webPR: Încep înscrierile la Universitatea Româno-Americană
- Tinerii care își doresc o carieră în România sau în străinătate pot alege între 32 de programe de licență și masterat
- Studenții înmatriculați, pe baza criteriilor de performanță, pot beneficia de locuri fără taxă
În data de 20 iunie 2022 încep înscrierile la Universitatea Româno-Americană (URA), una dintre cele mai performante universități din România, unde 75% dintre absolvenți se angajează în specializarea absolvită sau în domenii înrudite. Cu o istorie de peste 31 de ani pe piața educațională din România, URA le oferă tinerilor 7 facultăți din care pot alege, în anul universitar 2022 – 2023, respectiv: Facultatea de Drept, Facultatea de Informatică Managerială, Facultatea de Educație Fizică, Sport și Kinetoterapie, Facultatea de Afaceri Internaționale, Facultatea de Finanțe și Contabilitate, Facultatea de Management–Marketing și Facultatea de Turism și Managementul Ospitalității. Fiecare dintre acestea include specializări, care însumează 32 de programe de licență și masterat, cu predare în limba română sau engleză.
„Universitatea Româno-Americană se bucură de aprecierea absolvenților și a mediului de afaceri deopotrivă, un rezultat al dorinței noastre de a promova un sistem educațional la standarde internaționale, bine ancorat în realitățile pieței muncii. Tinerii care aleg să se înscrie la URA optează, de fapt, pentru a-și urma visul cu încredere. Nu întâmplător, sloganul nostru este «Dăm culoare viitorului tău!». Absolvirea universității noastre, care deține o tradiție bogată în ce privește învățământul privat de calitate, le asigură o șansă reală pe piața muncii din România sau din străinătate, ajungând să profeseze în domeniul pentru care s-au pregătit”, apreciază domnul Prof.univ.dr.habil. Costel NEGRICEA, rectorul Universității Româno-Americane.
Performanțele studenților sunt recunoscute chiar din prima zi: primii 20% dintre candidații înmatriculați la programele de licență cu predare în limba română beneficiază de o bursă de studiu de 1.200 EUR / an, ceea ce înseamnă că învață fără taxă, la fel ca într-o universitate de stat. Oportunități similare sunt oferite și studenților de la programele de masterat cu predare în limba română, primii 10% dintre candidații înmatriculați urmând să beneficieze de bursa de studiu dedicată. Programele de studiu cu predare în limba română și în limba engleză sunt în permanență actualizate, astfel încât să corespundă cerințelor pieței muncii. Ele pun accent pe competențe practice: pe lângă baze de practică, universitatea oferă internship-uri în țară și străinătate. Dezvoltarea personală a studenților este încurajată prin activități extra-curriculare și colaborări cu alte companii sau instituții. Aceasta este susținută de un corp profesoral de top, ce le oferă cursanților mentorat constant, precum și expunerea la invitați de renume în plan național și internațional. Cursurile se desfășoară într-un campus modern, cu bibliotecă, bază sportivă și cantină.
Diplomele emise de Universitate sunt recunoscute internațional. Mii de absolvenți ai URA au ales să profeseze în străinătate, în domenii precum administrarea afacerilor, relații internaționale, management, finanțe-bănci, informatică, marketing sau industria ospitalității. De perspective atractive se bucură și cei care au optat pentru programele din cadrul Facultății de Educație Fizică, Sport și Kinetoterapie, specialiștii din acest domeniu fiind din ce în ce mai căutați.
Calendarul și procedura de admitere
Înscrierile se pot face on-line (inscriere.rau.ro), începând cu data de 20 iunie 2022 și se vor încheia pe 27 iulie 2022 pentru studiile de licență, respectiv pe 25 iulie 2022, pentru programele de masterat.
Pentru programele de licență, admiterea la URA se face cu luarea în calcul în media de admitere a mediei de bacalaureat (50%) și a unui Atestat/Certificat (50%) eliberat de instituții de învățământ preuniversitar și recunoscute de Ministerul Educației sau atestate recunoscute instituțional în unul dintre domeniile economie, informatică, limba română sau limbi străine. Candidații care nu dețin atestate, vor susține o probă de concurs ce constă într-un eseu sau interviu (la alegere) privind motivația alegerii universității și a domeniului de studiu (facultate / specializare). Acesta înlocuiește susținerea testului-grilă scris din sesiunile de admitere ale anilor anteriori. Admiterea la programele Facultății de Educație Fizică, Sport și Kinetoterapie se face cu luarea în calcul în media de admitere a mediei de bacalaureat (50%) și a probei de concurs (50%), respectiv probă de aptitudini motrice (traseu aplicativ contracronometru). Pentru programul de studii „Educație fizică și sportivă”, candidații pot prezenta un atestat/certificat din domeniul sportului, recunoscut de Ministerul Educației, în vederea echivalării probei de concurs. Concursul este programat pentru data de 29 iulie 2022, rezultatele urmând să fie publicate în cel mult 2 zile calendaristice de la momentul susținerii.
În cazul programelor de masterat, media de admitere ia în calcul nota obținută la examenul scris – eseu sau proiect – aceasta având o pondere de 50%, dar și nota obținută la examenul de licență (50%), respectiv de 40% – 60%, în funcție de programul dorit. Concursul de admitere se va desfășura în data de 27 iulie 2022, iar rezultatele vor fi comunicate în termen de cel mult 4 zile calendaristice de la momentul susținerii, atât la sediul Universității, cât și pe site.
Despre Universitatea Româno-Americană
Universitatea Româno-Americană (www.rau.ro) a fost înființată în anul 1991, cu scopul de a promova valorile educaționale ale învățământului superior american, pe fondul bogatelor tradiții ale învățământului românesc. Instituția a fost evaluată și acreditată în 2021 de către ARACIS, obținând pentru a treia oară consecutiv calificativul „Grad de încredere ridicat”, o reconfirmare a faptului că aceasta oferă educație şi cercetare la un înalt standard de calitate, într-un climat intern stimulativ intelectual atât pentru studenți, cât și pentru corpul profesoral. Tinerii care aleg URA au șansa de a studia în România, în condiții și după modelul promovat de mari universități de renume la nivel internațional. Toate detaliile despre oferta educațională, beneficiile oferite și calendarul de admitere sunt disponibile pe website-ul Universității, https://www.rau.ro/.