Sari direct la conținut

Reacția Rusiei după ce SUA au acuzat-o că folosește arme chimice în Ucraina

HotNews.ro
Dmitri Peskov, Foto: Sefa Karacan / AFP / Profimedia Images
Dmitri Peskov, Foto: Sefa Karacan / AFP / Profimedia Images

Rusia a negat joi o acuzație a SUA potrivit căreia forțele sale din Ucraina ar fi încălcat convenția internațională privind armele chimice prin utilizarea unor substanțe, inclusiv a unui agent chimic de sufocare interzis, transmite Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor că Moscova va respecta obligațiile sale în cadrul tratatului care interzice armele chimice.

Miercuri, Statele Unite au acuzat Rusia că a încălcat acest tratat prin desfășurarea agentului chimic de sufocare cloropicrina împotriva trupelor ucrainene și prin utilizarea agenților de combatere a revoltelor „ca metodă de război” în Ucraina.

„Utilizarea acestor substanţe chimice nu este un incident izolat şi este probabil motivată de dorinţa forţelor ruse de a îndepărta forţele ucrainene din poziţii fortificate şi de a realiza progrese tactice pe câmpul de luptă”, a precizat Departamentul de Stat al SUA.

„Ca întotdeauna, astfel de anunțuri sunt absolut nefondate și nu sunt susținute de nimic. Rusia a fost și rămâne angajată față de obligațiile sale în temeiul dreptului internațional în acest domeniu”, a declarat Peskov.

Rusia a declarat că nu mai deţine un arsenal chimic militar, dar ţara se confruntă cu presiuni pentru mai multă transparenţă cu privire la utilizarea armelor toxice de care este acuzată, conform AFP.

Potrivit Institutelor americane de sănătate (NIH), cloropicrina este o substanţă chimică care a fost folosită ca agent de război şi ca pesticid şi, dacă este inhalată, prezintă un risc pentru sănătate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro