Sari direct la conținut

Tânăr înjunghiat după ce a sărit în apărarea unei femei agresate pe stradă de fostul concubin

HotNews.ro
Atac pe strada, Foto: Profimedia Images / SWNS
Atac pe strada, Foto: Profimedia Images / SWNS

Un tânăr de 22 de ani, care a intervenit în apărarea unei femei agresate pe stradă de fostul concubin, a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat de acesta. Incidentul a avut loc în Târgu Neamț, în noaptea de duminică spre luni. Agresorul nu a fost prins și reținut deocamdată de către polițiști.

„În data de 3 august, în jurul orei 00,30, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Târgu-Neamţ au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană este agresată fizic pe o stradă din Târgu-Neamţ. Imediat, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, iar din primele cercetări a reieşit faptul că, în timp ce o tânără de 28 de ani se deplasa pe o stradă din Târgu-Neamţ, a fost acostată de către fostul său concubin de 22 de ani, din Vânători-Neamţ, care, pe fondul unui conflict mai vechi, ar fi lovit-o. În acel moment, în altercaţia izbucnită a intervenit un tânăr de 22 de ani, din localitatea Răuceşti, care se afla în zonă. Acesta a suferit leziuni produse cu un obiect tăietor-înţepător. Victima a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, Georgiana Moşu, informează Agerpres.

Potrivit acesteia, în cursul dimineţii de luni s-a efectuat constatarea medico-legală, iar, în funcţie de rezultat, se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei.

„Persoana bănuită de comiterea faptei nu a fost depistată la locul faptei şi se sustrage de la cercetări. În prezent, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice în vederea depistării acestuia”, a mai spus Georgiana Moşu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro