Traficul pe Autostrada A2 a fost reconfigurat în zona lucrărilor de la podul Cernavodă pentru a elimina blocajele: traficul spre Litoral a fost deviat, cel spre București s-a desfășurat pe două benzi
Traficul pe Autostrada Soarelui A2 va fi reconfigurat temporar, în zona lucrărilor de reabilitare a Podului de la Cernavodă pentru a elimina blocajul creat de vehiculele ce se îndreaptă spre Capitală. Astfel, traficul spre Litoral va fi temporar deviat, iar traficul spre București va continua să se desfășoare pe două benzi.
„Pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, în zona lucrărilor la partea carosabilă de pe tronsonul kilometric 155 şi 161 (Podul Cernavodă), pentru fluidizarea circulaţiei, a fost luată măsura devierii traficului, astfel că se va închide circulaţia temporar pe sensul către litoral, urmând să se circule pe două benzi pe cel către Bucureşti”, arată anunţul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Reamintim că Podul de la Cernavodă a intrat într-un amplu proces de reabilitare încă din februarie, primul de la darea sa în folosință în anii 80, iar traficul rutier a fost deviat pe câte o bandă pe fiecare sens. Lucrările ample au un termen de execuție de 24 de luni.