Festival de film de la Buzău încheiat cu cercetări ale poliției. Scene erotice proiectate în centrul orașului
Poliția Buzău a făcut cercetări după ce scene cu conţinut explicit sexual au fost difuzate duminică seară în faţa Primăriei municipiului Buzău, pe un ecran amplasat în Piaţa Dacia pentru proiecţia filmului „California Dreamin’”, regizat de Cristian Nemescu, în cadrul Buzău Internaţional Arts Festival (BIAF).UPDATE Organizatorii spun că filmul a fost clar încadrat la categoria „Acordul Părinților pentru copiii sub 12 ani” și acest lucru a fost semnalat corespunzător.
Mai mulți locuitori și-au exprimat revolta pe rețelele de socializare, însă Poliţia a stabilit că nu se impun sancţiuni, mai ales că înaintea difuzării filmului voluntarii şi organizatorii BIAF ar fi avertizat spectatorii că filmul conține astfel de imagini.
Scenele din film cu caracter explicit sexual au fost filmate de spectatori cu telefoanele mobile şi postate pe reţele de socializare, unde au creat indignare şi au strâns numeroase comentarii.
Potrivit IPJ Buzău, nu au existat plângeri înregistrate în acest caz la Inspectoratul Judeţean de Poliţie, însă poliţiştii buzoieni au făcut cercetări după apariţia în spaţiul public a imaginilor de pe reţelele de socializare şi au ajuns la concluzia că nu se impune sancţionarea organizatorilor, scrie News.ro.
Conform sursei citate, din discuţiile cu organizatorii, filmul este clasificat în categoria filmelor cu „Audienţă Generală cu Acordul Părinţilor +12” iar înaintea difuzării acestuia voluntarii şi organizatorii BIAF au avertizat spectatorii cu privire la prezenţa în film a unor astfel de imagini.
La rândul său, primarul din Buzău, Constantin Toma, a declarat că filmul prezintă şi unele scene erotice, dar că la începutul şi în timpul filmului organizatorii au anunţat că nu este un film potrivit pentru copii, iar voluntarii au încercat să îndepărteze din zonă toţi minorii neînsoţiţi.
UPDATE Ce spun organizatorii
Organizatorii au trimis către HotNews.ro un comunicat în care explică o serie de lucruri. Îl redăm mai jos:
Asociația CULTURALL în calitate de co-organizator al Buzău International Arts Festival (BIAF), eveniment în cadrul căruia a avut loc proiecția filmului California Dreamin’ (Nesfârșit), în regia regretatului cineast Cristian Nemescu, un film de artă multipremiat la festivaluri internaționale, cu o distribuție de excepție, condusă de starul american Armand Assante și maestrul Răzvan Vasilescu, proiecție ce a avut loc în Piața Daciei, în prezența a aproximativ 450 de spectatori, cu participarea extraordinară a actorului Armand Assante, a criticului internațional de film Irina Margareta Nistor și a producătorului filmului, Andrei Boncea, precizează:
1. Filmul California Dreamin’ (Nesfârșit) a fost încadrat de către Centrul Național al Cinematografiei în categoria Audiență Generală, respectiv Acordul Părinților pentru copiii sub 12 ani, fapt ce a fost semnalat corespunzător, atât vizual, cât și anunțat de către organizatori în mod public, înainte de începerea proiecției și prin intermediul voluntarilor BIAF pe întreg parcursul acesteia.
2. Centrul Național al Cinematografiei (CNC) este organul de specialitate al administrației publice centrale și autoritatea unică ce poate acorda, conform legii, prin Consiliul Național al Cinematografiei, rating-uri (certificate) de vizionare filmelor distribuite în România.
3.Conform Registrului Cinematografiei, secțiunea a V-a, fragment din Norma metodologică pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006 din 12.09.2006, cităm:
4 „(4) Clasificarea filmelor cinematografice este obligatorie înainte de începerea exploatării lor pe teritoriul României, indiferent de formatul şi de suportul pe care sunt fixate acestea, şi este valabilă pentru întreaga perioadă de exploatare a filmului prevăzută în certificatul de clasificare emis de Centrul Naţional al Cinematografiei.
(5) Fac excepţie de la prevederile alin. (4) filmele cinematografice care se difuzează de către radiodifuzori în cadrul serviciilor lor de programe, care se prezintă în cadrul festivalurilor cinematografice naţionale şi internaţionale, al schimburilor culturale, al unor manifestări cu caracter nonprofit, al altor manifestări oficiale organizate în România sau în străinătate, precum şi filmele cinematografice prezentate în cadrul programelor culturale ale Cinematecii Române.”
5. Având în vedere prevederile legale, în calitate de festival internațional, BIAF nu are obligația legală de a prezenta un rating al filmelor difuzate, dar, cu toate acestea, așa cum am precizat la cap. 1, festivalul a luat toate măsurile pentru a prezenta publicului rating-ul acordat filmului de către CNC.
6.Considerăm că orice sesizare negativă la adresa proiecției California Dreamin’ (Nesfârșit) din cadrul BIAF 2023 din Piața Dacia este o jignire la adresa publicului buzoian, a prestigioșilor invitați ce au participat la proiecție și, nu în ultimul rând, la adresa unui act artistic ce a adus numeroase beneficii cinematografiei românești și, prin extensie, României în general.