Sari direct la conținut

Căutăm eroi în oamenii obișnuiți: Ajută-ne să oferim speranță Dianei!

Smile Media
Diana Ențuc, Foto: Salvează o Inimă
Diana Ențuc, Foto: Salvează o Inimă

O simplă pată maronie apărută din senin pe față avea să transforme viața unui copil într-un labirint înfricoșător. Pe când avea numai 12 ani, Diana s-a trezit într-o dimineață cu perna plină de sânge.

,,Când era mică, dacă avea febră, locul acela era mai fierbinte și se înroșea mai tare. Am fost cu ea la medic, dar ni s-a spus că e un hemangiom și să-l lăsăm în pace că se va resorbi cu timpul. Totul până într-o dimineață când mi-am găsit copilul plin de sânge în pat.”

Au urmat momente de teamă și incertitudine. Diana a fost supusă unui șir lung de analize și investigații. În timp ce hemoragiile se produceau din ce în ce mai des a venit și diagnosticul: malformație arterio-venoasă situată în sinusul maxilar. Diana a suferit nenumărate intervenții chirurgicale, fiecare aducându-i atât speranță, cât și dezamăgire.

,,Din două în două săptămâni ea făcea hemoragii. Nu știai când se va întâmpla și cum să faci față unor asemenea situații. Sunt crunte și groaznice aceste momente. În momentul în care se produc sunt extrem de abundente și nu ai cum să intervii decât prin embolizare. Așa că, de 9 ani, suntem în permanență în alertă!”

Familia Dianei a găsit însă sprijin la o clinică din Turcia. Tânăra urmează să fie supusă unei noi intervenții chirurgicale ce ar urma să o scutească de suferință. Cu inima grea, mama Dianei ne-a împărtășit povestea financiară tulburătoare a familiei. Peste 80.000 de euro cheltuiți, rate lunare la bancă de 5.000 de lei și o proforma pentru următoarea intervenție chirurgicală care depășește 22.000 de euro.

,,Diana este acum studentă în anul II la Psihologie. Își găsește în fiecare zi puterea de a merge mai departe. Și-a găsit chiar și un job, în încercarea de a contribui la cheltuielile suportate lunar de părinți, dar presiunea financiară devine copleșitoare. Împreună putem face o diferență reală și putem oferi speranță acolo unde este cel mai mult nevoie. Să dăm încă o dată dovadă de solidaritate și compasiune! Cu fiecare zi de așteptare crește riscul declanșării unei noi hemoragii.

Pentru donații din partea companiilor accesați: https://salveazaoinima.ro/diana-entuc/

Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”

CIF: 31015982

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001

Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

Cod SWIFT: BTRLRO22

Cod BIC: BTRL

Banca: Banca Transilvania Botoșani

Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele DIANA ENTUC

Articol susținut de Asociația „Salvează o inimă”

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro