gabriel Oprea este cel care a iniţiat şi a promovat în Parlament Legea 223/ 2015 privind pensiile militare de stat, o lege dreaptă pentru militari, potrivit unui comunicat transmis de asociație.

„România are obligaţia să-şi trateze militarii cu aceeaşi onoare şi recunoştinţa cu care sunt trataţi aceştia în celelalte state membre NATO. Am fost şi rămân un susţinător al intereselor legitime ale militarilor români, ale poliţiştilor, jandarmilor, pompierilor şi ale tuturor funcţionarilor care lucrează 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru români şi pentru România”, afirma Gabriel Oprea în 2015, la susţinerea proiectului de Lege din calitatea de prim-ministru interimar.

„Avem convingerea că membrii Curţii Constituţionale vor privi cu responsabilitate această situaţie referitoare la pensiile militare şi vor respinge proiectul prin care se doreşte tăierea acestora, declarându-l neconstituţional”, notează Asociația.

Deputații au adoptat miercuri impozitarea pensiilor speciale, mai exact impozitarea cu 85% a diferenței între pensia specială și cea realizată pe baza contributivității. Proiectul a fost votat de toate partidele politice.

Vezi și:

Augustin Zegrean: Impozitarea suplimentară a pensiilor speciale încalcă Constituția / Niciun cetățean nu trebuie să stea liniștit câtă vreme Parlamentul este în sesiune

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro