Sari direct la conținut

VIDEO Protest al șoferilor pe drumul DJ 244D: Șoseaua a fost modernizată în județul Iași, dar se transformă brusc în drum de pământ la granița cu județul Vaslui

HotNews.ro
DJ244D la granita dintre judetele Vaslui si Iasi, Foto: Captura video
DJ244D la granita dintre judetele Vaslui si Iasi, Foto: Captura video

Mai mulţi conducători auto protestează, duminică, pe DJ 244D, care face legătura cu judeţul Iaşi, din cauza stării proaste în care se află artera rutieră pe teritoriul judeţului Vaslui. Protestatarii reclamă faptul că bucata din DJ 244D care se află pe raza judeţului Iaşi arată foarte bine, iar partea aferentă judeţului Vaslui este deteriorată, drumul fiind greu practicabil din cauza gropilor.

„Ne-am adunat aici din cauza stării drumului judeţean aflat la limita de judeţ, către Podul Oprii, o porţiune de 3 kilometri lăsată uitării, programată probabil pentru campaniile electorale, căci doar atunci se construieşte câte ceva. Oamenii sunt nemulţumiţi, nu mai avem nici măcar autobuz care să facă legătura de la Huşi către Iaşi. Nici autobuzul nu mai circulă din cauza stării acestui drum. Pe partea construită de Consiliul Judeţean Iaşi, drumul este mai bun şi decât cel care face legătura între Iaşi şi Vaslui, pe când noi suntem lăsaţi uitării. Pot confirma toţi şoferii că pe această porţiune de drum se circulă cu maximum 10 kilometri pe oră, drumul e plin de gropi, de noroaie şi nu numai asta, nu este curăţat niciun tub de scurgere a apei. Urmează să fac pentru asta o înştiinţare la Garda de Mediu”, a declarat preşedintele Asociaţie „Voluntarii Buneşti – Avereşti”, Constantin Iftene, transmite Agerpres.

Acesta a precizat că locuitorii din zonă au primit asigurări din partea autorităţilor că bucata de drum va fi modernizată odată cu porţiunea aflată pe teritoriul judeţului Iaşi, dar că acest lucru nu s-a întâmplat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro