RADIOGRAFIE Dezastrul Afganistan: Cum a ajuns SUA din o țară care câștigă războaie „necondiționat” în una care pierde umilitor în fața unor insurgenți din lumea a treia?

Cu Afganistanul pe punctul de a cădea din nou în mâna talibanilor, decizia președintelui Joe Biden de a decala retragerea trupelor americane din țară ar putea să arunce o umbră lungă asupra mandatului său. Însă întrebarea și mai mare este: Cum s-a transformat SUA dintr-o țară care câștigă „necondiționat” războaie în una care pierde conflicte în fața unor insurgenți?

Ieșirea dintr-un conflict armat nu este o practică ieșită din comun pentru Statele Unite în ultimele decenii. Din anii 1970, forțele armate americane s-au retras din Vietnam, Irak și, acum, Afganistan.

Însă pentru majoritatea istoriei sale, America a câștigat decisiv războaiele pe care le-a purtat, obținând predarea forțelor inamice. Iar în SUA victoriile au fost percepute ca victorii totale.

O istorie a victoriilor cu „predare necondiționată”

Războiul de Independență a fost, bineînțeles, primul război purtat cu succes de americani, ducând la crearea Statelor Unite.

Războiul din 1812, numit uneori al Doilea Război de Independență, a eșuat în ambele obiective ale sale: de a pune capăt recrutării forțate a marinarilor americani de către Marina Regală Britanică și de a cuceri Canada.

Însă apoi victoria obținută de general-maiorul Andrew Jackson, care avea să devină ulterior președinte al SUA, în Bătălia de la New Orleans i-a făcut pe americani să creadă că au câștigat de fapt războiul.

Până în anii 1840, SUA înfrânsese Mexicul și anexase jumătate din teritoriul său.

La sfârșitul anilor 1860, SUA au înfrânt forțele secesioniste din sudul țării care s-au organizat în Statele Confederate ale Americii în primul și singurul război civil purtat pe teritoriul american.

Statui ale unor lideri confederați în Capitolul de la Washington (FOTO: Michael Brochstein-SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia)

În 1898, americanii i-au alungat pe spanioli din Cuba și Filipine.

Intrarea târzie a SUA în Primul Război Mondial a înclinat balanța în favoarea Antantei și a dus la înfrângerea Puterilor Centrale.

Însă refuzul Washingtonului de a se alătura Ligii Națiunilor, urmat de Marea criză economică din 1929-1933 și ascensiunea fascismului în Europa, au dus în cele din urmă la o schimbare majoră de paradigmă în rândul opiniei publice americane înspre izolaționism, mai ales în ceea ce privește problemele Europei.

Deziluzia privind deznodământul „Marelui Război” a dus la o campanie agresivă în SUA de a împiedica implicarea în al Doilea Război Mondial, izolaționiștii folosind sloganul „America First” (reșapat de fostul președinte republican Donald Trump).

Când SUA au intrat în cele din urmă în război ca urmare a atacului japonez de la Pearl Harbour, președintele Franklin Delano Roosevelt a cerut „predarea necondiționată” atât a Germaniei, cât și a Japoniei.

Descoperirea lagărelor de exterminare naziste a oferit Americii o justificare profundă pentru război în timp ce predarea japonezilor pe cuirasatul Missouri în 1945 a devenit un simbol al puterii americane fără precedent.

Victoria a fost poate cel mai bine rezumată de Douglas MacArthur, generalul american care a acceptat predarea japonezilor: „În război nu există niciun substitut pentru victorie”.

Legături de durată

După al Doilea Război Mondial, SUA au păstrat o prezență militară semnificativă atât în Germania, cât și în Japonia, încurajând crearea unor democrații reprezentative și ceea ce aveau să devină în cele din urmă două dintre cele mai puternice economii din lume.

SUA au rămas în acele țări înfrânte nu cu scopul explicit de a le reconstrui, ci mai degrabă ca parte a efortului de a preveni extinderea influenței fostului său aliat din timpul războiului, Uniunea Sovietică.

Armele nucleare deținute de ambele părți au făcut un război deschis între acestea de neimaginat, însă conflicte mai limitate au avut loc.

În timpul celor 5 decenii de Război Rece, SUA au luptat pentru a preveni o preluare a puterii de către comuniști atât în Coreea și Vietnam, cât și în afara lor, rezultatul acestor războaie fiind la fel de mult influențat de presiunile interne, cât și de îngrijorările legate de situația externă.

În Peninsula Coreeană, războiul dintre Nordul susținut de URSS și China și Sudul susținut de americani s-a încheiat cu un armistițiu în 1953, care a pus capăt luptelor fără ca niciuna din tabere să obțină victoria.

Trupele americane au rămas în Coreea de Sud până în ziua de azi pentru a oferi garanții de securitate față de un posibil atac din partea Nordului condus de dinastia Kim.

Prezența americană a permis Coreei de Sud să devină o țară democratică prosperă.

Richard Nixon (centru) și Henry Kissinger (dreapta) FOTO: Flickr

Înfrângere umilitoare

În Vietnam în schimb, implicarea SUA s-a terminat cu un alt tratat, Acordurile de pace de la Paris, încheiat în 1973 și care a dus la retragerea tuturor trupelor americane.

La începutul mandatului său, președintele Richard Nixon jurase că nu va fi „primul președinte american care să piardă un război” și a folosit tratatul din 1973 pentru a susține că SUA au obținut „o pace onorabilă”.

Însă, în realitate, Acordurile de la Paris au obținut doar ceea ce istoricii au descris drept „un răgaz decent”, o perioadă de doi ani în care Vietnamul de Sud putea să existe în continuare ca țară independentă înainte de a fi reinvadată și cucerită de Nord.

Atenția lui Nixon și a principalului său consilier în materie de politică externă, legendarul Henry Kissinger, a fost acaparată de presiunile interne enorme de a pune capăt războiului și de a obține eliberarea prizonierilor americani.

Cei doi sperau că prăbușirea inevitabilă a Vietnamului de Sud va fi pusă pe seama guvernului țării.

Însă rapiditatea victoriei nord-vietnameze din 1975, simbolizată de masele de oameni care s-au adunat pe acoperișul ambasadei americane din Saigon în speranța că vor fi evacuați cu elicopterul, a dezvăluit cât de rușinos a fost în realitate eșecul SUA.

Strămutarea a milioane de vietnamezi în urma războiului a făcut din „pace onorabilă” un slogan gol, și mai lipsit de substanță după ce khmerii roșii au ucis milioane de persoane în Cambodgia după ce au răsturnat de la putere un guvern susținut de Washington.

Decizia de a te retrage

Fostul președinte american George H.W. Bush a crezut că victoria decisivă obținută de SUA în Războiul din Golf din februarie 1991 a „scuturat sindromul Vietnam” și că americanii începeau din nou să treacă peste reticența de a folosi forța militară pentru a-și apăra interesele.

Însă popularitatea de 90% a lui Bush după încheierea războiului a dispărut rapid ca urmare a faptului că dictatorul irakian Saddam Hussein a rămas la putere la Bagdad și SUA au fost lovite de o recesiune.

Un slogan electoral folosit de campania lui Bill Clinton în timpul alegerilor prezidențiale din 1992 întreba „Saddam Hussein are un loc de muncă. Tu ai?”. Clinton a obținut o victorie zdrobitoare, cu o diferență de peste 5 milioane de voturi în scrutinul popular și un număr de 370 de voturi în Colegiul Electoral. Bush obținuse 168.

În 2003, președintele George W. Bush a încercat să evite greșeala făcută de tatăl său și a trimis trupele americane pângă la Bagdad pentru a-l da jos pe Saddam Hussein.

Însă decizia sa a implicat Statele Unite într-un război frustrant purtat împotriva contrainsurgenților și popularitatea sa a intrat rapid în declin. W. Bush a obținut însă o victorie la limită (și foarte controversată) la alegerile prezidențiale din 2004.

În 2008 Barack Obama și-a construit parțial campania electorală făcând un contrast între răul „războiului ales” din Irak și binele „războiului necesar” din Afganistan. După ce a câștigat președinția Obama a retras SUA din Irak în 2011, concomitent cu întărirea prezenței americane în Afganistan.

Însă apariția și ascensiunea Statului Islam l-au pus pe Obama în ipostaza de a fi nevoit să retrimită trupe americane în Irak și campania din Afganistan nu a oferit deloc un rezultat decisiv.

Președintele Joe Biden a decis decalarea retragerii forțelor americane din Afganistan (FOTO: Pool-CNP / INSTAR Images / Profimedia)

Insurgenți din lumea a treia

Sondajele de opinie arată acum că decizia lui Biden de a retrage mai repede trupele americane din Afganistan, luată în pofida avertismentelor oferite de Pentagon, are o largă susținere în rândul publicului american.

Faptul că președintele republican Donald Trump a vrut la rândul său să scoată SUA din Afganistan și a început negocieri cu talibanii în acest sens pare să arate că mutarea nu este una cu riscuri politice majore la Washington.

Însă, cu toate acestea, istoria oferă și o altă posibilitate.

Victoria rapidă a talibanilor, urmată de persecutarea femeilor și a disidenților, ar putea produce un efect de recul în rândul a milioane de americani care urmăresc politica externă doar ocazional, când au loc evenimente dramatice.

La fel cum brutalitatea Statului Islamic a dus la întoarcerea forțelor americane în Irak, acapararea puterii de către talibani ar putea face retragerea forțelor americane de către Biden să pară o eroare neforțată și un semn de slăbiciune a SUA.

Pe cât de mult ar părea că americanii își doresc în prezent oprirea „războaielor fără sfârșit”, umilința, represiunea și masacrele pe care le-ar aduce un triumf al talibanilor ar putea arunca o umbră lungă și dăunătoare asupra întregii președinții a lui Biden.

Această analiză a fost scrisă de Alan Schwartz, autor și profesor de istorie și relații internaționale la prestigioasa Universitate Vanderbilt, și publicată de site-ul 19fortyfive.

Citește LIVETEXT pe HOTNEWS ultimele evoluții ale situației din Afganistan.