Asistăm la o schimbare culturală majoră: Nașterile în afara căsătoriei cresc în toată lumea. În România, un copil din 3 vine pe lume în afara căsătoriei

Nașterile în afara căsătoriei au crescut în întreaga lume începând cu anii 1960, iar multe guverne se luptă să răspundă acestei schimbări culturale. În România anului 2023, din cei peste 155.000 de nou-născuți, circa o treime (peste 50.000) erau născuți în afara căsătoriei, potrivit datelor transmise de Statistică.

Creșterea independenței economice a femeilor contribuie la acest lucru, deși acceptarea acestei schimbări variază foarte mult de la o țară la alta.

Natalitatea din România și UE: câteva date statistice

• În anul 2023, numărul născuților înregistrați la oficiile de stare civilă a fost de 155.418 născuți-vii, cel mai mic număr de născuți-vii din 1930 încoace. Față de anul 2022, în anul 2023 s-au înregistrat cu 26.665 mai puțini nou-născuți.

• În anul 2023, ponderea celor aduși pe lume de mame în vârstă de 30 de ani și peste a fost de 44,3%, comparativ cu 44,1% în anul 2022. În mediul rural, această pondere a fost de 53,8%.

• În anul 2023, vârsta medie a mamei la prima naștere a fost de 30,2 ani în mediul urban.

• Peste o treime (35,0%) din proaspetele mame erau casnice.

• La nivel european, în anul 2022, țările cu cea mai mare rată a natalității au fost Cipru cu 11,2 născuți la mia de locuitori, Franța cu 10,7 nou-născuți la mia de locuitori, Irlanda cu 10,5 născuți-vii la 1000 locuitori și Suedia cu 10,0 născuți-vii la 1000 locuitori.

• Rata natalității din România (9,4 născuți-vii la 1000 locuitori), se situează peste media europeană (8,7 născuți-vii la 1000 locuitori).

• Țările europene cu cea mai mică rată a natalității au fost Italia (6,7 născuți-vii la 1000 locuitori), Spania (6,9 născuți-vii la 1000 locuitori) și Grecia (7,3 născuți-vii la 1000 locuitori).

• În România, potrivit datelor de la Recensământul din 2021, circa 36.000 de femei au declarat că trăiesc în uniune consensuală, nefiind căsătorite.

În trecut, a avea un copil „din flori” era foarte prost privit de comunitate. Dovedirea paternităţii se rezuma de cele mai multe ori la întrebări simple ce se pun presupusului tată cu privire la implicarea lui în relaţie, scrie Constanța Vintilă în cartea „Focul amorului. Despre dragoste si sexualitate in societatea romaneasca”. Bărbatul neagă în primă instanţă paternitatea, aruncând întreaga vină asupra femeii pentru că, deşi ţiitoarea lui nu şi-a păstrat „cinstea împreunării numai cu el”, ci „a mers şi cu alţii”. Şi în acest caz el nu mai poate fi sigur dacă copilul este sânge din sângele lui. În acest moment, acuzatoarei i se impune acceptarea probei jurământului.

Safta jură, cu mâna pe Evanghelie, că copilul pe care îl poartă în pântece este al lui Apostol cojocarul şi că odată devenită femeia lui, ea şi-a păstrat „cinstea” şi „n-a mai avut împreunare şi cu alţii”, aşa cum o acuză bărbatul în încerca rea de a scăpa de mamă şi copil, mai scrie autoarea.

Vintilă mai spune în carte că, dacă mama se bucură de o proastă reputaţie în comunitate, ea păstrează copiii doar în primii ani de viaţă, după care vor fi încredinţaţi spre creştere tatălui. „Dar dacă este femeie cinstită, tatăl are obligaţia de a-i plăti o rentă lunară pentru creşterea copiilor, până când aceştia vor fi capabili să muncească şi să-şi câştige singuri existenţa. În cazul fetelor, tot tatăl are obligaţia de a le înzestra şi mărita.

Astfel, Ilie croitorul din Bucureşti recunoaşte că este tatăl unei fetiţe de un an, dar refuză să se căsătorească cu Zmaranda văduva. Femeia, împovărată cu alţi trei copii, rezultaţi dintr-o căsătorie anterioară, porneşte din nou jalbă, nemulţumită de întârzierea plăţii promise: ,,dar pentru creşterea copilei mică ce iaste netăgăduită la judecată de dânsul, la judecată au spus că iaste a lui, şi ni s-au hotărât ca pentru creşterea copilii să-mi dea toată zioa zece parale, însă şi pă anul trecut să-mi împlinească cazna mea, după cum iaste ştiut ce trebuie la copil mic. Şi până acum numitul zapciu nici o împlinire de bani nu mi-au făcut”.

Instanţa ecleziastică stabileşte din nou atribuţiile tatălui, obligându-l ca în fiecare zi să-i plătească Zmarandei 10 parale până la măritişul fetei. Atunci el va trebui s-o mărite şi s-o înzestreze „după starea şi puterea lui”. De cele mai multe ori, tribunalul înclină balanţa către responsabilitatea masculină şi îi încredinţează bărbatului obligaţiile economice ale creşterii şi întreţinerii unui copil, fixând lunar sau anual o anumită sumă. Ea variază: 5 taleri în primul an, 10 taleri în următorii doi ani”, arată lucrarea cercetătorului român.

Situația globală confirmă schimbarea culturală la care asistăm

Explicație grafic: Nașteri in afara casatoriei. Sursa datelor: OECD

Din cele 150 de milioane de nașteri care au avut în medie anual, aproximativ 15% au loc în afara căsătoriei. Această medie globală nu reflectă variația între țări și regiuni.

La o extremă se află aproximativ 25 de țări, inclusiv China, India și majoritatea țărilor din Africa de Nord și Asia de Vest și de Sud, unde proporția de nașteri în afara căsătoriei este scăzută, de obicei mai mică de 2-3%. În acele societăți, nașterile în afara căsătoriei implică o puternică dezaprobare socială, inclusiv sancțiuni, pedepse și pedepse pentru mamă și tată, precum și stigmatizarea copilului.

În contrast izbitor, în alte țări, în principal din America Latină, inclusiv Brazilia, Chile, Costa Rica, Jamaica, Mexic și Columbia, ponderile copiilor aduși pe lume în afara căsătoriei sunt estimate la peste 60%.

În alte 20 de țări, inclusiv Belgia, Danemarca, Franța, Norvegia și Suedia, majoritatea nașterilor au loc în afara căsătoriei, guvernele acordând o atenție sporită mamelor singure.

Căsătoria a devenit mai puțin necesară pentru supraviețuirea financiară a femeilor, interacțiunea socială și bunăstarea personală, iar politicile guvernamentale au întârziat să țină pasul. Că place sau nu, nașterile din afara căsătoriei sunt în plină tranziție în întreaga lume și creează provocări pentru multe societăți. Din ce în ce mai multe femei singure și cuplurile care conviețuiesc, în special în societățile occidentale, aleg să aibă copii și să-i crească în afara instituției căsătoriei. În multe țări, căsătoria nu mai este privită ca singura instituție acceptabilă pentru naștere și relații intime pe termen lung.

Incidența mare a nașterii în afara căsătoriei este un fenomen relativ recent. Proporțiile unor astfel de nașteri în urmă cu o jumătate de secol erau substanțial mai mici decât în ​​prezent, arată o analiză a Universității Yale.

De exemplu, în 1964, majoritatea țărilor din Organizația pentru Dezvoltare Economică și Cooperativă nu au avut mai mult de 10% din nașteri în afara căsătoriei. Până în 2014, în doar cinci țări – Grecia, Israel, Japonia, Coreea de Sud și Turcia – proporțiile nașterilor în afara căsătoriei erau sub 10%. În marea majoritate a țărilor mai dezvoltate, inclusiv Germania, Regatul Unit și Statele Unite, mai mult de o treime din toate nașterile erau în afara căsătoriei.

În ultimele decenii, incidența familiilor monoparentale a crescut în general la nivel mondial, cu cele mai mari creșteri în țările industrializate. Între 1980 și 2005, de exemplu, proporția gospodăriilor monoparentale s-a dublat pentru multe țări dezvoltate, inclusiv Franța, Japonia, Suedia, Regatul Unit și Statele Unite.

Printre țările OCDE, copiii care locuiesc cu doi părinți care nu au oficializat formal relația lor sunt din ce în ce mai des întâlniți. În timp ce proporția medie OCDE a copiilor care trăiesc cu doi părinți căsătoriți a scăzut de la 72 la 67 la sută între 2005 și 2014, proporția care trăiesc cu părinți în relație de parteneriat civil a crescut de la 10 la 15 la sută. Cele mai mari ponderi sunt observate în cinci țări – Estonia, Franța, Islanda, Slovenia și Suedia – unde un sfert dintre copii locuiesc cu părinți necăsătoriți.