Sari direct la conținut

„Document cu legământ de blestem” al mitropolitului Olteniei către preoții care slujesc la o anumită biserică. Reacția Patriarhiei

HotNews.ro
IPS Irineu, mitropolitul Olteniei si arhiepiscop al Craiovei, Foto: Agerpres
IPS Irineu, mitropolitul Olteniei si arhiepiscop al Craiovei, Foto: Agerpres

Mitropolitul Olteniei, IPS Irineu, este semnatarul unui „document cu legământ cu blestem” publicat pe site-ul Arhiepiscopiei Râmnicului, prin care sunt blestemați toți preoții care vor mai oficia slujbe la o biserică din apropierea Mănăstirii Frăsinei: „Nimeni să nu îndrăznească să dezlege această legătură cu blestem pus de noi, nici arhiereu și nici altă față ierarhică, indiferent ce rang bisericesc ar avea”. Patriarhia a reacționat, miercuri, prin purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu, potrivit căruia ar fi vorba despre „o decizie menită să sporească gradul de rigoare și ascultare duhovnicească”.

Arhiepiscopia Râmnicului a publicat pe site un „Document de Legământ cu Blestem”, semnat de Mitropolitul Olteniei Irineu și de starețul Mănăstirii Frăsinei din județul Vâlcea, prin care sunt „blestemați” toți preoții și credincioșii care vor mai intra într-o biserică din apropierea Mănăstirii Frăsinei despre care se spune ca ar fi fost construită pe un loc blestemat de Sfântul Ierarh Calinic.

„Nimeni să nu îndrăznească să dezlege această legătură cu blestem pus de noi”

Potrivit documentului „mulți monahi și clerici, părinți din mănăstirea Sfântului Ierarh Calinic au încălcat acest legământ – însăși construcția bisericii s-a făcut din neascultare și încălcarea blestemului Sfântului Calinic”.

Redăm integral textul „Documentului cu legământ de blestem”:

  • „Noi, Irineu, din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei, împreună cu starețul Protos. Onisifor și membrii Consiliului Duhovnicesc al Sfintei Mănăstiri Frăsinei (Arhim. Ioanichie, Arhim. Ioachim, Ierom. Iachint, Ierom. Victorin, Ierom. Ilarion, Ierom. Ghervasie, Ierom. Hristofor), uniți într-un singur gând, astăzi, 10 ianuarie 2023, am analizat situația anticanonică creată împotriva legământului cu blestem pus de Sfântul lerarh Calinic, prin construirea bisericii pe locul unde a fost așezată piatra de legământ cu blestem.
  • Am constatat că, deși piatra a fost ridicată în condiții de constrângere comunist-atee, totuși blestemul a rămas neschimbat. Datorită acestei situații, mulți monahi și clerici, părinți din mănăstirea Sfântului Ierarh Calinic au încălcat acest legământ. Însăși construcția bisericii s-a făcut din neascultare și încălcarea blestemului Sfântului Calinic.
  • Observând cu durere că monahii și clericii au produs mari sminteli, semnalate în decursul timpului, coborând în acest loc aflat sub blestemul Sfântului Calinic,
  • Hotărâm, în numele Sfintei Treimi, ca, de acum înainte și până la sfârșitul veacurilor, nimeni dintre monahi și cei hirotoniți, preoți sau diaconi, să nu mai coboare la această biserică și să nu mai săvârșească vreo slujbă bisericească, molitvă sau dezlegare sau Sfântă Taină și nici vreo Sfântă Liturghie să nu se mai oficieze în această biserică sau în spațiile din jurul acesteia. Cei care vor încălca această hotărâre să cadă sub blestemul Sfântului Ierarh Calinic și sub blestemul nostru. De sunt clerici, să se caterisească, iar de sunt mireni, să se afurisească, iar de este vreun preot de mir și va încălca acest legământ, să fie în aceeași osândă.
  • Nimeni să nu îndrăznească să dezlege această legătură cu blestem pus de noi, nici arhiereu și nici altă față ierarhică, indiferent ce rang bisericesc ar avea.
  • Întărim acest document de legământ cu Blestem cu semnăturile noastre și cu pecetea Sfintei Mănăstiri.Așa să ne ajute Dumnezeu și să ne ocrotească Sfântul Ierarh Calinic, ctitorul și binefăcătorul Sfintei noastre mănăstiri”.

Vasile Bănescu: „Mitropolia Olteniei are datoria firească de a explica mai clar decizia bună”

Patriarhia a reacționat, miercuri, prin purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu, în legătură cu „inevitabil discutatul comunicat recent al Mitropoliei Olteniei, referitor la hotărârea luată pentru menținerea ordinii interioare a mănăstirii Frăsinei din Vâlcea”.

Bănescu spune că ar fi vorba despre „o decizie menită să sporească gradul de rigoare și ascultare duhovnicească”, hotărârea fiind „în esență, aceea ca monahii mănăstiri Frăsinei să slujească exclusiv în biserica mănăstirii, nu și la biserica situată la câțiva kilometri de aceasta”.

  • „Dincolo de limbajul excesiv arhaic, ermetic pentru înțelegerea omului de azi, este vorba de o decizie menită să sporească gradul de rigoare și ascultare duhovnicească ale celor ce au optat pentru o viață ascetică bazată pe cele trei voturi (angajamente) monahale: ascultare, castitate și sărăcie benevolă. Condiții cu rațiuni adânci asumate de oricine alege liber să devină monah.
  • Rațiunea adâncă a monahismului este separarea de tumultul lumii, nu afundarea în el, găsirea liniștii necesare rugăciunii, lupta mai intensă cu ispitele și trăirea mai riguroasă a poruncilor și sfaturilor evanghelice.
  • Blestemul nu face parte în mod sigur dintre acestea, ci exprimă, în cazul de față, într-un limbaj sever și anacronic, autoritatea ierarhului actual în legătură cu lucruri menite să păstreze vie hotărârea unui sfânt ierarh care a fixat o regulă de viețuire monahală mai aspră în mănăstirea respectivă.
  • Rațiunea pentru care în anumite mănăstiri (ca la muntele Athos) nu se permite accesul femeilor este exclusiv aceea a protejării monahilor de cea mai puternică ispită omenească. Firește, le rămân multe altele cu care se nevoiesc să lupte, rugându-se și pentru noi, cei ce nu avem adesea puterea aceasta.
  • Mitropolia Olteniei are datoria firească de a explica mai clar decizia bună pe care a luat-o spre binele și ordinea internă a mănăstirii Frasinei, renumită pentru asprimea vieții duhovnicești a monahilor care au dorit să trăiască acolo”, afirmă reprezentantul Patriarhiei Române.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro