Geoană, despre trimiterea sistemului Patriot Kievului: România nu devine ţintă suplimentară pentru Rusia dacă ar trimite mai mult suport pentru Ucraina
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a afirmat joi că dacă că România va trimite sau nu în Ucraina sistemul Patiot este o decizie pur internă, însă oferirea de ajutor suplimentar nu ar face ca România să devină o ţintă suplimentară pentru Rusia.
Mircea Geoană a spus joi la Radio Europa FM că „a sprijini Ucraina este singurul lucru raţional şi strategic corect pe care-l avem de făcut în acest moment”, potrivit News.ro.
- ”Este evident că Ucraina are nevoie de sisteme de apărare antirachetă foarte performante şi noi toţii, şi secretarul general şi eu, când ne întâlnim cu lideri aliaţi facem apel la toţi cei care au astfel de sisteme (…) şi fiecare naţiune are tot dreptul să decidă, în conformitate cu propriile sale interese, dacă vor da răspuns favorabil sau un răspuns nefavorabil aceste solicitări”, a declarat secretarul general adjunct NATO, întrebat dacă România ar trebui să dăm Ucrainei sistemul Patriot.
Geoană a precizat că a discutat inclusiv cu producătorul sistemelor Patriot „pentru a vedea unde sunt şi în alte părţi ale lumii eventuale baterii care sunt disponibile, dislocabile şi de trimis către Ucraina”.
- ”Ce se întâmplă la Bucureşti este o decizie pur internă. Nu intervenim noi de la NATO să să înclinăm balanţa într-o formă sau în cealaltă. Sunt absolut convins că, pe lângă climatul preelectoral sau electoral evident, va exista o discuţie raţională cu liderii militari români, cu liderii politici români şi decizia va fi luată în consecinţă”, a mai afirmat Geoană.
Întrebat de temerea invocată de Români că Rusia ar putea să se răzbune, făcând deja declarații în acest sens, Geoană a subliniat că Kremlinul „foloseşte comunicarea agresivă ca o pârghie de influenţare a opiniei publice din ţările NATO”.
- ”Acest lucru este evident o pistă de comunicare oblică faţă de subiectul central. Subiectul central este că în România este NATO (…) Deci, decizia de a susţine sau a nu susţine Ucraina cu sisteme Patriot acuma este legată de faptul dacă un stat aliat (…) consideră că dislocarea unui astfel de echipament creează o vulnerabilitate pentru protecţia spaţiului propriu naţional. Este o conversaţie absolut raţională şi legitimă, dar în niciun caz faptul că România ar trimite (…) mai mult suport pentru Ucraina, am deveni o ţintă suplimentară pentru Rusia. Nu”, a spus secretarul general adjunct al Alianței.
Aceasta consideră că ”nu are nicio legătură trimiterea de susţinere suplimentară pentru Ucraina din America, din Franţa, Germania sau România cu retorica de la de la Moscova”.
Ce zic oficialii români despre varianta trimiterii sistemului Patriot Ucrainei
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat săptămâna aceasta că este „prematur” să se spună dacă România va da sau nu sistemul Patriot Ucrainei, decizia, „extrem de importantă”, urmând a fi luată în cadrul CSAT.
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat marţi, despre sistemul Patriot care au urma să fie dat Ucrainei, că „nu a zis nimeni că trebuie să îl dăm”.
El a precizat că este vorba de patru sisteme, din care doar unul este operaţional, şi a arătat că „le-am luat tocmai pentru nevoia României de a-şi apăra teritoriul naţional, iar acest sistem operaţional este indispensabil”.
La rândul său, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni despre donarea unui sistem Patriot către Ucraina că este un subiect care nu trebuie politizat şi că este o decizie care se va lua după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, în CSAT.
Premierul Marcel Ciolacu declarase duminică, într-o emisiune la Antena 3, că „preşedintele Iohannis va avea discuţii cu primul ministru, cu ministrul apărării, CSAT” pe tema ajutorului pentru Ucraina.
Asta după ce președintele Klaus Iohannis s-a declarat „deschis discuțiilor” ca România să ofere Ucrainei un sistem de apărare antiaeriană Patriot, el făcând aceste declarații în 7 mai, la Casa Albă, după o întâlnire cu președintele american Joe Biden.