Sari direct la conținut

Taverna Racilor din Cluj, închisă la o lună de la inaugurare. Amendă uriașă pentru Pescobar

HotNews.ro
Paul Nicolau, patronul restaurantelor Taverna Racilor, Foto: Captura
Paul Nicolau, patronul restaurantelor Taverna Racilor, Foto: Captura

Taverna Racilor dintr-un mall din Cluj-Napoca a fost închisă vineri după un control al pompierilor, relatează Cluj24. Terasa noului local, deținut de omul de afaceri Paul Nicolau, inaugurat în urmă cu o lună, a fost construită ilegal, iar restaurantul nu avea nici autorizație de securitate la incendiu.

„În urma verificărilor specialiștilor ISU Cluj au fost constatate deficiențe și încălcări grave ale cerinței de securitate la incendiu. Astfel, s-a constatat că în spațiul respectiv nu existau instalații cu rol de securitate la incendiu, care erau obligatorii pentru numărul de clienți găsiți în momentul controlului, iar terasa construită adiacent spațiului din incinta complexului comercial nu deținea autorizație de construire. În acest sens s-a aplicat o sancțiune contravențională de 105.000 lei și a fost aplicată măsura complementară de oprire a funcționării și de utilizare a spațiului respectiv”, au transmis pompierii.

Taverna Racilor, deținută de omul de afaceri Paul Nicolau, cunoscut sub numele de Pescobar, a fost deschisă în Iulius Mall în 1 decembrie 2023.

În urmă cu trei săptămâni, Taverna Racilor din Snagov a fost mistuită într-un incendiu.

ISU a precizat că în urma incendiului, care a izbucnit la acoperișul restaurantului, s-a prăbușit structura de lemn aproape în totalitate.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti – Ilfov, Daniel Vasile, a declarat că 13 persoane erau în clădire, într-o zonă de dormitoare, la momentul izbucnirii incendiului, dar că acestea au reușit să iasă singure, fiind găsite grupate în apropierea restaurantului la momentul sosirii echipelor de intervenţie, scrie News.ro. El a mai explicat că numai una dintre acestea vorbea limba română.

Nici acel restaurant nu avea autorizație de securitate la incendiu. La ultimul control, localul fusese amendat de către pompieri cu 60.000 de lei, a mai spus Daniel Vasile.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro