VIDEO INTERVIU: Andrei Ujică, regizor: "Când am intrat în România după 10 ani, șocul a fost destul de mare. Țara arăta într-adevar sinistru."
Andrei Ujică, regizor cunoscut pentru trilogia dedicată perioadei post-comuniste, încheiată cu documentarul „Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu”, povestește într-un interviu acordat HotNews.ro despre plecarea sa în Germania în 1981 și despre cum arăta România prin ochii lui la 10 ani după, când s-a reîntos acasă. Ujică a vorbit și despre importanța imaginilor de arhivă în realizarea portretelor unor personaje istorice în filmele documentare.
Vezi aici interviul integral:
Fragmente din interviu:
Despre plecarea din România în 1981:
Sub responsabilitățile pe care ți le aduce statutul de proaspăt părinte și tată, m-am hotărât să plec din România. Am profitat de un moment de derută al securității care alesese exact în perioada aia o strategie prin care voia să scape de disidenții potențiali, dându-le un pașaport.
Despre întoarcerea în România după 10 ani:
La începutul lui ianuarie, am intrat în România cu un mic convoi de ajutoare, așa cum au făcut toți atunci care puteau să adune lucruri pe care să le aducă. Țin minte că am venit cu un mic convoi organizat de cei de la formația Phoenix. Speranțele erau puternice.
Când am intrat în România după 10 ani, șocul a fost destul de mare. Intrai exact în România ruinată complet de ultimul deceniu al dictaturii Ceaușescu și țara arăta într-adevăr sinistru. Parcă umblai printr-o morgă.
După ce am ajuns la București și mi-am întâlnit prietenii, toți erau plini de optimism și speranță că lucrurile vor merge spre bine într-un mod mai radical și cu o viteză mai mare decât s-a întâmplat.
Despre importanța documentelor de arhivă:
Istoriografia se baza pe sursele clasice. Ceea ce aduc imaginile filmate în plus este că avem la dispoziție o formă de document istoric care este în același timp și o conservă de timp. În momentul în care înregistrezi sau filmezi un lider sau orice fel de actant politic atunci când vorbește și îl și vezi când vorbește, în gestica, în mimica lui, în pauzele pe care le face, ai acces pe o anumită porțiune și la psihologia individului și ca atare, la psihologia istoriei.