Mali: Treisprezece militari francezi au murit din cauza ciocnirii accidentale a două elicoptere în timpul unei operațiuni anti-jihadiste
Treisprezece militari francezi au decedat în Mali în urma coliziunii accidentale a două elicoptere, în timpul unei operaţiuni de luptă contra jihadiştilor, a anunţat marţi preşedinţia franceză, transmit agențiile internaționale, preluate de Agerpres.
Preşedintele Emmanuel Macron a salutat ”cu cel mai mare respect memoria acestor militari din armata terestră – şase ofiţeri, şase subofiţeri şi un caporal-şef – care au murit pentru Franţa în timpul unei lupte dure contra terorismului în Sahel”, a precizat Palatul Elysee într-un comunicat.
Accidentul s-a produs luni. Militarii decedaţi făceau parte din forţa Barkhane, care de la 1 august 2014 desfăşoară o operaţiune antijihadistă în regiunea Sahel, cu ajutorul a cinci ţări: Burkina Faso, Ciad, Mali, Mauritania şi Niger.