SUA ar putea vinde Turciei rachete Patriot
HotNews.ro
SUA, care se opun cu insistenţă achiziţiei de către Turcia a rachetelor de producţie rusească S-400, poartă negocieri cu Ankara privind livrarea de sisteme de apărare aeriană Patriot, ca alternativă la rachetele ruseşti, potrivit Rador.
Subsecretarul pentru Afaceri Politice şi Militare din cadrul Departamentului de Stat american, ambasadorul Tina Kaidanow a declarat că Statele Unite poartă în prezent negocieri privind vânzarea către Turcia a sistemelor de apărare aeriană Patriot, ca alternativă la rachetele S-400 pe care Ankara le achiziţionează din Rusia.
Tina Kaidanow a precizat că SUA se află în plin proces de negociere cu Turcia şi a adăugat că „Încercăm să le explicăm turcilor ce putem face în privinţa sistemelor Patriot”.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro