„Dar ea ce a căutat decoltată în Altarul de vară?” După cazul Visarion Alexa, vrem să răspundem la întrebarea: De ce în România există femei care empatizează cu agresorul sexual?
După cel mai recent caz public de agresiune sexuală, cel cu preotul Visarion Alexa, am vorbit cu femei care s-au exprimat pe internet în sensul blamării victimei, nu a agresorului. De ce se întâmplă acest lucru în societatea românească? Am căutat răspunsuri împreună cu Oana Băluță, conferențiar universitar doctor și cercetătoare specializată în studii de gen și politică.
România este țara unde o femeie este bătută la fiecare 30 de secunde, iar trei din zece femei declară că au fost agresate fizic, verbal sau psihologic de la vârsta de 15 ani, potrivit unei statistici din 2017. Mai mult decât atât, în 2016, România se afla pe primul loc în Uniunea Europeană, unde violul și agresiunile sexuale erau acceptate.
La întrebările care verificau dacă există circumstanțe care să justifice un act sexual fără consimțământ, respondenții din România au luat cele mai mari procente.
Mulți români cred astfel că actul sexual fără consimțământ poate fi justificat în cazurile în care victima a purtat haine provocatoare, dacă victima nu a ripostat sau atunci când aceasta a avut mai mulți parteneri sexuali. Sondajul a fost realizat în 2016, dar pare că nu s-au schimbat prea multe.
Realitatea ne arată că blamarea victimei este obișnuită ori de câte ori un caz de abuz apare în centrul atenției. Acum, că preotul Visarion Alexa a recunoscut acuzațiile de agresiune sexuală, este și mai important să analizăm felul în care românii reacționează la astfel de cazuri: de la comentarii care susțin agresorul, jurnaliști care își arată fățiș susținerea prin postări de Facebook sau chiar la televizor și până la titluri care cataloghează acuzațiile aduse preotului ca fiind „stranii”.
- Citește și: Preotul Visarion Alexa a recunoscut acuzațiile de agresiune sexuală. Anunțul Patriarhiei
Însă, e important de subliniat că nu e primul caz de anul acesta care a stârnit astfel de reacții. În luna mai, actrița Viorica Vodă a vorbit public despre hărțuirea sexuală la care a fost supusă în industria filmului și în lumea teatrului din România, după rolul său din Filantropica. Blamarea a venit chiar în aceeași seară, de la o colegă de breaslă, Mara Nicolescu, care a ales să facă glume despre experiența actriței.
Ulterior, șase studente de la Facultatea de Teatru din Cluj Napoca și o doctorandă au acuzat doi angajați ai universității de agresiune sexuală. Datorită momentului de sinceritate al Vioricăi, tot mai multă lume a avut curajul să vorbească despre abuzurile din facultățile cu profil artistic din țară.
Deci, am fi tentați să spunem că lumea a învățat ceva de la un caz care a fost puternic mediatizat acum patru luni. Însă, se pare că și de această dată situația nu a fost suficient de clară. La fel ca ceea ce s-a întâmplat în online după dezvăluirile de la Premiile Gopo, în cazul preotului Visarion Alexa, părerile n-au încetat să apară.
Încă de sâmbătă, din prima zi în care a fost făcut public cazul, unii oameni au spus că femeia care l-a acuzat de hărțuire sexuală este „incoerentă” sau că „nu pare a fi cu mintea întreagă”. Multe dintre aceste comentarii veneau din partea altor femei. Acțiunea nu era una de solidarizare, ci mai degrabă de justificare a agresiunii sexuale.
Dacă scrii „Visarion Alexa” în bara de search de la Facebook, cele mai multe comentarii arată cam așa:
„EI…dar ea ce a căutat decoltată în Altarul de vară??”, „Doamnelor, regret că vă dezamăgesc, consider că „partea vătămată” este una dintre femeile de cea mai proastă speță, mie personal, mi-e și sila să mă gândesc la ea!”, „Dar și ea o josnică, de ce rupe tăcerea după doi ani”, „Până acum nu a vorbit niciuna, acum după ce s-a trezit una că a fost hărțuită v-a apucat pe toate. Dacă era viol în secunda doi cum scăpa din chilia preotului era la poliție”.
„Da, vina aparține în proporție de 65% femeii”
De ce aleg atât de multe femei să apere agresorul (sau, ca să fim corecți și din punct de vedere juridic, „presupusul agresor”) în loc să empatizeze cu victima? Adică cu femeia care acuză o hărțuire sexuală.
Am vrut să aflu răspunsul la această întrebare și am stat de vorbă cu câteva dintre femeile care s-au exprimat în acest mod pe internet. Am aflat astfel că victima este blamată pentru că nu a fost suficient de precaută și pentru că nu a reacționat pe moment.
Majoritatea cred că femeia ar fi trebuit să fugă sau să facă ceva exact când s-a întâmplat agresiunea. Din păcate, cei care susțin acest lucru nu știu că victimele reacționează diferit.
Una dintre reacțiile des întâlnite în cazuri de agresiune sexuală, viol sau violență este cea în care persoana se blochează și nu mai poate face nimic, potrivit experților citați în articolul „Why do people freeze during a sexual assault?” („De ce oamenii nu reacționează în timpul unui atac sexual?”)
În momentul în care o persoană este hărțuită sau agresată, ea poate simți că viața îi este pusă în pericol. Lucru care, de multe ori, este adevărat. E important de subliniat faptul că, în astfel de situații, victimele nu răspund în totalitate de felul în care reacționează corpul lor.
Dacă societatea crede că singurul răspuns în fața agresiunii este să ripostezi sau să fugi, atunci o să găsească nenumărate scuze pentru a blama victima.
În situații în care viața este pusă în pericol, oamenii pierd controlul asupra părții din creierul lor care îi ajută să ia decizii sau care te-ar putea face să găsești o rezolvare. Creierul se regrupează și trimite toată energia aia în locurile care au nevoie de asta pentru a supraviețui, spun experții.
Mihaela*, una dintre femeile cu care am vorbit, îmi spune că e de părere că vina aparține „65% victimei” pentru aceasta că nu a reacționat la timp.
„Cu riscul că părea imatură sau ridicolă, femeia trebuia să-l pună la colțul rușinos. Apoi m-am gândit că poate femeia nu avea putere să riposteze, nu recunoștea semnele, suntem diferiți. Apoi m-am gândit și la preot, care avea toate instrumentele și chemarea pentru a-și îndeplini misiunea de duhovnic. El este vinovat 100 la 100. Însă vina se împarte”, mi-a explicat femeia cum vede situația.
Lucia* se află la polul opus și consideră că preotul nu are nicio vină: „Nu cred sub nicio formă că ar fi agresat acea femeie. În mod sigur, dânsa nu cred că știe ce este aceea o agresiune. Deși relația lor dura de doi ani, din câte am citit în media, în mod sigur el a respins-o iar ea s-a simțit rănită și abandonată”.
Ulterior, am întrebat-o pe Lucia dacă știa că preotul a fost acuzat de agresiune sexuală de altă femeie și că au fost publicate stenograme, în care el ar fi pipăit victima în zonele intime la spovedanie.
Lucia mi-a răspuns că nu știa și a fost șocată. A concluzionat că e probabil ca, în acest caz, preotul să aibă probleme grave de sănătate. În era tehnologiei, lumea se confruntă cu un cumul de informații și de multe ori nu știe cum să le filtreze sau ajunge să cunoască doar o parte din poveste.
Faptul că femeia a interpretat, în baza a ceea ce a citit în presă, că preotul a respins-o pe femeie și că ea ar fi făcut totul doar ca să se răzbune pe el demonstrează că este nevoie de mai multă grijă din partea jurnaliștilor atunci când vorbesc despre cazuri de violență sau agresiune sexuală.
Cam așa sună motivele invocate de către femeile care iau apărarea preotului. Chiar dacă recunosc vina agresorului, într-un anumit procent, niciuna nu o scutește de vină pe victimă.
„Nu țin partea preotului. Consider că doamna care susține agresiunea are aceeași parte de vina cu domnul preot, e 50/50”, adaugă Lucia.
Mihaela mi-a spus că nu a empatizat cu victima, pentru că ea consideră că ar trebui să fim precauți. „Soarta preotului a fost în mâna femeii, iar acum e în mâinile Justiției! Dacă va fi găsit vinovat, toată munca lui va fi anulată. Chiar îl compătimesc, cum se va ierta? Cum îl vor privi copiii lui?”, se întreabă femeia.
Lucia nu se consideră credincioasă, iar Mihaela conștientizează că sunt și preoți „fără har”. L-a dat exemplu pe Înalt Prea Sfințitul Teodosie (ÎPS Teodosie). Preotul a fost implicat în numeroase scandaluri: de la nepurtarea măștii în perioada pandemiei, relația sa cu Securitatea și până la a fi unul dintre admiratorii lui Putin, potrivit DW.
Ceea ce se întâmplă acum ne arată că este mai rușinos să fii victimă decât agresor. Acțiunile preotului Visarion Alexa sunt catalogate ca fiind „greșeli”, în timp ce alte comentarii citează din Evanghelie „Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea”.
În plus, femeile intervievate cred că dacă ar fi fost vorba de un om de rând, situația nu ar fi fost mediatizată.
Deci, pare că lumea s-a obișnuit cu acuzații de agresiune sexuală. Aici ar putea fi o întreagă discuție despre rolul justiției și efectele unui sistem compromis.
Atunci când lumea pune semnul egal între o agresiune sexuală și o simplă greșeală (în acest caz, un simplu „păcat”) nu face altceva decât să trivializeze abuzul și să minimizeze gravitatea lui, potrivit unui articol din Washington Examiner.
„E mai probabil să regăsim un comportament bazat pe neîncredere al unei femei față de alte femei, decât unul bazat pe solidarizare”
Amanda Nguyen, fondatoarea organizației Rise, la expoziția „What were you wearing?” (Cum erai îmbrăcată?), la sediul ONU, într-o manifestare pentru protejarea drepturilor victimelor agresiunilor sexuale. FOTO: AFP/ Profimedia
Pentru a înțelege mai bine cum se ajunge la cazuri de blamare a victimei din partea altor femei, am luat legătura cu Oana Băluță, conf. Univ. dr. la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și cercetătoare specializată în gen și politică.
„Atât bărbații, cât și femeile sunt crescuți în această societate patriarhală. Femeile internalizează că sunt mai puțin valorizate, în raport cu bărbații. E mai probabil să regăsim un comportament bazat pe neîncredere al unei femei față de alte femei, decât unul bazat pe solidarizare”, explică Oana Băluță despre ceea ce stă la baza blamării victimei făcute de către alte femei.
Pe lângă asta, o altă explicație ar fi încercarea de autoapărare a acestor persoane: „Ajungi să îți spui că nu are cum să ți se întâmple ție așa ceva, nu are cum să fii agresată dacă nu ai făcut ceva”, continuă Oana Băluță.
Deci, pe de-o parte, la bază stă modelul patriarhal de creștere al femeilor și, de cealaltă parte, explicația care ține de autoapărare. Ambele contribuie la felul în care femeile aleg să reacționeze la aceste cazuri de agresiune sexuală.
„Apare o disonanță cognitivă atunci când te gândești că n-ai făcut nimic și că, în ciuda acestui fapt, cineva te poate abuza”, adaugă Oana Băluță. Un alt element important de subliniat atunci când vorbim despre cazuri de agresiune este diferența de putere, inegalitatea dintre agresor și victimă.
În plus, la cazul lui Visarion Alexa, se adaugă faptul că agresorul este preot, ceea ce poate să îi ofere mai multă încredere din partea oamenilor, spune cercetătoarea.
„Este o relație de putere, cât se poate de consistentă, între un preot și enoriași. Prin urmare, relația asta de putere vulnerabilizează și mai mult victima și îi împinge pe oameni să o blameze și mai tare. Asta se întâmplă pentru că ei investesc preotul cu un tip de autoritate și de încredere. Atunci, pare de neimaginat că un preot ar hărțui sau agresa sexual o femeie la spovedanie”, explică Băluță.
Multe dintre comentarii din mediul online o acuză pe victimă pentru că ar fi purtat decolteu. Discursul de tip „femeia e o ispită”, propagat de multe ori chiar de către Biserică, i-a făcut pe oameni să blameze și mai mult victima.
„Agresiunea sexuală nu are legătură cu vestimentația sau cu vreun comportament al victimei, ci cu relația aceasta de putere. Agresiunea sexuală este despre faptul că un om abuzează pentru că știe că se află într-o relație de putere și e conștient că s-ar putea să scape”.
Oana Băluță a menționat că un rol important îl joacă și mass-media sau, mai bine zis, reprezentările femeilor în presă. De foarte multe ori, femeile sunt reduse la niște simple stereotipuri de gen sau ajung să fie blamate și de către jurnaliștii care tratează subiectul. Cineva mi-a atras atenția că preotul Visarion Alexa ar fi de fapt „victimă”, pentru că femeia a vrut să se răzbune pe el.
Presa a preluat stenogramele publicate de România TV, iar la sfârșit preotul o amenință pe victimă și îi spune că nu ar fi bine să se răzbune. Este de apreciat că majoritatea publicațiilor a preluat stenogramele, însă a făcut asta în lipsa unei contextualizări. Astfel, oamenii au putut să întoarcă situația în favoarea agresorului, din nou.
„Asta are legătură cu pregătirea și profesionalizarea jurnaliștilor. Pentru a înțelege cum să scrii despre violență asupra femeilor sau violență de gen, trebuie să cunoști subiectul. E necesar să ai niște cunoștințe în legătură cu modalitatea adecvată de a scrie, din punct de vedere etic. Nu este suficient să publici niște stenograme fără să deschizi un context”, a adăugat cercetătoarea.
Ce impact au toate astea asupra victimei?
Oana Băluță. FOTO: Pagina e Facebook a Oanei Băluță
Toată ideea care stă la bază blamării victimei potrivit căreia ea ar fi trebuit să aibă un anumit comportament, să acționeze mai repede sau să fie îmbrăcată diferit ajunge să afecteze tot victima și scapă de responsabilitate agresorul.
„Toate aceste reacții creează un cerc vicios, pentru că victimele nu vor mai merge să depună plângere la poliție sau nu vor spune că s-au confruntat cu violență. Ele nu vor alege să vorbească dacă, la nivelul spațiului public, intervențiile blamează victimele și le responsabilizează pe ele într-o pondere egală sau mai mare, în raport cu agresorul”, explică Oana Băluță.
Pentru ca o victimă să vorbească, este nevoie să existe un spațiu sigur unde să o facă. Altfel, este puțin probabil ca cineva să aleagă să se expună unui șir îndelungat de blamări din partea unor persoane din mediul online, din domeniul sănătății, din cadrul poliției, din domeniul justiției sau din partea unor jurnaliști.
Blamarea victimei, așa cum a subliniat Oana Băluță la începutul discuției noastre, nu se întâmplă doar în mediul online: „Blamarea victimei poate să aibă loc în sistemul de sănătate, în sistemul de justiție sau la nivelul poliției. Asta se întâmplă pentru că și acești oameni sunt socializați în aceeași societate patriarhală. Sunt multe articole din presă care arată cum regăsim în sistemul de justiție aceeași situație de blamare a victimei”.
Procuroarea Alexandra Tomescu a vorbit public despre cazurile de abuz sexual care ajung să fie clasate și despre dezamăgirile victimelor legate de sistemul de justiție.
La sfârșit, am întrebat-o pe cercetătoare ce putem face noi pentru a schimba astfel de comportamente pe viitor? Oana Băluță mi-a spus că ar schimba puțin întrebarea, cu permisiunea mea, și s-ar îndrepta spre ceea ce ar putea face statul. Am realizat, ulterior, că oricât am încerca noi să schimbăm ceva, e nevoie și de unele reforme bine puse la punct care să meargă țintit spre unele direcții.
Nu putem stopa blamarea victimei dacă la nivelul sistemului de învățământ nu există încă soluții în acest sens. O educație bazată pe egalitate de gen ar putea fi unul dintre răspunsuri, spune cercetătoarea. Educația pentru egalitate de gen este despre dreptate socială și libertate.
Educația pentru egalitate de gen este pentru femei și bărbați și poate să ducă la alte reacții, unele care nu ar condamna victimele. O altă soluție ar fi o mai bună informare și pregătire a jurnaliștilor, continuă cercetătoarea. De asemenea, un rol important îl joacă aici Consiliul Național al Audiovizualului (CNA):
„E foarte important de analizat ce fel de poziții publice are CNA-ul în raport cu unele emisiuni TV, în care găsim derapaje majore în raport cu reprezentarea violenței asupra femeilor”.
Toate aceste lucruri ar putea contribui la un viitor în care victima nu ar mai fi pusă la pământ, iar agresorul ar începe să fie responsabil pentru faptele sale. Probabil, în acel viitor, femeile și bărbații ar cunoaște mai multe despre consimțământ, despre manipulare, despre limite și ar evita să pună totul în seama unui decolteu.
Nota autoarei: *Numele femeilor cu care am luat legătura a fost modificat, pentru că ele au dorit să facă aceste declarații sub protecția anonimatului.
INTERVIURILE HotNews.ro