Sari direct la conținut

VIDEO Un film de Halloween cu Jamie Lee Curtis a debutat pe prima poziție la box office

HotNews.ro
Jamie Lee Curtis in „Halloween Ends”, Foto: LANDMARK MEDIA / Alamy / Alamy / Profimedia
Jamie Lee Curtis in „Halloween Ends”, Foto: LANDMARK MEDIA / Alamy / Alamy / Profimedia

Filmul horror „Halloween Ends”, cel mai recent opus din saga „Halloween”, cu actriţa Jamie Lee Curtis în distribuţie, a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american, detronând un alt film de groază, „Smile”, informează AFP și Agerpres.

Noul lungmetraj lansat în cadrul francizei Halloween, care pune capăt luptei pe viaţă şi pe moarte dintre asasinul mascat Michael Myers şi Laurie Strode, la 40 de ani după prima lor întâlnire, conţine numeroase scene cu crime şi cu mult sânge şi a obţinut încasări de 41,3 milioane de dolari de vineri până duminică în cinematografele din America de Nord, potrivit companiei Exhibitor Relations.

Analiştii nord-americani se aşteptau totuşi la încasări puţin mai mari pentru weekendul de debut al acestei pelicule, estimate în jurul pragului de 50 de milioane de dolari.

Pelicula a fost lansată simultan în streaming şi în cinematografe şi a avut un buget de 30 de milioane de dolari, aşadar biletele vândute în primul weekend de proiecţii reprezintă totuşi „un rezultat excelent”, afirmă David Gross, din cadrul companiei specializate Franchise Entertainment Research.

Două filme horror, în fruntea box office-ului înainte de Halloween

Săptămânile care preced sărbătoarea de Halloween, celebrată pe 31 octombrie, sunt în general favorabile filmelor horror şi un alt lungmetraj aparţinând acestui gen cinematografic, Smile, a ocupat poziţia a doua în box-office-ul nord-american, cu încasări de 12,4 milioane de dolari.

Filmul spune povestea tulburătoare a unei terapeute, interpretate de Sosie Bacon – fiica actorilor Kevin Bacon şi Kyra Sedgwick -, care începe să piardă contactul cu realitatea după ce asistă la un eveniment oribil în care este implicată o pacientă.

Smile reușise să se mențină timp de două săptămâni în fruntea box office-ului nord-american după lansarea sa pe 30 septembrie, o surpriză ținând cont că mulți se așteptau ca Amsterdam, un film de epocă cu nume mari de la Hollywood, să îl detroneze săptămâna trecută.

Lyle, Lyle, Crocodile, un film inspirat dintr-o carte pentru copii, a pierdut o poziţie şi a coborât pe locul al treilea, cu încasări de 7,4 milioane de dolari.

Protagonistul peliculei, un crocodil descoperit de un băieţel în casa lui din New York, cântă despre noua sa viaţă în metropola americană, avându-l pe Javier Bardem în rolul extravagantului său proprietar.

The Woman King, o epopee istorică despre războinicele din regatul Dahomey (Africa de Vest) din secolul al XIX-lea, având-o pe afiş pe actriţa Viola Davis, premiată cu Oscar, s-a menţinut pe locul al patrulea, cu încasări de 3,7 milioane de dolari.

The Woman King, un film care a stat în așteptare 6 ani, a debutat la rândul său pe prima poziție a box office-ului nord-american în a doua jumătate a lunii septembrie.

Amsterdam, un lungmetraj în care personajele interpretate de Christian Bale, Margot Robbie şi John David Washington se trezesc implicate într-o intrigă politică în America anilor 1930, a pierdut două poziţii şi ocupă locul al cincilea, cu încasări de 2,9 milioane de dolari.

Topul 10 din box-office-ul nord-american este completat de următoarele producţii cinematografice:

6 – Don’t Worry Darling (2,2 milioane de dolari)

7 – Barbarian (1,4 milioane de dolari)

8 – Bros (920.000 de dolari)

9 – Terrifier 2 (850.000 de dolari)

10 – Top Gun: Maverick (685.000 de dolari).

Ca întotdeauna, poți găsi mai multe noutăți din lumea filmelor și serialelor, precum și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro