Sari direct la conținut

Șeful Armatei, avertisment privind riscul escaladării conflictului din Ucraina / Iohannis: „Românii nu trebuie să se teamă” – VIDEO

HotNews.ro
Klaus Iohannis și generalul Gheorghiţă Vlad, Foto: Colaj HotNews.ro / FOTO: Presidency.ro și Inquam Photos
Klaus Iohannis și generalul Gheorghiţă Vlad, Foto: Colaj HotNews.ro / FOTO: Presidency.ro și Inquam Photos

Șeful Armatei Române, Gheorghiță Vlad, a avertizat, miercuri, că există riscul „escaladării conflictelor, inclusiv a celor de natură militară”, iar România trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. Întrebat despre un astfel de scenariu și dacă există vreo ameninţare directă la adresa țării noastre, președintele Klaus Iohannis a spus că, din informaţiile pe care le are, „România este o ţară sigură. Românii nu trebuie să se teamă”.

Șeful Armatei: „Prognoza prevede și scenarii ca escaladarea conflictelor, inclusiv a celor militare”

Șeful Statului Major al Armatei, generalul Gheorghiţă Vlad, a subliniat miercuri necesitatea întăririi instituţiei apărării naţionale şi a consolidării poziţiei NATO de descurajare şi apărare, în contextul „probabilităţii” escaladării conflictelor, inclusiv a celor de natură militară.

„Prognoza pe care o facem realităţii de mâine include dezvoltări şi scenarii, dintre care unele implică probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv a celor de natură militară.

Pentru diminuarea probabilităţii mizăm în continuare pe efectul de descurajare generat de o capacitate defensivă credibilă, atât în plan naţional, cât şi în cel aliat.

Iată de ce apăsăm în continuare pedala accelerării întăririi instituţiei apărării naţionale şi a consolidării poziţiei NATO de descurajare şi apărare”, a declarat Gheorghiţă Vlad, la deschiderea Expoziţiei Black Sea Defense, conform Agerpres.

El a adăugat că diminuarea provocărilor actuale de securitate necesită continuarea demersurilor pentru creşterea capacităţii de reacţie, prin înzestarea corespunzătore a Armatei.

„Ne găsim pe timp de pace, dar realitatea curentă este marcată de complexe provocări de securitate (…).

Diminuarea provocărilor actuale de securitate şi întâmpinarea celor viitoare necesită continuarea demersurilor capacităţii de reacţie, pe care le realizăm acum. O parte considerabilă a acestui efort este rezervată dotării şi înzestrării structurii de forţe.

Naturii dinamice a evoluţiei războiului îi vom contrapune abilitatea de a avea la dispoziţie permanent, prin achiziţii militare credibile, echipamente eficiente. La acest moment, pentru Armata României, realizarea unui echilibru raţional între echipamentele clasice şi noile tehnologii este primordială”, a mai spus șeful Armatei.

Iohannis: „Nu este cazul să intrăm în panică sau să credem că România este cumva ameninţată”

Întrebat, miercuri, la Zărnești, despre aceste declarații, președintele Klaus Iohannis a spus că „românii nu trebuie să se teamă, dar, sigur, trebuie să fim întotdeauna pregătiţi pentru evenimente neaşteptate”.

El a mai spus că nu există nicio ameninţare directă la adresa României şi că nu are „niciun semnal şi nicio indicaţie că ar exista vreun pericol de atentate sau alte evenimente nedorite” care să vizeze ţara noastră.

„Nu există nicio ameninţare directă, dar, sigur, militarii întotdeauna se pregătesc pentru toate situaţiile posibile.

Din toate informaţiile pe care le am eu, pot să vă spun că România este o ţară sigură. Românii nu trebuie să se teamă, dar, sigur, trebuie să fim întotdeauna pregătiţi pentru evenimente neaşteptate.

Nu este cazul să intrăm în panică sau să credem că România este cumva ameninţată. România beneficiază astăzi, prin faptul că este în NATO, de cele mai importante garanţii de securitate pe care le-am avut vreodată de când existăm şi în acest sens trebuie să conştientizăm valoarea apartenenţei noastre la NATO, la Uniunea Europeană şi aşa mai departe.

Este foarte, foarte important să înţelegem că nu suntem singuri, suntem împreună cu aliaţii şi facem faţă oricărei situaţii foarte bine. Nu am niciun semnal şi nicio indicaţie că ar exista vreun pericol de atentate sau alte evenimente nedorite pe care le-aţi menţionat”, a declarat şeful statului.

La începutul lunii februarie, șeful Statului Major al Armatei avertiza, într-un interviu pentru Europa Liberă, că Federaţia Rusă nu se va opri şi, dacă va câştiga în Ucraina, atunci principala ţintă va fi Republica Moldova.

”Populaţia României, la fel ca întreaga populaţie din Uniunea Europeană, din Europa, trebuie să se îngrijoreze şi trebuie să adoptăm măsurile corespunzătoare pentru a fi pregătiţi”, a declarat el atunci.

“Federaţia Rusă a devenit o problemă pentru ordinea mondială, pentru democraţie. În fapt, este un război al Rusiei cu lumea democrată, nu este un război cu Ucraina. Da, populaţia României, la fel ca întreaga populaţie din Uniunea Europeană, din Europa, trebuie să se îngrijoreze şi trebuie să adoptăm măsurile corespunzătoare pentru a fi pregătiţi. Nu neapărat ca şi militar, consider că Federaţia Rusă nu se va opri aici. Dacă va câştiga în Ucraina, principala ţintă va fi Republica Moldova. Vom asista la tensiuni în Balcanii de Vest. Sunt mai mult decât convins că politica preşedintului Putin va escalada în perioada imediat următoare”, a mai declarat Gheorghiţă Vlad în februarie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro