Sari direct la conținut

Ancheta de ucidere din culpă după incendiul de la spitalul din Constanța: Procuror: Cercetarea la fața locului s-ar putea încheia duminică

HotNews.ro
incendiul de la spitalul din Constanta 2, Foto: ISU Dobrogea
incendiul de la spitalul din Constanta 2, Foto: ISU Dobrogea

Cercetarea la fața locului în ancheta pentru ucidere din culpă deschisă în urma incendiului de la Secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța ar putea dura până duminică, iar în paralel sâmbătă vor începe audierile, a declarat pentru HotNews.ro prim-procurorul Parchetului Tribunalului Constanța, Viorel Teliceanu.

  • „Cercetarea la fața locului este făcută, sub coordonarea procurorilor, de o echipă de la Institutul Național de Criminalistică, împreună cu polițiști criminaliști de la Poliția Județeană Constanța.
  • Două saloane sunt grav afectate, sunt multe bunuri pur și simplu topite. Incendiul a fost foarte puternic. (…) Nu excludem nicio ipoteză, ancheta este abia la început”, a declarat procurorul.

El estimează că cercetarea la fața locului va dura până duminică, precizând că de sâmbătă vor începe audierile, urmând să fie chemați în primul rând angajați ai spitalului.

Viorel Teliceanu este prima persoană din rândul autorităților care a anunțat că în incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase au murit 7 persoane, și nu nouă, așa cum anunțaseră autoritățile cu mai bine de două ore și jumătate înainte.

Conform secretarului de stat Raed Arafat, în total, în spital erau internați 125 de pacienți – 120 cu COVID și 5 cu alte afecțiuni, care au fost transferați la alte unități medicale din județul Constanța. În Secția ATI în care s-a produs incendiul erau spitalizate 10 persoane.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro