VIDEO. „Caii de la Letea și Asociații”: O zi din viața și activitatea cailor sălbatici și a salvatorilor lor cu puști și seringi

​Pentru a ține sub control numărul cailor sălbatici de pe Grindul Letea și a proteja astfel rezervația naturală, o echipă de la Asociația ARCA (Animals Rescue and Care) merge de mai multe ori pe an în Delta Dunării și vaccinează imuno-contraceptiv iepele. Aceasta este povestea unei zile friguroase din noiembrie 2020, petrecută împreună cu caii de la Letea și cu salvatorii acestora.

Caii sălbatici (sau „sălbăticiți”, cum preferă să spună oamenii mai scrupuloși cu termenii) reprezintă un brand turistic cum nu sunt prea multe în România. Cât e vara de lungă, bărcile cu turiști pleacă din Tulcea, Sulina sau din alte locuri din Deltă pentru a ajunge la această margine de lume unde trăiesc, probabil, cele mai instagramabile animale din România.

Pentru afacerile locale nici nu prea contează că în arșița verii caii nu stau la poză și, de cele mai multe ori, ghizii ridică binevoitor din umeri: „sunt sălbatici, se duc pe unde vor ei, noi nu putem să-i controlăm”. Nu contează pentru că turiști care să vină aici special pentru caii liberi, chiar dacă nu apucă să-i vadă, sunt câtă frunză și iarbă sau, dacă e să folosim o expresie mai potrivită locului, „are balta pește”.

A fost o vreme însă când localnicii au vrut și au putut să-i controleze, când voiau de pildă să-i prindă și să-i ducă la abator pentru un milion de lei vechi bucata. În 2011, s-a cutremurat România de indignare și am apărut pe site-urile știri din lumea întreagă, când un tir încărcat cu cai prinși de localnici la Letea a plecat spre un abator din Covasna.

Tirul a fost oprit pe drum de câțiva iubitori de animale, iar caii (cei care au supraviețuit transportului) s-au întors în Delta Dunării.

Vremurile acelea de sălbăticie legislativă și umană au trecut însă de mult, între timp a scăzut și puterea de cumpărare a milionului încasat pe cap de animal. Și s-au mai clarificat și aspirațiile la o viață mai bună ale localnicilor din Delta Dunării. Acum turismul este marea miză a locului, dar nu orice fel de turism, ci turismul de masă.

Bărcile acostează în satul Cardon sau direct la Letea (ambele aparținând de comuna C.A. Rosetti), iar de acolo turiștii sunt preluați de zecile de camionete ale localnicilor transformate în mașini de safari, neînmatriculate pentru drumurile publice dar foarte potrivite pentru cele de nisip și pentru dunele și noroaiele de pe Grindul Letea.

O mașină din aceea poate să care în același timp 10-12 deținători de conturi de Instagram, care plătesc fiecare câte 20-25 de lei pentru excursie. Iar câteva drumuri pline pe zi nu e chiar puțin, ba chiar aș îndrăzni să spun că înseamnă bani frumoși pentru locurile astea, trecute de autorități în categoria zonelor defavorizate.

Vaccinul imuno-contraceptiv pentru cai și pacea de la Letea

Dar chiar dacă trăim vremuri de pace și armonie între oamenii și animalele de pe Grindul Letea, ochii autorităților stau în continuare ațintiți pe caii sălbatici. Pentru că într-o țară civilizată, cum nu mă îndoiesc că este acum România, animalele nu pot fi lăsate libere, mai ales când în zonă se află o pădure declarată „arie protejată”. Iar caii, dacă nu au stăpân, intră în pădure și mănâncă lăstarii de plop și frasin și alte plante rare care se găsesc numai la Letea.

Ca să oprească prăpădul, Direcția Silvică a construit un gard de peste 20 de kilometri în jurul pădurii. Din păcate, caii sălbatici nu au citit comunicatele de presă date cu ocazia evenimentului și câteva sute au rămas în continuare dincolo de gard, unde continuă să trăiască după bunul plac și pe spatele, lăstarii și scoarța copacilor protejați. Așa cum o fac, probabil, de sute de ani, deși nici acest subiect nu este pe deplin lămurit.

Dacă-l întrebi pe nea Ion, pădurarul de la Letea, acesta e convins că înainte de Revoluție nu existau cai sălbatici la Letea, „nu e logic, în condițiile în care un cal bun costa peste o mie de lei, era foarte valoros, cine ar fi lăsat cai liberi în asemenea condiții?” Caii de pe grind ar fi apărut astfel după 1989, când s-au desființat CAP-urile, iar animalele au fost eliberate.

Kuki Bărbuceanu, de la organizația ARCA (Animals Rescue and Care), salvatorul cailor de la Letea și unul dintre cei care are grijă de ei și în prezent, a găsit însă scrieri istorice, inclusiv de-ale lui Dimitrie Cantemir, care vorbesc despre existența unor cai tătărești, abandonați prin aceste locuri încă de acum câteva sute de ani. În orice caz, disputa va continua și, ca orice dispută românească, nu va ajunge la niciun rezultat.

Mai important este însă că pacea dintre cai și autorități este menținută acum de oamenii de la ARCA care vin la Letea de mai multe ori pe an pentru a vaccina imuno-contraceptiv iepele sălbatice. Este un proiect, ca să spunem așa, agreat de toată lumea, de la localnici, autorități locale și Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării și urmărește menținerea numărului de animale la aproximativ 500, câte mai sunt în prezent.

260 de iepe au fost vaccinate în ultimii ani, printr-un proces care presupune urmărirea animalelor pe câmp cu o mașină de teren, tranchilizarea lor de la distanță, vaccinarea contraceptivă și apoi microciparea animalelor pentru identificarea ulterioară. Vaccinarea este reversibilă, durează un an, astfel încât procesul trebuie repetat pentru a putea menține populația de animale într-un număr constant.

Reportajul video de mai sus „Caii de la Letea și Asociații” urmărește o zi din acest proces de identificare și vaccinare. Într-o zi friguroasă de noiembrie 2020, jurnaliștii HotNews.ro au urmărit pas cu pas echipa ARCA care, după zeci de kilometri făcuți pe un teren foarte dificil, a reușit să vaccineze fix două iepe. Două iepe într-o zi lumină.

Pentru că animalele „scăpate de la CAP” nu înțeleg să se lase prinse prea ușor de medicii veterinari, o iau la fugă imediat ce văd o mașină care se apropie la câteva sute de metri. De fapt, am putea specula noi, se comportă ca orice animal sălbatic.

După cum se poate observa, procesul este unul complicat, obositor și de durată, dar este necesar pentru a asigura mult dorita pace locală de la Letea. Dar cine a spus că pacea, fie ea dintre animale și oameni, a fost vreodată o muncă ușoară?

Mulțumiri echipei ARCA, Kuki Bărbuceanu, Ovidiu Roșu, Ioana Ene, Andrei Tudorache și Claudiu Cîrțînă, pentru ajutorul în realizarea acestui reportaj.