Sari direct la conținut

Un incendiu devastează centrul de cercetare spațială Esrange din Suedia

HotNews.ro

Un incendiu de mare amploare a devastat joi centrul de cercetări spațiale Esrange, din nordul Suediei, distrugând o parte din pista de lansare a rachetelor de sondare, a declarat centrul într-un comunicat, relatează AFP.

Incendiul care a izbucnit joi dimineață devreme „în timpul unui test programat privind lansarea unei rachete cu combustibil solid” a fost controlat până după-amiaza, potrivit centrului de cercetare spațială.

Incendiul nu a rănit pe nimeni, dar personalul a fost dus la spital pentru evaluări medicale.

Incendiul a afectat „o parte a infrastructurii de lansare a rachetelor de sondare”, a spus centrul Esrange.

„Amploarea daunelor și consecințele pentru operațiunile de lansare nu pot fi încă evaluate”, a adăugat el.

Situat în Laponia suedeză lângă Kiruna, cel mai nordic oraș al Suediei, centrul Esrange este o bază de cercetare științifică și de lansare pentru baloane stratosferice și rachete de sondare destinate în special studiului aurorelor boreale și asigurării monitorizării lansării rachetelor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro