Sari direct la conținut

Al doilea revelion în pandemie, fără restricții de circulație / Regulile pentru cei vaccinați și nevaccinați împotriva COVID-19

HotNews.ro
Revelion, Foto: Dida
Revelion, Foto: Dida

Al doilea revelion în pandemie din România va fi cu mai puţine restricţii, spre deosebire de anul trecut, astfel că nu vor exista interdicții de circulație pe timpul nopții. În localuri vor avea acces însă doar persoanele vaccinate împotriva COVID-19, cele trecute prin boală și cele care au test negativ.

Restricțiile au fost relaxate de autorități în 9 decembrie, astfel că de Revelion, la afel ca de Crăcciun, nu mai există interdicții de circulaţie pe timpul nopții pentru persoanele nevaccinate.

În România, starea de alertă a fost prelungită de autorități cu încă 30 de zile în 9 decembrie, când au intrat în vigoare noi măsuri de relaxare a unor restricții:

  • eliminarea carantinei pe timpul nopții pentru persoanele nevaccinate împotriva COVID
  • permiterea accesului în mall-uri, hoteluri, restaurante sau săli de sport și celor care fac test rapid sau RT-PCR, nu doar persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 sau trecute prin boală
  • permiterea accesului tuturor persoanelor în magazinele nealimentare, cu suprafaţa mai mică sau egală de 200 mp, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană
  • eliminarea obligativității măștii în aer liber, cu excepția zoneler aglomerate
  • prelungirea programului magazinelor sau localurilor până la ora 22.00, față de ora 21.00.

Barurile, cluburile și discotecile sunt însă închise și sunt interzise în continuare evenimentele private, precum nunți sau botezuri.

Localuri deschise toată noaptea de Revelion, dar doar pentru persoanele vaccinate, trecute prin boală sau testate

De Revelion, este liber la petreceri de noapte. În unele orașe, autoritățile locale organizează Revelionul în stradă.

Restaurantele, cafenelele sau terasele pot funcționa fără restricții de oră, dar doar pentru cei vaccinați împotriva COVID-19, pentru cei care au făcut boala sau s-au testat:

  • În perioada 31 decembrie 2021-1 ianuarie 2022, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului fără restricții privind intervalul orar și doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Cluburile, discotecile și barurile rămân închise și în noaptea de Revelion.

Restricțiile au fost relaxate în România în condițiile în care numărul cazurilor COVID-19 scăzuse considerabil, după un val 4 agresiv, însă acum țara noastră se pregătește pentru valul 5, cu varianta Omicron a virusului, devenită deja dominantă în multe state europene.

​Institutul Național de Sănătate Publică a elaborat 3 posibile scenarii – optimist, mediu și pesimist – pentru evoluția valului 5 al pandemiei de COVID-19 în România. Vârful valului 5 va fi atins, potrivit estimărilor INSP, în luna februarie, cu un număr maxim de cazuri zilnice de 25.000, în scenariul cel mai pesimist.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro