VIDEO Ministrul Justiției vrea creșterea vârstei de pensionare pentru magistrați, astfel încât aceștia să nu se mai poată pensiona la 48 de ani
HotNews.ro
Ministerul Justiției va propune creşterea vârstei de pensionare pentru magistraţi, astfel încât să nu mai existe situații în care judecători sau procurori să se pensioneze la 48 de ani, a declarat joi noul ministru al Justiției, Stelian Ion.
- „Există multe cereri de pensionare care pe mine mă îngrijorează. Pe viitor este foarte clar faptul că vom face o discuţie şi vom propune creşterea vârstei de pensionare astfel încât un magistrat să nu mai poată ieşi la pensie la 48 de ani.
- Cu tot respectul, cred că abia de la această vârstă magistraţii sunt în toată puterea, au experienţă deplină şi pot da cel mai mult justiţiei”, a spus Stelian Ion, în prima sa conferință de presă de la numirea în funcția de ministru al Justiției.
Ultimele două astfel de cazuri sunt cele ale fostului șef al DNA Călin Nistor și fostului procuror general Tiberiu Nițu, pentru care președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretele de pensionare. Nițu are 49 de ani, iar Nistor, 50 de ani.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro