Sari direct la conținut

Un nou secretar de stat la Culte, după un an de interimat

HotNews.ro
Slujbă la Patriarhie, Foto: Inquam Photos / Alexandra Pandrea
Slujbă la Patriarhie, Foto: Inquam Photos / Alexandra Pandrea

Ciprian Olinici, directorul Trinitas TV, a fost numit astăzi prin decizia prim-ministrului Marcel Ciolacu în funcția de secretar de stat pentru culte, la aproape un an de la vacantarea postului prin demisia lui Victor Opaschi care a ieșit la pensie și s-a retras din viața politică. Ciprian Olinici are 40 de ani, este absolvent de psihologie și teologie, doctor în teologie și lector asociat la Universitatea din București.

Acesta este susținut de ambele partide din coaliția de guvernare, precum și de cultele religioase importante din țara noastră care au transmis dorința lor de a avea cât mai repede un secretar de stat pentru culte care să fie apropiat de viața religioasă și să impulsioneze dialogul interreligios.

„Sunt profund recunoscător celor ce mi-au arătat încredere și m-au încurajat să îmi asum onoranta responsabilitate de a conduce singura instituție a Guvernului României care susține esențiala relație socială dintre stat și cultele religioase.

Sprijinirea vocației sociale a cultelor, lupta împotriva discriminării pe criterii religioase, a anti-semitismului, islamofobiei și anticreștinismului, precum și a oricărei forme de derapaj extremist alimentat religios, promovarea libertății religioase ca dimensiune fundamentală a parteneriatului dintre stat și societatea civilă inclusă in cultele religioase, reprezintă direcții pe care îmi propun să le urmez, alături de echipa SSC, în cadrul unui dialog permanent între Statul Român și cultele din România.

Cultele nu sunt doar factori importanți ai păcii sociale, ci și autentice instituții de cultură, caritate și educație. Ele păstrează un patrimoniu cultural, spiritual și moral absolut necesar oricărei societăți democratice.

Mă bucur că în România există o armonie consolidată între diversele religii si confesiuni, armonie pe care îmi propun să o păstrez și să o cultiv, inițiind la nivelul Secretariatului de Stat pentru Culte o platformă de dialog interreligios și interconfesional.

Îmi doresc și mă voi strădui să duc mai departe și să înnoiesc activitatea unei instituții venerabile, cu o istorie de peste 160 de ani, care are menirea să sprijine viața religioasă din România, să asigure o bună transparență decizională și financiară, să protejeze și să promoveze un bogat patrimoniu religios, să informeze corect publicul cu privire la datele generale ale vieții religioase din România, să sprijine proiectele cultelor din comunitățile românești din diaspora și să explice rolul pluralismului religios în edificarea identității și conștiinței naționale și europene.

Asum această responsabilitate de secretar de stat pentru culte într-o cheie democratică, prin cultivarea dialogului continuu și a libertății religioase și în baza experiențelor mele profesionale în domeniul managementului și al unui efort susținut de cunoaștere a nevoilor și specificului fiecărui cult religios din țara noastră.

Dincolo de toate acestea, întrucât cred deplin in valoarea și eficacitatea sa, îmi propun să articulez și să încurajez cultura unui autentic dialog interinstituțional care să includă la masa sa, mai ales atunci când situațiile de criză o impun, atât reprezentanți ai statului și cultelor, cât și reprezentanți din toate registrele societății civile apropiate de problematica vieții religioase din România”.

Secretariatul de Stat pentru Culte este în coordonarea prim-ministrului Guvernului României și se ocupă cu relația dintre stat și culte, precum și sprijinirea financiară a proiectelor cultelor religioase din țara noastră funcționând neîntrerupt de mai bine de 160 de ani.”, a dclarat noul secretar de stat pentru culte, Ciprian Olinici, pentru HotNews.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro