Cercetătorii s-au gândit să colonizăm Marte cu o tehnică mayașă / Noul film „Stăpânul inelelor” e deja într-o controversă / O glumă din „Space Force” a devenit realitate
Cercetătorii s-au gândit să testeze dacă planeta Marte ar putea fi colonizată cu ajutorul unei tehnici agricole mayașe, o glumă din serialul „Space Force” de pe Netflix a devenit realitate la New York și Dublin”, în timp ce noul film „Stăpânul inelelor” e deja în centrul unei controverse. În rubrica Nerd Alert de weekendul acesta mai poți citi despre filmările pentru următorul film „Riddick”, actrița de top care s-a alăturat serialului „Blade Runner 2099” aflat în lucru la Amazon, procesul intentat de scriitorii americani împotriva OpenAI și „INDIKA”, un joc video rusesc care face furori pe Steam.
Cercetătorii s-au gândit să colonizăm Marte cu o tehnică mayașă
Folosirea culturilor intercalate, în care două sau mai multe plante sunt sădite suficient de aproape pentru a permite interacțiunea biologică între ele, e cunoscută din timpuri imemoriale și a fost perfecționată de agricultorii mayași pentru a susține într-o regiune nu foarte propice horticulturii un imperiu despre care istoricii estimează că în perioada sa de vârf a ajuns la o populație de 2 milioane de locuitori.
Ca o paranteză, ea a apărut independent și în alte părți ale lumii și rămâne până în prezent destul de comună în unele țări ca Etiopia sau Georgia. Dar cei de la revista Smitshonian o numesc o „tehnică mayașă”, așa că m-am gândit că știu ei mai bine, dacă tot de la ei vine știrea privind noul studiu realizat de un grup de cercetători de la Universitatea Wageningen din Olanda și publicat în revista Plos One.
Cercetătorii olandezi s-au gândit să vadă dacă folosirea culturilor intercalate i-ar putea ajuta pe coloniștii viitorului să crească legume în regolit, solul arid format prin eroziune cosmică al planetei Marte, dar și de pe alte corpuri cerești ca de exemplu Luna. Pentru experimentul lor ei au folosit culturi de roșii, morcovi și mazăre, legume cunoscute pentru aportul lor de vitamina C, betacaroten și alți nutrienți.
Alte studii au arătat deja că aceste 3 culturi ar putea să crească în solul marțian, așa că olandezii s-au axat în experimentul pe culturile intercalate pentru a vedea dacă ele dau un randament mai bun decât dacă plantele sunt sădite separat. Au plantat și culturi de control, dar pentru partea principală a experimentului răsadurile au fost puse într-o combinație de pietre, nisip și țărână pentru a simula regolitul.
Au adăugat și puțin îngrășământ organic pentru ajutor. După 105 zile au strâns recolta, rezultatele arătând că roșiile au crescut mult mai bine când au fost sădite în regolit alături de morcovi și mazăre: mai mult potasiu, o biomasă mai mare și culturi cu un randament mai bun. Culturile de morcovi, în schimb, au produs mai puțină biomasă și au avut un randament mai slab comparativ cu cele din grupul de control.
Mazărea a crescut cam la fel, indiferent dacă a fost sădită separat sau intercalat cu celelalte două legume. Altfel zis, exploratorii viitorului se pot aștepta la o dietă bogată în roșii, o veste deloc bună pentru cei care suferă de hiperaciditate gastrică. Uite un lucru pe care Hollywood nu ni-l spune în filme ca The Martian.
Greu de crezut că a trecut aproape un deceniu de la lansarea The Martian (FOTO: (20th Century Fox Corporation / AFP / Profimedia Images)
Filmările la următorul film „Riddick” încep vara aceasta
Apropo de filme cu acțiunea plasată în spațiu, zilele trecute am aflat că Vin Diesel va reveni (relativ) în curând în rolul lui Richard B. Riddick pentru Riddick: Furya, care urmează să fie al patrulea film al francizei sci-fi, după Pitch Black (2000), The Chronicles of Riddick (2004) și Riddick (2013). Filmările urmează să înceapă pe 26 august și vor avea loc în Germania, Spania și Marea Britanie.
Potrivit descrierii oficiale a lungmetrajului, acesta îl va duce în sfârșit pe personajul jucat de Vin Diesel pe planeta sa natală, „un loc de care abia își amintește și unul de care se teme că ar fi fost lăsat în ruină”. Dar tot acolo el va găsi alți furiani care luptă pentru supraviețuire împotriva unui nou monstru și „unii dintre furiani seamănă mai mult cu Riddick decât el și-ar fi putut imagina vreodată”.
Deadline notează că Diesel va fi producător al Furya prin firma sa de producție One Race Films, în timp ce scaunul regizoral va fi ocupat de cineastul american David Twohy, cel care a scris și regizat anterioarele 3 filme ale francizei Riddick. Având în vedere data începerii filmărilor, e puțin probabil ca viitorul lungmetraj să apară înainte de finele lui 2025. Până atunci zic să ne amintim de anteriorul titlu:
Michelle Yeoh va avea un rol principal în serialul „Blade Runner”
Fanii genului sci-fi au mai avut un motiv de bucurie săptămâna aceasta, revista Variety dezvăluind în exclusivitate că actriță malaeziană de origine chineză Michelle Yeoh a fost aleasă să joace unul dintre rolurile principale ale serialului Blade Runner 2099 aflat în lucru la divizia cinematografică a Amazon. Regizorul Ridley Scott a dezvăluit în premieră în noiembrie 2021 că franciza va fi extinsă cu un serial.
Amazon MGM, studioul cinematografic al companiei fondate de Jeff Bezos, a anunțat 3 luni mai târziu că serialul va purta egida sa. Date fiind datele problemei, e aproape sigur că Blade Runner 2099 va avea parte de un buget de producție uriaș. Deși proiectul e învăluit într-o secretomanie cvasitotală, sursele celor de la Variety afirmă că Yeoh va juca o replicantă numită Olwen, aflată înspre sfârșitul vieții sale.
După cum sugerează și titlul, mai știm că Blade Runner 2099 va veni cu o poveste plasată după evenimentele din filmele francizei, lansate în 1982 și 2017 (ultimul sub regia lui Denis Villeneuve). Cooptarea la bord la a lui Michelle Yeoh pentru serial vine, evident, în contextul în care ea a devenit una dintre cele mai căutate actrițe de la Hollywood după ce a câștigat Oscarul pentru rolul din Everything Everywhere All at Once.
Yeoh a devenit prima actriță de origine asiatică care a câștigat Oscarul pentru cea mai bună actriță într-un rol principal (FOTO: SOPA Images Limited / Alamy / Alamy / Profimedia)
O glumă din „Space Force” a devenit realitate
Un portal dotat cu un ecran circular destul de mare și o cameră care înregistrează în direct ce se întâmplă pe stradă a fost deschis săptămâna aceasta în New York, el fiind legat de un portal identic instalat în capitala irlandeză Dublin. Cele două obiecte fac parte dintr-o instalație artistică numită „The Portal” care „oferă un pod vizual între aceste două orașe emblematice”, potrivit autorităților care au finanțat proiectul.
Portalul din Dublin este amplasat cu vederea la O’Connell Street, principala stradă care traversează centrul orașului, în timp ce cel din New York este în Flatiron South Public Plaza, lângă Parcul Madison Square și faimoasa clădire Flatiron. Sculpturile urmează să rămână aici până în toamna acestui an și vor fi folosite pentru a transmite live mai multe spectacole ce urmează să fie organizate pe parcursul verii.
„Portalurile sunt o invitație pentru a întâlni oameni dincolo de granițe și diferențe și experimenta lumea noastră așa cum este – unită și unică. Transmisiunile live oferă o fereastră între două locuri îndepărtate, permițând oamenilor să se întâlnească în afara cercurilor lor sociale și culturilor lor, depășind limitările geografice și îmbrățișând frumusețea și interconectivitatea globală”, afirmă Benediktas Gylys, citat de CNN.
Gylys este artistul și antreprenorul lituanian care a creat portalurile. Fanii serialului Space Force de pe Netflix își vor aminti probabil că ideile exprimate de lituanian sunt identice cu cele ale generalului Mark R. Naird (jucat de Steve Carell) în acel episod al seriei în care este prezentată ideea sa de a crea „cabine” în care oameni din diverse orașe ale lumii să poată da mâna între ei cu ajutorul unui braț robotic.
În cazul lui Naird modul în care voia să lege oamenii e ușor diferit, motiv pentru care e și ridiculizat în serial pe considerentul că persoanele vor folosi cabinele în alte scopuri decât cele gândite. Instalațiile lui Gylys sunt însă cât se poate de „la vedere”, după cum se poate observa în filmarea de mai jos. El a instalat primele sale portaluri în mai 2021 pentru a conecta orașul său natal Vilnius cu orașul Lublin din Polonia.
OpenAI recunoaște că a folosit fără permisiune cărți pentru a-și antrena modelul A.I.
Rămânem puțin în zona SUA, dar trecem la subiectul momentului – inteligența artificială -, noi documente judiciare făcute publice arătând că OpenAI a șters două seturi de date uriașe pe care le-a folosit pentru a antrena modelul său de inteligență artificială GPT-3. Documentele sunt legate de procesul colectiv intentat de Sindicatul Scriitorilor americani împotriva companiei conduse de Sam Altman.
Reclamanții acuză OpenAI că a folosit fără permisiune și cu încălcarea drepturilor de autor peste 100.000 de cărți publicate pentru a antrena modele A.I. Avocații Sindicatului Scriitorilor au încercat timp de luni de zile să obțină informații de la OpenAI privind seturile de date însă compania a refuzat inițial, înainte de a dezvălui în cele din urmă că ele au existat, dar că au fost șterse între timp, potrivit Business Insider.
Într-un document intern din 2020, OpenAI afirmă că cele două seturi de date numite banal „book1” și „books2” au alcătuit 67 miliarde de tokenuri de date, echivalentul a 50 de miliarde de cuvinte scrise. Spre comparație, Biblia King James are 783.137 de cuvinte. Angajații companiei estimau că aceste seturi de date au reprezentat în jur de 16% din informațiile folosite pentru crearea GPT-3.
O scrisoare a avocaților OpenAI, etichetată „foarte confidențial – doar pentru avocați” și făcută publică acum de instanță, afirmă că folosirea celor două seturi de date a fost oprită înspre sfârșitul lui 2021 și că la mijlocul lui 2022 ele au fost șterse fiindcă nu mai erau utilizate. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în continuare, însă OpenAI insistă că aceste seturi de date nu au fost folosite pentru antrenarea ChatGPT.
OpenAI se confruntă cu mai multe procese legate de folosirea neautorizată a unor materiale ce intră sub incidența legislației privind drepturile de autor (FOTO: Shutterstock)
„INDIKA” îi transportă pe jucătorii săi într-o Rusie alternativă din secolul XIX
La capitolul noutăți din domeniul jocurilor video mi-a atras atenția un titlu lansat recent de către Odd Meter, un studio rus ai cărui angajați au fugit în Kazahstan după ce Putin și-a declanșat invazia în Ucraina. În INDIKA o tânără călugăriță cu o criză de credință aude vocea diavolului în capul ei și pornește la drum cu un prizonier evadat. Povestea e plasată într-un Imperiu Rus alternativ din sec. XIX.
Dmitri Svetlov, scenaristul și directorul artistic al jocului, afirmă într-un interviu acordat Novaia Gazeta că principalele sale surse de inspirație pentru INDIKA au fost Gogol, Dostoievski, precum și jocurile The Stanley Parable și INSIDE. Gameplay-ul Indika este limitat la mișcare și apăsarea butonului de acțiune. Nu există un sistem de luptă sau unul privind alegerea răspunsurilor în dialoguri.
Există o nivelare a abilităților, dar inclusiv ecranele de încărcare ale jocului avertizează că este inutil. Cu fiecare nivel nou, personajul câștigă doar puncte abstracte de dreptate, care nu afectează cu nimic povestea. Ar fi, deci, un fel de „walking simulator”. Însă povestea sa originală a făcut din INDIKA o senzație pe Steam, unde are o rată a aprobării de aproape 90% din peste 1.700 de recenzii publicate.
Noul film „Stăpânul inelelor” e deja în centrul unei controverse
Vestea săptămânii (și poate chiar a anului) din domeniul cinematografic a venit fără doar și poate de la studioul Warner Bros., care a dezvăluit că primul dintre noile filme Stăpânul inelelor pe care le va produce va fi lansat în 2026, se va numi The Hunt for Gollum, îl va avea pe Peter Jackson ca producător, alături de scenariștii lungmetrajelor originale, și va fi regizat de Andy Serkis, care va reveni în rolul titular.
Însă, după cum arată cei de la IGN, șefii Warner Bros. par să fi descoperit că deja există un lungmetraj cu același nume pe care l-au ales și ei, deși îi lipsește Stăpânul inelelor din titlu. The Hunt for Gollum a fost creat în 2009 de Independent Online Cinema, care, în pofida numelui pompos, e un studio obscur de film ce pare să își fi dat duhul după această producție. Filmul poate fi vizionat integral pe YouTube.
Este în esență un film făcut de fani, unul cu buget redus și care ar intra în categoria scurtmetrajelor având în vedere lungimea sa de 34 de minute. Se pare că Warner Bros. a descoperit existența sa după marele său anunț, cerând YouTube să îl șteargă pe motiv de încălcare a drepturilor de autor. Platforma s-a conformat rapid, însă apoi a revenit asupra deciziei din motive necunoscute.
Adrian Webster, care îl joacă pe Aragorn în filmul făcut de fani, a declarat însă într-un răspuns pentru IGN că „se pare că acțiunea de astăzi a fanilor (numeroase articole) a ajutat la restabilirea filmului pe YouTube. Este frumos să știm că există o anumită dragoste pentru ceea ce am făcut”. „Suntem fericiți să vedem că filmul a fost restabilit deja”, a declarat și Chris Bouchard, regizorul scurtmetrajului.
IGN arată de asemenea că subiectul reclamației depuse de Warner Bros. împotriva filmului a fost dezbătut aprins pe forumurile online. „E atât de stânjenitor. Acești nenorociți lacomi nu se pot abține să nu strângă fiecare bănuț, la fel ca Smaug. Filmul are deja 13 milioane de vizualizări pe YouTube și a existat în pace timp de atâția ani”, a scris, de exemplu, un utilizator al Reddit.
Întrucât filmul făcut de fani încă poate fi văzut pe YouTube, m-am gândit să închei cu el rubrica Nerd Alert de duminica aceasta, în locul obișnuitelor noutăți săptămânale în materie de trailere. Evident, nu e vreo capodoperă. Însă poate fi edificator pentru ce pot face niște oameni pasionați pe cont propriu. Pe IMDb filmul are nota 6,7 / 10 din 5.600 de recenzii, deci peste multe lungmetraje cu pretenții de la Hollywood.
În caz că ești curios să citești și rubrica Nerd Alert de weekendul trecut, o ediție specială cu ocazia Paștelui, o poți găsi aici: