Primele constatări ale procurorilor după incendiul de la Constanța: Nu toți pacienții au murit carbonizați, nu toți erau în paturi
Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Constanța, Viorel Teliceanu, este prima persoană din rândul autorităților care a anunțat că în incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase au murit 7 persoane, și nu nouă, așa cum anunțaseră autoritățile cu mai bine de două ore și jumătate înainte. El a explicat pentru HotNews.ro și cum a fost posibilă o astfel de confuzie și care sunt primele constatări la fața locului, în ancheta deschisă pentru ucidere din culpă.
Viorel Teliceanu, care conduce ancheta în acest caz, a explicat pentru HotNews.ro că 5 pacienți au murit la Spitalul de Boli Infecțioase, iar 2 au murit după ce au fost transferați, în urma incendiului, la Spitalul Județean, respectiv Spitalul Militar.
Potrivit procurorului, confuzia s-a produs după ce de la Spitalul Județean Constanța s-a anunțat că 3 pacienți transferați acolo au murit, constatându-se apoi că este vorba despre unul singur.
El a spus că nu toți cei 5 pacienți decedați la Spitalul de Boli Infecțioase au fost găsiți pe paturi, unii dintre ei încercând să ajungă la lift. Nu erau toți arși, unii au murit intoxicați cu fum, a mai spus procurorul.
Conform procurorului, este posibil ca cercetarea de la fața locului să nu fie finalizată astăzi.
Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Constanța a mai spus că trebuie reconfirmată identitatea celor 7 victime, urmând să fie recunoscuți de către rude.
Reamintim că DSU a transmis, la ora 11.32, că în incendiu au murit 9 pacienți. De asemenea, șeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, Mihail Amarandei, spunea că în incendiu au murit 9 pacienți și că toți au fost găsiți în paturi.
În Secția ATI în care a izbucnit incendiul erau internați 10 pacienți, iar în tot spitalul se aflau 113 persoane.