Coronavirus Marea Britanie: Guvernul se pregătește să schimbe abordarea în fața propagării epidemiei
Guvernul britanic condus de Boris Johnson, criticat pentru lentoarea în implementarea unor măsuri radicale în fața coronavirusului, se pregătește să-și revizuiască abordarea și să interzică adunările în masă, în momentul în care numărul deceselor s-a dublat în regat, cu 21 de morți în prezent, scrie AFP.
Cele 10 noi decese înregistrate sunt persoane care făceau parte din grupurile „de risc”, respectiv persoane în vârstă sau afectate de alte patologii, a precizat într-un comunicat Pr Chris Witty, consilier guvernamental pe probleme de sănătate.
Țara a depășit sâmbătă pragul de o mie de persoane contaminate, cu 1.140 persoane testate pozitiv, față de 798 cu o zi în urmă. Dar un înalt responsabil din sistemul sanitar a apreciat în această săptămână că numărul persoanelor infectate ar fi în realitate între 5.000 și 10.000.
Potrivit presei britanice, o legislație de urgență urmează să fie adoptată săptămâna viitoare de către Parlament iar interdicția adunărilor în masă va intra în vigoare începând cu week-end-ul.
Evenimente precum turneul de tenis Wimbledon, festivalul de muzică de la Glastonbury – ambele prevăzute în iunie – sau marile curse de cai precum Royal Ascot (iunie) și Grand National (aprilie) ar putea fi anulate, potrivit Daily Telegraph, ziar apropiat de Boris Johnson.
Pentru moment, guvernul, care speră să întârzie vârful epidemiei spre vară, pentru a amortiza șocul asupra serviciilor sanitare, a impus drept consemn ca persoanele care prezintă simptome să stea acasă o săptămână.
Guvernul și-a justificat abordarea explicând că măsuri drastice luate prea rapid ar slăbi capacitatea populației de a le accepta la vârful crizei.
Boris Johnson spune că se bazează pe știință. Într-o scrisoare pentru Times, mai mulți cercetători, printre care redactorul șef al revistei medicale The Lancet, au cerut guvernului să publice „urgent dovezile științifice și datele, modelele” pe care se bazează.
„Această transparență este esențială pentru a conserva cooperarea și încrederea între comunitățile științifice și medicale, precum și pentru ca publicul să înțeleagă”, au scris ei, temându-se că Regatul Unit nu ține cont suficient de experiența altor țări.
Strategia britanică speră să favorizeze dezvoltarea unei „imunități colective” în cadrul populației, cu speranța ca virusul să se propage lent. Potrivit consilierului științific al guvernului Patrick Vallance, un astfel de proces ar putea funcționa dacă 60% din populație este infectată.
„Putem discuta teoretic, dar pentru moment suntem într-o situație de alertă unde trebuie să acționăm”, a replicat o purtătoare de cuvânt a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), la BBC. „Nu știm destul despre acest virus, nu a afectat populația de mult timp pentru a ști care sunt efectele pe plan imunologic”, a adăugat ea.