Sari direct la conținut

Iohannis, despre incendiul de la Piatra Neamț: Să nu ne limităm la a identifica doar pe cei care au greșit tehnic punctual. Exista și un vinovat moral – autoritățile pesediste

HotNews.ro
Incendiul de la Spitalul Piatra Neamt, Foto: Robert IOSUB / AFP / Profimedia
Incendiul de la Spitalul Piatra Neamt, Foto: Robert IOSUB / AFP / Profimedia

Președintele Klaus Iohannis spune că în cazul incendiului de la Spitalul Județean din Piatra Neamț autoritățile nu trebuie să se limiteze la a identifica doar pe cei care au greșit tehnic, punctual, pentru că există și un vinovat moral – „cel care a blocat guvernul lună de lună și a cerut oamenilor în plină pandemie să nu respecte regulile”. În acest context, el a lansat un nou atac la adresa PSD, spunând că în Neamț baronii roșii au schimbat directorii spitalului după bunul plac, și a susținut din nou necesitatea organizării alegerilor din 6 decembrie.

  • „Să nu ne limităm la a identifica doar pe cei care au greșit tehnic, problema este mai gravă. Există și un vinovat moral – cel care a blocat guvernul lună de lună în Parlament și a cerut oamenilor în plină pandemie să nu respecte regulile
  • În același spirit de blocare a eforturilor de luptă împotriva pandemiei, autoritățile locale PSD-iste au aplicat după ureche măsurile de la centru
  • La Piatra Neamț, baronii roșii au schimbat directorii de spitale după capul lor
  • Autoritățile locale PSD-iste pun permanent piedici deciziilor centrale. Această situație nu poate continua așa. România are nevoie de reforme profunde, care sunt posibile doar cu sprijinul unei largi majorități parlamentare. De aceea votul din 6 decembrie e mai important ca oricând”, a declarat Iohannis, în conferință de presă.

De asemenea, Iohannis a transmis „respectul” său medicului Cătălin Denciu, care și-a pus în pericol viața pentru a salva viețile pacienților.

Întrebat apoi dacă a vorbit cu familia medicului – aflat în stare gravă într-un spital din Belgia -, Iohannis a spus că nu și că a făcut acest lucru doar prin intermediul ministrului Tătaru.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro