Primul miliardar afro-american din SUA cere guvernului daune pentru sclavie în valoare de 14 trilioane de dolari
Primul miliardar afro-american din Statele Unite cere guvernului federal să plătească despăgubiri în valoare de 14 trilioane de dolari pentru sclavie și vrea să fie printre cei care primesc un cec, relatează Business Insider.
Robert L. Johnson, fondatorul BET (Black Entertainment Television), a formulat cererea în cadrul unui interviu publicat miercuri de VICE.
„Daunele ar însemna ca întreaga țară să…recunoască că rezultatele pe care le-a avut sclavia au fost 200 de ani de rasism sistemic și din acest motiv persoanelor de culoare le-au fost negate 13-15 trilioane de dolari în avere”, a declarat Johnson.
„Prin urmare noi ca țară trebuie să ne căim prin plătirea persoanelor de culoare din toate categoriile – bogaților, săracilor și celor din mijloc – din buzunarul nostru”, a cerut acesta.
Potrivit ultimelor date ale Biroului de Recensământ de la Washington, în SUA trăiesc 41,9 milioane de afro-americani, ceea ce ar însemna că fiecare ar urma să primească în jur de 333.400 de dolari, potrivit planului lui Johnson.
Diferența de avere dintre albii și afro-americanii din SUA au fost puse pe seama mai multor factori ca de exemplu nivelurile diferite de educație și salarizare, dar și prejudecăților conștiente și inconștiente.
Johnson, în vârstă de 75 de ani, le-a declarat celor de la VICE că 14 trilioane de dolari ar fi o sumă suficientă pentru a elimina această diferență însă a spus că „nu este tocmai optimist” privind adoptarea unei astfel de măsuri.
Miliardarul a afirmat de asemenea că afro-americani de succes ca Oprah Winfrey, Lebron James, Michael Jordan și chiar el ar merita cu toții un cec.
„Dacă ești o afacere de culoare de succes, ideea este că ai avut destul”, a spus acesta.
„Însă nimeni nu întreabă niciodată dacă [afacerea unui alb] este prea bogată pentru a beneficia de investiții într-un stadion de fotbal sau să primească alte beneficii ca tratament fiscal preferențial sau injectări de lichiditate din partea Rezervei Federale”, a subliniat Johnson.