Sari direct la conținut

Comisia Europeană ar putea declanșa procedura de infringement împotriva Poloniei din cauza ”zonelor libere de LGBT”- surse

HotNews.ro
Comisia Europeana, Foto: Comisia Europeana
Comisia Europeana, Foto: Comisia Europeana

Comisia Europeană ia în calcul acțiuni legale împotriva Poloniei din cauza deciziei unor autorități locale privind instituirea așa-numitelor ”zone libere de persoane LGBT”, au declarat două surse pentru Reuters.

UE insistă că toate statele membre trebuie să respecte drepturile LGBT, însă puterea naționalistă de la Varșovia este cunoscută pentru politicile sale anti-gay incluse în platforma de guvernare.

În martie a interzis explicit persoanelor de același sex să adopte copii, în timp ce peste 100 de orașe și regiuni s-au proclamat ”zone libere de persoane LGBT”.

„Verificăm dacă există o încălcare a tratatelor UE”, în această operațiune de creare a zonelor, a precizat un oficial european, adăugând că procesul nu a fost încă finalizat. Un al doilea oficial de la Bruxelles a confirmat că dosarul este în lucru.

Procedura de infringement ar obliga Polonia să elimine zonele respective, în caz contrar fiind pasibilă de amenzi.

Contactat în legătură cu acest lucru, purtătorul de cuvânt al guvernului polonez a precizat: ”Nu există legi în Polonia care să discrimineze între persoane pe baza orientării lor sexuale”.

Comisia Europeană a demarat deja proceduri împotriva Poloniei pentru subminarea statului de drept.

Partidul de la putere Lege și Justiție (PiS) a avut mai multe contre cu oficialii de la Bruxelles în legătură cu valorile democratice, fiind acuzat că a subminat independența justiției, a presei și drepturile femeilor (vezi legea avortului), fiind de asemenea una dintre vocile vehemente împotriva imigranților din Africa sau Orientul Mijlociu.

Polonia a fost și una dintre cele două state, alături de Slovenia, care i-au luat apărarea premierului Ungariei, Viktor Orban, la ultimul summit UE care s-a desfășurat săptămâna trecută.

O reuniune tensionată în care drepturile LGBT au fost din nou în discuție, Orban fiind criticat dur pentru încălcarea valorilor europene din cauza ultimei legi care interzice așa-zisa propaganda LGBT în rândul minorilor. Premierul olandez Mark Rutte a mers până acolo încât a invitat Ungaria să iasă din UE dacă nu poate respecta valorile blocului comunitar.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro