Sari direct la conținut

Mărturia uneia dintre „miresele ISIS”, o elevă britanică fugită în Siria în urmă cu patru ani: „Vreau să mă întorc acasă. Nu regret nimic”

HotNews.ro
Shamima Begum, Foto: Captura video
Shamima Begum, Foto: Captura video

O tânără britanică de 19 ani care în 2015 a plecat în Siria pentru a se alătura Statului Islamic vrea să se întoarcă acum în Marea Britanie, chiar dacă nu regretă nimic din ce a făcut, potrivit propriei mărturii făcute jurnaliștilor The Times.

Ziariștii au întâlnit-o pe Shamima Begum, originară din estul Londrei, în tabăra de refugiați Al-Hol din nord-estul Siriei. Aceasta este însărcinată cu al treilea său copil, după ce primii doi au murit din cauza bolilor și malnutriției.

„Știu ce crede toată lumea despre mine, pentru că am citit ce s-a scris. Vreau să mă întorc pentru copilul meu și voi face tot ce este necesar pentru asta și pentru a avea o viață liniștită”, a spus ea.

Tânăra a fugit în Siria în februarie 2015, alături de alte două eleve, Kadiza Sultana, de 16 ani, și Amira Abase, de 15 ani, care se pare că au murit între timp.

Shamina Begum le-a spus jurnaliștilor că nu regretă nimic și că a avut o viață „normală” în Raqqa, capitala autoproclamată a Statului Islamic.

După ce a ajuns în Raqqa, tânăra a fost cazată într-o „casă a femeilor” care deveneau ulterior „miresele jihadiștilor”. „Am ales că mă căsătoresc cu un luptător, între 20 și 25 de ani, vorbitor de limba engleză”, a spus ea.

Shamima Begum a fost prima dintre fete care s-a măritat, cu un olandez. La scurt timp a trebuit să dea piept cu realitatea, când soțul său a fost arestat și acuzat de spionaj. „L-au închis și torturat șase luni jumătate, fiind acuzat de spionaj. Au fost multe cazuri de oameni nevinovați care au suferit. În unele cazuri luptători pentru califat au fost executați deși erau nevinovați”, a spus ea.

Soţul său a fost eliberat. Au continuat să trăiască în Raqqa.

„În mare parte viața era normală”, a spus ea, precizând că atunci când a văzut primul om decapitat nu a fost afectată foarte tare. „Era un luptător capturat pe câmpul de luptă, un dușman al islamului. M-am gândit doar ce i-ar fi putut face unei femei musulmane dacă ar fi avut ocazia”, a spus ea.

„Încep să cred că nu va supraviețui Califatul”, a afirmat ea, precizând că soțul său îi spune să aibă răbdare și-i promite victoria. „Nu pot să mai suport”, a mai spus Shamima Begum.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro