Sari direct la conținut

Avertismentul lui Putin: Războiul va continua în estul Ucrainei câtă vreme autoritățile actuale vor rămâne la putere

HotNews.ro
Vladimir Putin, Foto: en.kremlin.ru
Vladimir Putin, Foto: en.kremlin.ru

„Războiul va continua” în estul rebel al Ucrainei atâta timp cât autorităţile ucrainene actuale „vor rămâne la putere”, a declarat sâmbătă preşedintele rus Vladimir Putin, după încheierea summitului G20 de la Buenos Aires, relatează AFP.

„Autorităţile ucrainene nu au interesul să soluţioneze conflictul” între Kiev şi separatiştii proruşi din estul Ucrainei, care s-a soldat cu peste 10.000 de morţi de la declanşarea sa, în 2014, a declarat Putin, în cadrul unei conferinţe de presă. „În special prin mijloace paşnice”, a adăugat el.

„Atâta timp cât acestea vor rămâne la putere, războiul va continua (…) Este mereu mai uşor să-ţi justifici eşecurile economice prin război”, aruncând responsabilitatea asupra unui „agresor extern”, a spus preşedintele Rusiei.

Kievul şi Occidentul acuză Rusia, care a anexat în 2014 peninsula ucraineană Crimeea, că îi susţine militar pe rebelii proruşi în estul Ucrainei, ceea ce Moscova neagă cu vehemenţă.

Tensiunile între Moscova şi Kiev s-au accentuat după capturarea, duminica trecută, de către Garda de coastă rusă, a trei nave militare ucrainene în Marea Neagră, în largul Crimeii, şi arestarea a 24 de marinari ucraineni.

Rusia acuză că acestea au intrat ilegal în apele teritoriale ruse. Putin a denunţat din nou sâmbătă „o provocare” a Ucrainei, ale cărei nave, susţine el, „au încălcat de o manieră impertinentă” frontiera rusă .La rândul său, Ucraina denunţă „un act de agresiune” şi a instituit legea marţială în mai multe regiuni de frontieră.

(Sursa: Agerpres)

ARHIVĂ COMENTARII
gigiN • 2018-12-02 03:45:39
….ramane tu la putere.Dar, am uitat,tu esti ales...pe viata !!
9 31
rov • 2018-12-02 17:11:39
Draga Europa, Draga Germanie, acest pitic atomic este viitorul Hitler... Nu prelungiti agonia intrerupeti de maine orice legaturi comerciale cu rrrrrusia lui fffhurtin... Maine va fi prea tarziu. America daca ai putere, distruge din fasa raul se naste.
1 3
un domn • 2018-12-02 06:15:18
Ce altceva poti spune ?
9 22
The Saker • 2018-12-02 13:49:20
postac, stie toata lumea Mai schimba-ti numele, ca te stie tot internetul
5 2
iliterat_b3-a5-8c-30-58-1f • 2018-12-03 11:22:42
Precum vezi, trollul pedeserist iti reproseza consecventa, faptul ca iti pastrezi acelasi nume. Dumnealui i se pare perfect normal sa iti schimbi nik-ul de la o postare la alta!
0 1
sipu • 2018-12-02 07:26:05
ce ne punem mascarici” nostri razboiul va inceta ” ..............
7 22
Delavale • 2018-12-02 08:44:12
Putin declara razboi Ucrainei. Este disperat sa ocupe porturile de la Marea Azov (Asuf) dar se teme de NATO! Putin are un singur portavion (avariat in prezent) si crede ca poate invinge NATO care are peste 20 portaviaoane!
9 20
JHolden • 2018-12-02 10:37:28
n-are nicio treaba in aceasta problema. Ucraina nu este membru NATO.
1 6
jaoju • 2018-12-02 10:28:46
il est fou ! il est fou !
2 9
iliterat_b3-a5-8c-30-58-1f • 2018-12-03 11:23:58
Are certitudinea ca NATO nu va interveni pentru Ucraina, si poate nici pentru Romania si Polonia, sau pentru tarile baltice ...
1 0
louienl • 2018-12-02 10:46:37
Putler...
2 9
Rescator • 2018-12-02 13:17:44
războiului.Nu poate stăpani Rusia ,fără a stărni, pe unde vrea, noi conflicte.Treaba cu starea economică și socială din Rusia,estompată de războaie și conflicte inghețate ,se potrivește mai bine rușilor,decat starea din Ucraina,ucrainienilor.
1 5
mr_mojo • 2018-12-02 14:18:24
Adică va ocup țara dacă nu puneți la putere pe cine vreau eu; deci vă ocup oricum. Și asta nu e o declarație de război?
1 7
iliterat_b3-a5-8c-30-58-1f • 2018-12-03 11:26:18
"vă ocup oricum." DACA in Ucraina nu este la putere cel pe care il vrea Cracanatul, razboiul va continua, iar Ucraina va fi ocupata. Dar, daca ajunge la putere omul lui Putin, nu va mai fi razboi si invazie armata, ci o sa ii CHEME pe rusi, deci Ucraia va fi ocupta "de bunavoie"!
0 0
I-liberal • 2018-12-02 22:48:05
Daca ar participa la viitoarele alegeri prezidentiale din USA, ar fi votat in massa de americani fara sa cheltuiasca macar o kopeica pentru publicitate, campanie etc.
4 0
INTERVIURILE HotNews.ro