Presa candadiană: China doreşte tăcerea Canadei. Exact ce noi nu trebuie să facem

Duminică, s-a împlinit un an de când, pe Aeroportul Internaţional din Vancouver, autorităţile canadiene au arestat-o pe Meng Wanzhou în urma unei cereri de extrădare formulate de Statele Unite. De atunci s-au întâmplat multe lucruri, scrie publicația canadiană The Glob and Mail, citată de Rador.

Beijingul a reacţionat trimiţând la închisoare doi canadieni care se aflau în China şi care au fost acuzaţi că ameninţau securitatea ţării, iar ei sunt ostatici şi în prezent. Michael Spavor şi Michael Kovrig au fost supuşi unui tratament care, potrivit organizaţiilor pentru drepturile omului, reprezintă o tortură. China a interzis totodată o serie de produse agricole din Canada.

În acest timp, doamna Meng, care este fiica fondatorului companiei de telecomunicaţii Huawei, stă într-o reşedinţa din Vancouver, este eliberată pe cauţiune şi se bucură de întreaga protecţie oferită de un stat de drept.

Tot anul trecut, China a dezvăluit o serie de lagăre de concentrare în care stau sute de mii de uiguri musulmani şi oameni aparţinând altor minorităţi religioase, lagăre unde deţinuţii sunt supuşi spălării creierului şi bătăilor sau sunt victime ale violurilor.

În Hong Kong, cetăţenii au demonstrat luni de zile împotriva guvernului-marionetă impus de Beijing în teritoriu. Mişcarea a început ca protest la adresa unei legi, ulterior retrase, care ar fi permis oamenilor din Hong Kong să fie extrădaţi în China, dar de atunci, date fiind violenţele poliţiei împotriva demonstranţilor, protestele s-au agravat, transformându-se într-o luptă pentru dreptate pentru ca acestui teritoriu să i se asigure democraţia şi să-şi protejeze autonomia în faţa tentaculelor Partidului Comunist Chinez condus de Xi Jinping.

Reacţia guvernului din Ottawa a fost discretă pentru că ea doreşte să întreţină relaţii economice cu China şi nu ar îndrăzni să supere şi mai mult o dictatură care nu apelează prea mult la democraţie şi care preferă să-i reducă la tăcere pe partenerii mai puţin importanţi.

Guvernul Trudeau şi-a reconfirmat speranţa de a reveni la relaţii normale în luna septembrie, când l-a numit pe Dominic Barton ca nou ambasador în China. El este fostul şef al biroului de consultanţă McKinsey & Company, o firmă ale cărei afaceri din China depind de bunăvoinţa Beijingului.

Comparativ cu cea a Statelor Unite, poziţia noastră a avut de suferit. Recent, Congresul SUA a adoptat o lege din partea ambelor partide, care apără democraţia din Hong Kong şi impune sancţiuni oficialilor din China şi din Hong Kong care s-ar face vinovaţi de încălcări ale drepturilor omului pe insulă.

Asta a făcut-o pe Emily Lau, una dintre luminoasele figuri ale mişcării democratice din Hong Kong, să îi ceară premierului Julien Trudeau să dea dovadă „de oarecare îndrăzneală” şi să se ridice împotriva Chinei.

E un fel de-a spune. Asta ar cere un destul de mare curaj politic din partea unei ţări de mărimea Canadei pentru ca ea să poată denunţa orice atrocităţi semnalate în China lui Xi sau să impună sancţiuni unor oficiali chinezi. ‘Nu ne batem în aceeaşi categorie ca Statele Unite. China ar riposta prin pedepse şi mai mari, agricultorii canadieni ar pierde mai mulţi bani, iar companiile industriale canadiene s-ar trezi date afară de Beijing. Presiunile din ţară în sprijinul „înmuierii” ar fi imense.

De aceea, nu „îndrăzneala” este răspunsul. Canada trebuie să se arate isteaţă şi să exploateze slăbiciunile Beijingului.

Cea mai mare slăbiciune este economia chineză. Controlul orwellian al dlui Xi are nevoie de o creştere economică stabilă ca să îi ţină liniştiţi pe chinezi. Războiul comercial al dlui Trump a încetinit dezvoltarea economică a Chinei şi a făcut Partidul Comunist ceva mai vulnerabil decât i-ar conveni.

Asta se poate vedea în ameninţările lansate de ambasadorul Chinei în Canada după adoptarea legislaţiei americane pe tema Hong Kong-ului. „Dacă se întâmplă aşa ceva, relaţiile noastre bilaterale vor fi cu siguranţă afectate”, a declarat el, referindu-se la eventuale reacţii similare din partea guvernului de la Ottawa.

Ultimul lucru pe care şi-l doreşte China e un efort global coordonat împotriva abuzurilor sale. Ceea ce înseamnă că tocmai asemenea eforturi trebuie depuse. În loc să-i permită Beijingului să o izoleze, Canada trebuie să caute alte alianţe strategice, care să împiedice un asemenea lucru.

Ceea ce duce la descoperirea altor slăbiciuni ale Chinei: acţiunile sale din Hong Kong încalcă un tratat semnat în 1997, atunci când a preluat teritoriul de sub administraţia britanică. Beijingul a promis o evoluţie „treptată şi ordonată” spre sufragiul universal. În loc de asta, sub conducerea dlui Xi, Beijingul a luat-o în direcţia opusă.

Dacă ţările democratice s-ar ridica la unison şi ar cere respectarea angajamentelor, Chinei i-ar fi greu să riposteze.

În schimb, prea multe ţări de felul Canadei îi lasă pe curajoşii cetăţeni din Hong Kong să lupte singuri pentru ceva la care o lume întreagă ţine. Putem face mai mult.