Sari direct la conținut

UPDATE Femeia care a ucis cu mașina două fete din Capitală, lăsată în libertate / Decizia, contestată de procurori: La momentul accidentului avea o alcoolemie de peste 0,8

HotNews.ro
accident in sectorul 2, Foto: Captura
accident in sectorul 2, Foto: Captura

Femeia care a provocat accidentul din Sectorul 2 în urma căruia și-au pierdut viața două fete de 6 și 21 de ani a fost lăsată în libertate, urmând să fie cercetată sub control judiciar. Procurorii au anunţat că au contestat decizia, spunând că în momentul producerii accidentului șoferița avea o alcoolemie de 0,80 g/l în sânge.

Femeia fusese reținută luni, pentru ucidere din culpă și conducere sub influența alcoolului, iar procurorii au propus arestarea preventivă a acesteia.

Marți, Judecătoria Sectorului 2 a respins propunerea de arestare și a decis ca femeia să fie plasată sub control judiciar 60 de zile. Decizia instanței nu este definitivă.

Procurorii au anunţat că au contestat decizia Judecătoriei Sectorului 2, spunând că în momentul producerii accidentului aceasta avea o alcoolemie de 0,80 g/l în sânge.

  • „La data de 27.02.2021, în jurul orelor 15,35, a condus autovehiculul marca Mercedes Benz GLA pe str. Fructelor din sectorul 2 al municipiului Bucureşti, dinspre str. Gherghiţei către str. Menţiunii, având în sânge o îmbibaţie peste 0,80 g (întrucât conform buletinului de analiză toxicologică a prezentat o alcoolemie de 0,67 g la data de 27.02.2021, ora 18,05, şi de 0,44 g la data de 27.02.2021, ora 19,05), iar, când a ajuns la intersecţia cu str. Menţiunii, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a pătruns pe trotuarul din dreptul imobilului cu nr.176, unde a accidentat mortal două persoane vătămate, în vârstă de 6 şi 20 de ani”, spune Parchetul într-un comunicat de presă.

Femeia a fost audiată luni după amiază la Brigada Rutieră a Capitalei, în prezența procurorului de caz de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 2. Femeia a fost dusă cu mandat la audieri, fiind ridicată de acasă de către polițiști.

Șoferița a fost audiată la Brigada Rutieră și sâmbătă seară, la câteva ore de la producerea accidentului. După audieri, ea a fost lăsată să plece, fără a fi luată vreo măsură preventivă împotriva sa. „Nu s-a luat nicio măsură preventivă împotriva ei. Era foarte lovită, inclusiv la față. A fost bătută, era într-o stare foarte proastă, era și în stare de șoc. Nu s-a considerat că este oportună luarea vreunei măsuri”, a declarat duminică, pentru HotNews.ro, purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Sectorului 2, procurorul Rodica Nițescu.

Surse judiciare au declarat că femeia are permis de conducere pentru categoria B din anul 2006, însă le-a spus anchetatorilor că nu conduce în mod constant și că se urcă la volan foarte rar. Ea a mai susținut că sâmbătă s-a urcat la volanul mașinii Mercedes în locul soțului său, care era băut. Mai mult, ea le-ar fi spus anchetatorilor că nu are deloc experiență pe mașină automată, astfel că a încurcat pedalele, apăsând pe accelerație, în loc de frână, au mai precizat pentru HotNews.ro sursele citate.

Luni, au ajuns rezultatele analizelor făcute la Institutul de Medicină Legală pentru stabilirea alcoolemiei femeii, căreia i-au fost recoltate probe biologice. Acestea arată că la trei ore de la producerea accidentului șoferița avea o alcoolemie de 0,67 g/l în sânge, au declarat surse judiciare. Urmează să fie făcut un calcul retroactiv pentru a se stabili ce alcoolemie avea femeia la momentul la care a provocat accidentul. Aceleași surse au spus că rezultatele ar urma să fie gata în câteva zile. Este infracțiune dacă concentrația de alcool în sânge depășește 0,80, însă faptul că băuse alcool, chiar cu o alcoolemie sub acest prag, constituie circumstanță agravantă.

Accidentul s-a petrecut sâmbătă după-amiază pe strada Mențiunii din Sectorul 2, unde femeia de 57 de ani a pierdut controlul volanului și a lovit cu mașina un stâlp din beton care s-a prăbușit. Din impact, autovehiculul a fost proiectat în gardul unui imobil, unde le-a accidentat pe cele două fete care se aflau pe trotuar.

Fetița de 6 ani și-a pierdut viața înainte de a ajunge la Spitalul Floreasca, iar fata de 21 de ani a fost transportată la Spitalul Grigore Alexandrescu, însă nu a mai putut fi salvată, având răni extrem de grave.

Imediat după accident, șoferița a ajuns la spital, după ce a fost agresată de mulțimea strânsă la fața locului, fiind lovită atât ea, cât și soțul său, aflat pe scaunul din dreapta al mașinii.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro