Sari direct la conținut

Prima reacție a Ambasadei Franței în România după ce militarii francezi s-au plâns de condițiile "mizere" de la Cincu

HotNews.ro
Militari francezi la Cincu, Foto: Facebook Ministerul Apararii
Militari francezi la Cincu, Foto: Facebook Ministerul Apararii

Ambasada Franței la București a reacționat marți după ce site-ul francez Mediapart a scris despre condițiile „mizere” în care ar fi ținuți militarii francezi la baza de la Cincu – număr insuficient de toalete, condiții insalubre în unele spații, mâncarea puțină și frig în corturile în care stau. Potrivit reprezentanței diplomatice, decizia de dislocare a trupelor franceze a fost luată foarte rapid, iar construcţia noilor instalaţii şi infrastructuri NATO la Cincu „a impus condiţii de viaţă rudimentare” militarilor francezi, însă aceste lucrări „sunt în curs de finalizare”.

Ambasada Franței în România spune, într-un comunicat de presă transmis marți, că decizia de dislocare a trupelor franceze a fost luată foarte rapid, amintind că anunţul preşedintelui Emmanuel Macron a fost făcut pe 25 februarie, iar pe 28 februarie, la patru zile de la invazia rusă în Ucraina, Franţa a desfăşurat batalionul „Spearhead” al Forţei de Reacţie Rapidă a NATO, în cadrul misiunii AIGLE.

Format din 500 de militari, batalionul a fost iniţial dislocat la baza „Mihail Kogălniceanu”, situată la Constanţa, la aproximativ o sută de kilometri de graniţa cu Ucraina. Totuşi, în scurt timp, baza de la Cincu s-a impus ca soluţia care oferea cele mai multe garanţii pentru menţinerea unei prezenţe militare NATO pe termen lung, arată ambasada.

„Construcţia noilor infrastructuri NATO în baza Cincu a impus condiţii de viaţă rudimentare”

  • „Pe 2 mai 2022, detaşamentul de geniu a început lucrările de dezvoltare a bazei de la Cincu, astfel încât să poată găzdui între 800 şi 1.000 de militari până la finalul anului.
  • Construcţia noilor instalaţii şi infrastructuri NATO în această bază a impus condiţii de viaţă rudimentare militarilor francezi, însă aceste lucrări sunt în curs de finalizare.
  • Dificultăţile de la începutul misiunii au fost depăşite în prezent, iar condiţiile de viaţă ale soldaţilor francezi de la baza militară Cincu au evoluat pozitiv în aceste şase luni”, arată ambasada, afirmând că până la această dată nu a fost formulată de către militarii francezi niciun fel de plângere formală privind condiţiile de viaţă din baza Cincu.

Ambasada subliniază că Franţa și-a asumat responsabilităţile privind camparea, alimentaţia militarilor şi alte servicii la baza din Cincu, conform procedurilor aliate, iar România, în calitate de ţară gazdă, a pus la dispoziţie „toate elementele solicitate de partea franceză”.

„Mi-e foame, mi-e frig, mi-e somn”

Soldații francezi cantonați în cadrul unei misiuni NATO la baza militară de la Cincu s-au plâns de condițiile „mizere” de acolo, vorbind pentru site-ul de investigații francez Mediapart despre numărul insuficient de toalete, condițiile insalubre din unele spații, mâncarea puțină și încălzirea deficitară din corturi, conform Digi 24.

Relatările lor au stârnit un scandal în Franța, unde deputații partidului Franța Rebelă au preluat subiectul pe care îl vor discuta în Adunarea Națională.

Soldați francezi desfășurați la baza militară de la Cincu au vorbit cu publicația franceză de investigații Mediapart despre condițiile de acolo, pe care le consideră nedemne, a scris jurnalista Mediapart Justine Brabant.

Săptămâna trecută, ministrul Forțelor Armate franceze a vizitat, alături de omologul său român, Angel Tîlvăr, baza militară din România. Potrivit informațiilor obținute de Mediapart, ar fi fost date ordine soldaților francezi să nu se prezinte la vizită, cu excepția unora care au fost selectați, a mai scris pe Twitter jurnalista franceză.

Ea spunea că militarii francezi ar fi nemulțumiți de numărul insuficient de toalete, de construcțiile prefabricate ce au fost trimise murdare din Mali, de gunoiul care nu a fost colectat. „Este o «mizerie», cu șobolani și câini, spun soldații”, a notat Justine Brabant, postând și o fotografie pentru a-și susține relatarea.

„Mi-e foame, mi-e frig, mi-e somn”, a rezumat, pe 27 octombrie, un soldat din misiunea Aigle într-un mesaj trimis unei rude pe WhatsApp, a susținut Brabant.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro