Sari direct la conținut

Incendiu cu degajări mari de fum la fabrica Borsec. A fost transmis un mesaj RO-Alert

HotNews.ro
Pompieri, Foto: Inquam Photos / George Călin
Pompieri, Foto: Inquam Photos / George Călin

Un incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, potrivit ISU Harghita, transmite Agerpres. Autoritățile au transmis mesaj de avertizare RO-Alert din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.

„Incendiu produs la o hală de pe amplasamentul Fabricii de îmbuteliere apă minerală Romaqua Group Borsec. Incendiul se manifestă cu flacără deschisă şi degajări mari de fum, pe aproximativ 200 mp pe o latură a halei, în zona incendiată fiind amplasate birourile administrative, cu posibilităţi de propagare la restul construcţiei (zona de producţie). Suprafaţa totală a halei este de aproximativ 1.000 mp. Până la acest moment nu au fost identificate victime. Din cauza degajărilor mari de fum, a fost transmis un mesaj de avertizare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT”, a transmis ISU Harghita.

Se acţionează pentru localizarea şi lichidarea incendiului cu echipaje de pompieri din cadrul subunităţilor de intervenţie ISU Harghita din Gheorgheni, Topliţa, Corbu, Odorheiu Secuiesc, cu patru autospeciale şi două servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă, precum şi un echipaj de pompieri de la ISU Neamţ, cu o autospecială de stingere.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro